Savoarea Balcicului si elemente de natura statica intr-o licitatie de exceptie

Casa de licitatii si galeria ARA Art se numara printre centrele cu cea mai prolifica activitate in arealul cultural si artistic romanesc, participarea la proiecte ample precum “Cyber Museum” alaturi de institutii educationale de referinta, precum si consultanta de specialitate asupra starii de conservare a lucrarilor de arta sau solutiile de panotare corecta din importante colectii private, recomandand-o cu prisosinta tuturor celor care impartasesc valorile intrinseci ale unor piese cu insemnatate.

Corneliu Baba – Anemone

In debutul acestei saptamani (marti 17 iunie si miercuri 18 iunie), ARA Art prilejuieste o intalnire de nerefuzat cu arta, organizand o expozitie de exceptie ce poate fi vizitata in intervalul orar 11-19, urmata de o licitatie (miercuri 18 iunie) in Sala de Marmura a Casei Capsa.

Peste 140 de lucrari de arta plastica si decorativa sub semnatura unor artisti remarcabili precum Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Theodor Aman sau Corneliu Baba sunt reunite in cadrul licitatiei ale carei teme dominante – natura statica si peisajele de la Balcic – traseaza reperele unor capitole istorice in care creativitatea nu era supusa decat filtrelor intrinseci.

Nicolae Tonitza – Nalbele

Predilectia pentru flori se face simtita in lucrarile semnate de Theodor Pallady (141. Garoafele rosii, opera realizata pe placaj), Corneliu Baba (140. Anemone, pictura realizata in ulei pe carton), Nicolae Tonitza (127. Nalbele, pictura realizata in ulei pe carton), Samuel Mutzner (81. Nalbele din atelier & 126. Ghiveciul cu ciclame , ambele executate in ulei pe panza), Ion Theodorescu Sion (105. Crizantemele, pictura realizata in ulei pe carton) si Gheorghe Vinatoru (139. Anemone, ulei pe carton).

Farmecul Balcicului cu muntele si marea sa, se dezvaluie in picturile lui Iosif Iser (113. Bistroul, pictura realizata in ulei pe carton), Stefan Dimitrescu (65. Geamia din Balcic, guasa pe alocuri vernisata pe carton subțire), Nicolae Tonitza (66. Tataroaica cu cobilita, lucrare realizata prin tehnica mixta: tus, penița si acuarela pe hartie), Jean Alexandru Steriadi (67. Balcicul vechi, lucrare realizata prin tehnica mixta: acuarela si penita pe hartie & 112. Periferia Balcicului, ulei pe pânza maruflata pe carton), Stefan Popescu (111. Caliacra, ulei pe pânza), Dumitru Ghiata (87. Fantana din Balcic, pictura realizata in ulei pe carton), Camil Ressu (88. Geamia din Balcic, ulei pe pânza) si Tibor Erno (144. Drumul Sarii, pictura realizata in ulei pe carton).

Tibor Erno – Drumul sarii

Nicolae Tonitza – Tataroaica cu cobilita

Expozitia este completata de lucrari infațisând figuri angelice de copii, semnate de autorii: Nicolae Grigorescu (68. Copilasul, lucrare realizata prin tehnica mixta: mina de plumb si conte pe hârtie), Nicolae Vermont (69. Copii la rau, pictura in acuarela pe hârtie), Nicolae Tonitza (106. Micuța, portret realizat in zeama de ulei pe carton) si Gheorghe Tattarescu (107. Prima comuniune, portret de fetița in profil, realizat in ulei pe lemn).

Ineditul acestei Licitații il constituie fotografia-document in sepia, din anul 1906, a pictorului Nicolae Grigorescu. A fost ultima oara cand maestrul s-a lasat fotografiat, in atelierul sau, cu un an inainte de disparitia sa. Fotografia a aparținut colectionarului si asociatului lui Marmorosch, Aristide Blank, apoi, nevestei acestuia, Cella Delavrancea, pianista si scriitoare, si mai apoi nepoatei acesteia, pictorita Niculina (Nuni) Dona (fiica Henriettei, nascuta Delavrancea).

Savoarea Balcicului si elemente de natura statica intr-o licitatie de exceptie

They’re real Push-Up Liner (Benefit): eyelinerul gel ideal pentru conturul ochilor

Savoarea Balcicului si elemente de natura statica intr-o licitatie de exceptie

Maqpro HD Powder: afinitate si tinuta impecabila

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!