Adulmecandu-i parfumul o vei putea intelege. Sau cel putin vei incerca. Arta parfumeriei nu are drept ultim scop atingerea perfectiunii, asa cum niciun barbat nu va cauta un ideal-tip, ci o prezenta care sa ii atinga sufletul si fata de care sa simta aceeasi atractie inexplicabila si azi, si maine si poate chiar peste cateva decade.
Obsesia de a face totul ca la carte, de a urma cu precizie retetele care s-au dovedit castigatoare, de a incerca sa te anulezi pe tine doar pentru a castiga un loc intr-un cerc elitist, anuleaza orice forma de creativitate si de expresie, iar in final conduce la un esec fulminant. Nu este o lectie care se preda in universitati si care poate fi regasita in manuale, ci este diferenta intre mediocritate si excelenta, intre momentele pe care iti doresti sa le stergi cu buretele in zorii zilei si cele pe care te straduiesti sa le pastrezi o viata intr-o camera aurita secreta.
Romano Ricci, arhitectul esentelor Juliette Has A Gun, se numara printre putinii artisti care detesta regulile si care se infrupta din placerea incalcarii lor cu buna stiinta. Nu este vorba despre excentricitate sau despre o incercare disperata de a atrage lumina reflectoarelor, ci despre asumarea propriei identitati si a unui crez care reuseste sa supravietuiasca de mii de ani: dragostea traieste atata timp cat exista acei “frumosi nebuni” dispusi sa treaca prin ale sale focuri fara sa clipeasca.
Nu cred in coincidente, asa cum nu cred nici in alinieri nefaste ale planetelor servite drept pretexte ale nereusitelor. Cred in schimb intr-o lege a atractiei universale, o tesatura invizibila care ordoneaza admirabil lucrurile si care ma imbie sa descopar magia in cele mai neasteptate contexte. In urma cu sapte ani, primavara calendaristica m-a intampinat intr-un (mult prea) friguros si posomorat peisaj parizian. Ratasem primul show de moda din calendarul Paris Fashion Week, din motive pur logistice si decisesem sa ma consolez cu o vizita la concept-store-ul Colette. Acela a fost momentul in care am facut cunostinta cu Miss Charming, o mireasma timid asezata pe un raft, pe care am adulmecat-o pret de cateva zeci de minute. Nu semana cu nimic din ce mirosisem pana atunci, iar brandul – Juliette Has A Gun – imi era complet necunoscut. Am sustras parfumul cu acea teama de a nu-l rapi o alta clienta (era singurul flacon existent pe raft) si m-am indreptat spre casa de marcat, dornica sa aflu mai multe informatii. “Luati-l cu incredere caci presimt ca va avea parte de o ascensiune rapida”, mi-a marturisit tanara blonda de la casa. “Cum asa?”, am replicat eu mirata. “Nu stiti? Este brandul lui Romano Ricci. Anul trecut s-a lansat (2006) si toata lumea vorbeste despre el. Daca va intrebati, Romano este stranepotul Ninei Ricci si nepotul lui Robert Ricci – fondatorul diviziei de parfumerie a celebrei case”. Am achitat parfumul si m-am indreptat spre iesirea din magazin, ferm convinsa ca elucidasem misterul. Fara doar si poate numele Ricci dictase prezenta brandului in selectia Colette, la doar cateva luni de la lansarea pe piata.
Nu m-as fi gandit insa ca la o distanta de opt ani, aveam sa imi schimb parerea radical. Intalnirea pe care am avut-o cu Romano Ricci saptamana trecuta, mi-a confirmat inca o data ca primele impresii pot fi inselatoare. Mai cu seama atunci cand este vorba despre capriciosul univers al licorilor parfumate. Romano a sosit in Romania special pentru evenimentul de lansare al Gentlewoman – cea mai noua creatie olfactiva Juliette Has A Gun, regasita in portofoliul Beautik Haute Parfumerie. Din cele 30 de ore pe care le-a petrecut in tara Romano, 30 de minute au fost rezervate interviului cu mine. Si va marturisesc ca au fost cele mai edificatoare 30 de minute din intreaga mea cariera.
“Frumoasa rochie si interesanta alegerea pe care ai facut-o astazi. Citizen Queen spune multe despre tine, nu tuturor femeilor li se potriveste. Asadar, ce vrei sa stii?”, ma intreaba Romano in timp ce incearca sa isi gaseasca o pozitie confortabila pe scaun si sa se asigure ca Oana, fotografa mea, ii surprinde cel mai bun profil. “Totul, evident! Am putea incepe cu secretele parcursului tau profesional si cu modul in care ti-a influentat cariera numele pe care il porti”. Romano pare usor dezamagit de debutul discutiei si imi este cat se poate de clar faptul ca nu isi doreste sa mai discute despre bunicul sau sau despre imperiul Ricci. Il asigur insa ca intrebarea mea isi are un rol bine stabilit si ca nu ma intereseaza atat legaturile de familie, cat raportarea sa la mediul profesional prin prisma acestora.
Oare s-a simtit vreodata constrans sa aleaga calea parfumeriei si sa dovedeasca ca este demn de o mostenire impresionanta? “Hmm, nu am stat sa ma gandesc pana acum la acest lucru, insa cred ca o oarecare dorinta de a raspunde asteptarilor familiei isi gaseste corespondentul in relatia cu bunicul meu care a nutrit mereu speranta ca voi prelua conducerea casei Nina Ricci dupa retragerea sa. Mi-am dat seama destul de devreme ca acest lucru nu se va intampla, pentru ca in general atunci cand amesteci familia cu business-ul situatiile conflictuale nu se lasa mult asteptate. Am asistat la multe momente tensionate intre tatal si bunicul meu si cumva pot spune ca toate acestea mi-au servit drept lectii in procesul de maturizare, care in ceea ce ma priveste a debutat la o varsta frageda. Stii insa cum stau lucrurile atunci cand incerci sa te debarasezi de ceva – inevitabil revine, poate cu o forta mai mare decat la inceput. Cu siguranta mediul in care am crescut si-a pus amprenta asupra personalitatii mele – practic toata copilaria mi-am petrecut-o in atelierele Nina Ricci, locuiam la 500 de metri distanta de fabrica – dar nu mi-am dorit sa preiau realizarile tatalui si ale bunicului meu, ci sa alcatuiesc un univers olfactiv conform viziunii si priceperii mele.”
In timp ce imi povesteste despre munca depusa pentru a se instrui, remarc in privirea lui Romano o usoara oboseala si un strop de anxietate. Ii este teama sa nu fie din nou perceput ca un urmas al familiei Ricci, favorizat din punct de vedere profesional. Imi dau seama ca sub borurile palariei sale perfecte se ascund incredibil de multe temeri si incertitudini. Aceleasi pe care le resimte orice artist veritabil, care traieste si respira din aprecierile publicului. “In anul 2006 cand am lansat Juliette Has A Gun, parfumeria de nisa nu era nici pe departe atat de dezvoltata cum este in prezent. Existau cateva case cunoscute precum L’Artisan Parfumeur sau Rance, foarte old school si traditionale, iar eu am lansat provocarea Juliette Has A Gun pe o filiera moderna, atipica si nesupusa regulilor. Mi-am dorit sa pun la punct un brand de nisa, nu pentru a stabili un diferentiator intre mine si familia mea, ci pentru a putea lucra cu ingrediente de o calitate superioara si a-mi exprima din plin emotiile in fiecare creatie. Pentru mine arta parfumeriei inseamna precizie, provocare si familiaritate, iar asta am incercat sa redau in conceptul Juliette Has A Gun: acele esente pe care sa nu stii cum sa le definesti atunci cand le pulverizezi pe piele, dar care sa iti ofere cumva o caldura si un confort psihic, sa atinga o coarda sensibila a sufletului si sa scoata la iveala una dintre multiplele fatete.”
Romano este cel putin la fel de pasionat de cursele de masini, precum este de parfumuri, de-a lungul anilor participand la numeroase competitii de Formula 1 alaturi de piloti profesionisti. Nu stiu care dintre cele doua medii a fost mai plin de pericole si de obstacole, insa cert este ca Romano a gasit elementul care le uneste. Si nu este vorba, asa cum m-as fi asteptat, despre adrenalina: “Pentru mine atat racing-ul cat si arta parfumeriei presupun inainte de toate tehnica si precizie, chiar daca privite din exterior pot parea complet diferite. Trebuie sa iti marturisesc ca este mult mai complicat sa creezi un parfum decat sa conduci perfect un bolid de curse”.
Cred ca prin venele lui Romano curge acea “need for speed”. Pare sa stie exact in ce directie merge si unde vrea sa ajunga. Dar asta nu inseamna ca este si 100% sigur ca a facut cea mai buna alegere: “Imi imaginez mental cum ar trebui sa se simta parfumul pe piele, il compun din punct de vedere al imaginii, insa partea dificila intervine atunci cand trebuie sa il realizez. Este la fel ca in fotografie: alcatuiesti cadrul, il proiectezi si apoi vezi cum il poti transpune practic. Nu am in vedere anumite surse de inspiratie, referinte culturale sau franturi de memorie asociate miresmelor. In creatia mea conturez portretul unei femei reale, o femeie care traieste si care respira in ritmul sau propriu, nedictat de nimeni altcineva decat de ea insasi. Juliette este un simbol, care la fel ca si arma sa, lasa loc de interpretari, functie de imaginatia fiecarei persoane.”
Banuiesc ca Juliette trebuie sa aiba un corespondent real in viata lui Romano, dar pe masura ce dialogul isi urmeaza cursul, realizez ca am de a face un etern indragostit. Un barbat care iubeste femeia cu toate fatetele sale, care cauta sa o asculte, sa o inteleaga si care nu se teme sa i se dedice in totalitate: “Atunci cand ma indragostesc, totul in jurul meu dispare. Este un sentiment pe care l-as putea trai iar si iar, indiferent de cat tumult, bucurie, extaz sau suferinta implica. O relatie se construieste in timp si chiar daca nu stiu ce imi rezerva viitorul, traiesc fiecare clipa cu maxima intensitate. La fel traiesc si atunci cand compun o noua esenta. Nu pot stii de la bun inceput cum va fi primita de public, daca va avea sau nu succes, daca o voi finaliza intr-o luna sau in doi ani. Spre exemplu, logo-ul Juliette Has A Gun l-am desenat in jumatate de zi, dar punerea la punct a intregului concept nu m-a lasat sa dorm luni de zile. Puteam foarte bine sa mizez pe latura sugerata implicit prin grafica si vizual: o femeie rece, agresiva, puternica. Insa nu asta a fost ideea. Am vrut sa imprim marcii contradictie, pentru ca femeia prin definitie este complexa. Azi poate simti sa fie inocenta si timida, maine sa se transforme intr-un uragan devastator, iar poimaine sa isi dezvaluie talentele ascunse de seducatoare. Ce ai face daca ai detine o arma? Spre cine ai indrepta-o si cum ai folosi-o?”
Pe cat de neconventional si atipic este Juliette Has A Gun, pe atat de modern si de autentic mi se prezinta in discursul lui Romano. Si cred ca asta m-a atras inca de la prima intalnire cu Miss Charming: nu imi vindea o poveste de marketing pe care aveam sa o dau uitarii dupa incheierea campaniei, ci imi vorbea despre mine, cea reala. “Majoritatea brandurilor incearca sa iti vanda un soi de romantism si de utopie. Juliette Has A Gun nu incearca sa iti vanda nimic, ci doar iti propune cate un companion pentru fiecare stare prin care treci. Juliette traieste in mine in fiecare zi, ma hartuieste in cel mai bun sens al cuvantului si imi cere explicatii. M-ai rugat sa iti dezvalui ceva ce nu am mai spus pana acum in interviuri si ma tot gandesc la asta. A parut ca am trecut peste la inceput, insa m-a bulversat putin replica ta. Iti voi raspunde insa acum cu toata sinceritatea: sunt multe lucruri pe care am incercat sa le ingrop adanc in mine si carora le-am dat glas doar prin intermediul artei parfumeriei. Nu sunt un om de business tipic, ci mai degraba un visator care incearca sa isi gaseasca locul in aceasta lume si care sa se auto-depaseasca. De fiecare data cand lansez un parfum nou ma intreb daca versiunea este suficient de buna si daca as fi putut face mai mult. Crede-ma ca perfectionismul nu este neaparat un atu. De cele mai multe ori este o maladie care necesita medicatie. Nu degeaba am mereu cu mine pastilele contra anxietatii.”
In ultimele doua luni Romano a strabatut aproape intreaga lume cu prilejul lansarii Gentlewoman, dat fiind ca brandul se regaseste in prezent in 45 de tari. La nivel mondial bestseller-urile Juliette Has A Gun sunt “Not a Perfume” si “Lady Vengeance”, insa Romano nu are o explicatie clara pentru succesul lor. Spre exemplu, in momentul lansarii, Romano era ferm convins ca Miss Charming va depasi in vanzari Lady Vengeance, dar asteptarile i-au fost inselate. La fel ca si in cazul “Calamity Jane”, un parfum care a avut parte de un press coverage enorm si de o expunere media senzationala, dar care incepand cu acest an nu va mai fi produs, deoarece nu este solicitat in boutique-uri.
Nu pot sa nu ma intreb unde se mai afla nisa in acest context si care este viitorul parfumeriei de nisa? “Intotdeauna am considerat parfumeria de nisa ca fiind cea autentica si cea care poate servi drept sursa de inspiratie. In grupurile cosmetice mari precum LVMH etc se discuta din ce in ce mai intens in ultima perioada despre ce s-ar putea face in sensul imbunatatirii conceptelor si formulelor. Chiar si Lady Vengeance a incercat sa fie reprodus la un moment dat. Cert este ca cifrele de marketing in zona parfumeriei de nisa se afla in crestere, iar acest lucru afecteaza evident vanzarile celorlalte branduri. In cele din urma cred ca se va creea o nisa in interiorul nisei. Intr-un fel, ceea ce face acum parfumeria de nisa se aseamana cu ce se intampla inainte de anii ’80, inainte ca distributia sa fie organizata la nivel de mase. Parfumul era un produs de lux, elitist, nu puteai merge la supermarket sa il cumperi. Nu imi dau seama daca cresterile in zona parfumurilor de nisa se datoreaza trendului sau sunt rezultatul educarii consumatorilor prin prisma articolelor publicate in presa traditionala si pe blogurile de specialitate. Insa cu siguranta, clientii sunt acum mai constienti de ceea ce cumpara si pot face diferenta intre mainstream si nisa. In urmatorii 20 ani, nisa de astazi va fi cu siguranta inlocuita cu altceva: marii retaileri fie vor intra in colaps, fie se vor indrepta inspre brandurile de nisa care vor fi considerate mainstream. Ideea parfumurilor de nisa consta in originalitate, in raritate, in calitatea ingredientelor si in distributia exclusiva. Acum in marile metropole exista cel putin 3-4 parfumerii de nisa…uite chiar si exemplul Bucurestiului. Ce alt indicator mai bun poate exista?”
Despre Gentlewoman nu am apucat sa vorbim decat foarte putin, l-am lasat in schimb sa se odihneasca pe incheietura mainii. Romano m-a convins sa ii acord putin timp, ceea ce am si facut. Si am mai invatat ceva: sa imi rezerv un moment de respiro fara a ma simti vinovata. “Stiu ca este greu, insa oamenii ca noi chiar pot trasa niste diferente notabile”. Tind sa cred ca are dreptate…
Credit foto: FotografulTAU.ro