Dintre toate brandurile de skincare pe care le-am descoperit in ultima perioada, Chanand este de departe cea mai mare surpriza. Si nu exagerez cu nimic cand spun ca din punct de vedere al eficientei si al rezultatelor, marca se situeaza la ani lumina distanta de majoritatea brandurilor care promit mult si fac prea putin. Asezati-va comod si savurati povestea, pentru ca dincolo de orice este despre triumful vointei si despre increderea in puterea nemarginita a frumusetii.
FREYWILLE este o poveste in poveste, o galerie suspendata deasupra lumii, in care frumosul si sensibilitatea sunt privilegiate si ferite de trecerea timpului si de actuala epoca a digitalizarii si a productiei de masa. Chiar daca pare poetic, si pe undeva chiar asa este, bijuteriile FREYWILLE au viata, au suflet si au acea magie care se naste doar atunci cand pasiunea se intalneste cu imaginatia si cu o supradoza de creativitate.
Dan Bujor este unul dintre rarisimele exemple care nu a avut nevoie decat de vointa si de munca asidua pentru a reusi. Ambele intr-un supradozaj menit sa compenseze lipsurile materiale si sa dovedeasca ca acolo unde exista determinare, exista intotdeauna si o cale. Sau in cazul lui Dan, una care asteapta sa fie croita.
“Esentialul nu e sa traiesti, ci sa traiesti bine” – spusele lui Platon, transformate intr-o mantra a adolescentei mele, ar fi putut lesne servi drept descriere a unui brand care m-a ajutat nu doar sa imi dezvolt gusturile, ci sa…
Frumusetea este aura magica si inefabilul care inconjoara o femeie, dincolo de aparenta si de proportiile atent conturate, insa mai presus de toate, frumusetea presupune intelegerea plenara a cerintelor dictate de bioritmul pielii. Secretul tineretii nu rezida atat in formulele…
Moda nu este despre croiuri impecabile, tivuri perfect finisate si etichete de brand ordonate in dressing precum niste artefacte nepretuite descinse in mod cu totul neasteptat in colectia permanenta a unui muzeu. Moda isi are adeptii sai, modele pe care…