Moda este subsumata vizualului si permutarilor in arealul esteticii, insa in mod paradoxal, seturile imagistice generate de contextul social si de etichetele anumitor decade, denota o fascinatie care depaseste conturul perfect al unui corset sau lungimea tivului unei rochii cu pliseuri nevinovate. Uneori idealul perfectiunii isi poate gasi expresia punctuala in cele mai frivole detalii sau in manierele care odinioara completau o conduita ireprosabila: manusile si palaria de rigueur, coafura perfect finisata si tapajul usor exagerat, coordonarea cromatica a pieselor vestimentare si a accesoriilor ca semn al elegantei, discretia in conversatii, stapanirea secretelor culinare si ordonarea intregii locuinte cu precizia unui ceas elvetian.
Casnica anilor ’50-’60 ce afisa un zambet molipsitor in toate campaniile publicitare ale perioadei si careia ii erau recomandate vitamine pentru mentinerea tonusului (altfel spus pentru a nu lesina in rochia din poliester in timpul calcatului sau a gatitului), continua sa intrige in secolul 21, iar conotatiile nu se rezuma strict la tipologia vestimentara, liniile de croi sau nostalgia emanata de stilul vremii. Pe de o parte se intrevede nevoia de reinventare a imaginii feminine intr-o etapa in care prea putin se mai poate inova si de alimentare a unor fantezii (poate chiar usor fetisiste) asociate ideii de supunere voita.
Mai mult decat atat, este vorba despre una dintre multiplele fatete ale femeii contemporane, despre multitudinea de influente care definesc spatiul cultural si despre capacitatea nebanuita a modei de a creea premisele unor metamorfoze naucitoare. Aceeasi insa in fiecare moment al zilei diferita, teribil de cuceritoare insa maestra a limitelor discretiei, perfecta in aparenta insa constienta de imperfectiunile menite sa imprime “meniului” cotidian un sarm si o savoare nebanuita.
Nazarica Bartos transcrie intr-o cheie extrem de personala, imaginea asociata unei “housewife” din anii ’50, reconfigurand silueta feminina si evitand includerea unor elemente cu trimiteri fatise la fanteziile de boudoir. Colectia de licenta “White Picket Fence” dezvaluita pe catwalk-ul Galei UAD 2014 si rasplatita cu Premiul Perwoll pentru tineri designeri, este un manifest contemporan punctat cu mult umor si conceput dupa o reteta nu neaparat debordant de originala, cat mai ales adaptabila si aplicabila la context.
Piesele voluminoase (mantourile sau bolerourile), realizate din stofa de lana in tonuri prafuite (rose pal, beige), au fost asociate cu pantaloni trei-sferturi lejeri imprimati cu motive florale (similare modelelor de tapet vintage, servetelor sau fetelor de masa) inspirati de zona homewear (betelia incretita si alaturarea in ecuatie a snururilor) si bluze care lasa la vedere doar abdomenul, neafisand niciun decolteu.
Tricotajele fine ale puloverelor cu maneci a caror lungime atinge podeaua, se alatura voalurilor semi-transparente, intr-un layering foarte bine controlat, menit sa nu sufoce defel silueta, ci sa o alungeasca in ciuda numeroaselor segmente de lungimi care ar fi putut-o fragmenta la cea mai mica eroare intervenita la masuratori.
Casnica Nazaricai Bartos penduleaza intre naivitate si dragalasenie, auto-ironie si umor, timiditate si senzualitate. Dincolo de gardul cel alb care imprejmuieste locuinta cufundata in armonia unor cadre de cinema, domneste de fapt o provocare care ameninta sa reaseze intreg puzzle-ul pregatit a fi inramat. Iar acesta este farmecul unei mode intr-o continua devenire.
