Pretiozitate, farmec, stralucire, o tenta de nonsalanta si o complicitate pur si simplu cuceritoare. Insa mai presus de toate, un concentrat de entuziasm care are toate sansele sa devina molipsitor si sa se transforme dintr-un “invitat surpriza” intr-un oaspete permanent in boudoir. Dincolo de design-ul inedit, de finisajele impecabile si de tematica ofertanta, bijuteriile si accesoriile TOUS pe care le-am descoperit recent cu prilejul inaugurarii magazinului dedicat in Baneasa Shopping City, m-au surprins prin firescul emanat si mi-au inspirat capitole ale unei povesti nerabdatoare sa fie impartasite.
Asemenea pieselor vestimentare din garderoba, bijuteriile au menirea de a exprima intr-un limbaj ce depaseste orice bariere culturale sau lingvistice detalii referitoare la propriul lifestyle, la apartenenta (mediu profesional, areal geografic, statut etc) sau la gradul de autonomie (fie ca este vorba despre cea financiara – indicator de status – fie despre cea emotionala). Insa spre deosebire de bijuteriile de familie, care asa cum marturisea Grigore Moisil – “se transmit dar nu se poarta niciodata” – piese realizate in atelierele de creatie ale brandurilor de prestigiu, releva atat spiritul dominant al unei epoci, cat mai ales nevoie intrinseca a femeilor de a-si actualiza stilul si de a descoperi micile placeri care confera savoare cotidianului.
Iar pentru ca una dintre lectiile ultimelor decade pune accentul pe investitii bine plasate in garderoba si pe o selectie riguroasa menita sa treaca cu brio testul timpului, TOUS aduce cu sine pretextele perfecte pentru efectuarea unei investii cu adevarat “priceless”: investiile in emotii si in momente de bucurie pe care orice femeie si le poate oferi singura si care chiar si in cazul unui supradozaj nu manifesta reactii adverse. Unele bijuterii purtate in mod obsesiv, aproape ca se confunda cu personalitatea, nu au nicio legatura cu asocierile vestimentare, cu data inscrisa in calendar si uneori sunt atat de decente si de timid, incat trec neobservate. La fel ca si cea care le poarta in virtutea nostalgiei. Alte bijuterii sunt pastrate intr-o caseta aparte, etichetate ca fiind pentru “ocazii speciale” si uitate intr-o agonie asumata pana in momentul in care ajungem sa ne simtim nedemne pentru a le purta. Si asta pentru ca momentul potrivit nu vine niciodata asteptandu-l ci creandu-l.
La inceputul anilor ’20, Rosa Oriol si Salvador Tous au avut curajul sa dezvaluie publicului prima linie de bijuterii pretioase si totusi accesibile unor segmente extinse. “Affordable luxury” a devenit una dintre principalele misiuni ale TOUS, o misiune care a imprimat atat un nou stil al bijuteriilor, departe de tiparele traditionale, cat si o noua atitudine stilistica in randul clientilor – piese discrete, lipsite de ostentatie, care pot fi purtate cu aceeasi placere in fiecare zi si care nu devin “depasite” odata cu trecerea anilor.
Demarand initial ca o afacere de familie, TOUS a sedus clientele prin inventivitate, prin oferirea unei retete perfect echilibrate intre tendintele fashion si eleganta discreta, prin raportul excelent calitate-pret si prin optimismul si energia pozitiva transmise cu fiecare colectie nou lansata. Sensibilitatea, delicatetea si latura ludica s-au transformat in laitmotive ale bijuteriilor si accesoriilor TOUS, care incepand cu anul 1985 sunt reprezentate de emblema companiei – simpaticul ursulet stilizat ce aminteste de spiritul mereu tanar ce salasluieste in sufletul feminin, de candoare, gratie si caldura.
In timp ce studiam cu atentie piesele din colectia TOUS si imi ordonam in minte o serie de argumente stilistice ce in mod normal m-ar fi impiedicat sa dau curs imboldului de a proba o pereche de cercei cu doi ursuleti jucausi (nici varsta, nici stilul personal, nici personalitatea si nici activitatea mea profesionala nu constiuie repere valabile care sa justifice o asemenea achizitie), m-am trezit fara ca macar sa imi dau seama, in fata oglinzii, afisand un zambet larg pe chip si admirand piesele care pareau ca au fost create special pentru mine. Nu a fost deloc dificil sa imi dau seama ce anume m-a cucerit si de ce anume, pe drumul spre casa la o ora tarzie din seara, inca mai zambeam gandindu-ma la proaspetele cunostinte si regretand ca nu le-am asigurat chiar din clipa cu pricina un loc permanent in cutia mea cu bijuterii.
TOUS este cadoul pe care meritam sa ni-l facem singure ori de cate ori simtim nevoia sa ne rasplatim, sa ne rasfatam si sa ne reamintim ca fiecare zi putem si ne este permis sa visam, sa dam curs trairilor interioare, sa ne percepem cu mai mult umor, sa ne pretuim si sa credem ca starea de bine nu este ceva pasager. Asa cum ii spuneam recent unui prieten apropiat, “sunt oameni care poposesc in vietile noastre fara niciun motiv si altii al caror motiv ne determina sa inconjuram intreg globul pentru a ne asigura ca raman alaturi de noi”. TOUS face parte din categoria “love brandurilor” care avem certitudinea ca ne insotesc oricand si oriunde.
In prezent, echipa de designeri TOUS creeaza 30 de colectii noi de bijuterii si 50 de colectii de genti in fiecare an (de-a lungul decadelor brandul s-a transformat intr-un reper de lifestyle, liniile de bijuterii fiind completate de cele de parfumuri, ceasuri, ochelari, genti etc), care se regasesc in peste 500 de orase (sediul central este la Barcelona) de pe 5 continente, iar vestea buna este ca de aproximativ doua luni, TOUS este si mai accesibil publicului roman, prin magazinul deschis la parterul Baneasa Shopping City.
ce dragute sunt!!!!