Am pacatuit. Si nici macar nu era o zi predictibila. Nu sustin predictiile decat in compania unor boabe de cafea parguite domol si stropite cu un coniac in etate.
Am pacatuit cu setea caderii lente intr-un abis fara sfarsit, un abis care imi rearanjeaza diminetile intr-o ordine aleatoare, insa cu insemnatate.
Am pacatuit cand am lasat bujorii sa isi dea ultima suflare in glastra de portelan, pentru a ma salva pe mine. Surasul complice ascuns in privirea glaciala si preparat dupa o metoda secreta, adevarat artizanat launtric decriptat intr-o agonizanta lume de ieri, condimentata cu posibilul unui azi mai viu si cu perspectiva unui maine pudrat cu roze.
Am pacatuit in linistea ascultarii. O linistite intortocheata precum un labirint tesut cu himere si gata sa fie amanetat.
Am pacatuit si am apretat visele cu inconstienta si rigoare. Verticale si corecte, insa pregatite oricand sa se revolte. Bombe invelite in ciocolata neagra cu visine.
Am pacatuit pe treptele inalte si reci din piatra, acoperite de rotocoale de fum strapunse de un sirag de perle.
Am pacatuit cu fiecare lacrima de catifea sadita intr-un pocal din argint nesperat de cuprinzator.
Am pacatuit asumat, nestavilit si plenar. Si nu doar intr-o duminica. Dar cum duminica imi dai si imi iei tot aerul, imi doresc atatea duminici dezordonate cat pentru o eternitate…cu repetitie.