Madame Lucie sau esenta deliciilor senzuale

In urma cu mai putin de un an va povesteam despre delicioasele macarons Madame Lucie, lansate intr-un cadru pe masura gustului si rafinamentului lor: Carol Parc Hotel. Tot atunci ii aflam povestea cu iz parizian a lui Alexandre Gorj, cel care a dus direct din capitala renumita pentru tentatiile gourmet, secretele prepararii apetisantelor macarons.

Invaluite in seva trandafirilor, imprumutand aroma cafelei proaspat macinate sau oferindu-mi o doza de decandenta pura, macarons Madame Lucie se prezinta ca un moment de erezie in fata caruia cedez neconditionat.

Iata ca astazi Madame Lucie a deschis primul boutique de gateaux, pe Strada Tudor Stefan nr.26 (langa fostul magazin Sepala) in zona Dorobanti. Un spatiu in care chiar si Marie Antoinette, obisnuita cu saloane fastuoase cu tavane inalte, s-ar fi simtit ca acasa.

Boutique-ul Madame Lucie este suficient de spatios, cat sa imprime acea atmosfera de caldura si apropiere. Mobilierul alb cu mese micute trimite cu gandul la cafenelele chic din Paris, unde atunci cand te opresti cateva minute ai impresia ca distingi chiar si cele mai ascunse secrete ale amorezilor.

La intrare m-a intampinat astazi un manechin imbracat la propriu intr-o tinuta compusa din macarons. Un rasfat cat se poate de fashion si in acelasi timp atat de personal. A fost suficient sa privesc sertarul imens cu macarons in toate culorile curcubeului asezate ordonat pe randuri, pentru a intelege ca pasiunea trece dincolo de orice latura comerciala.

Alexandre este unul dintre putinii oameni care pun suflet in fiecare desert special caruia ii adauga simpaticul accent frantuzesc. Iar pentru ca aceasta zi a fost la propriu una glazurata cu momente pline de savoare (incepute la ora pranzului cu sesiune de tendinte in make-up primavara-vara M.A.C, continuata cu vizita la Madame Lucie si urmata de o propunere de suflet care m-a lasat fara cuvinte), Madame Lucie largeste cu ocazia lansarii boutique-ului spectrul de arome, tentandu-ma cu cateva prajituri divine.

In vitrina am putut distinge cheesecake, carrot cake (cu blat din morcovi), tarta cu lamaie verde si busuioc, tort din ciocolata cu macarons, mousse din ciocolata servit in pahare, tarte cu fructe si gingerbread (niste prajituri in forma de stea, specifice Alsaciei, zonei din care provine Alexandre).

Si pentru a insoti perfect tentatiile dulci, la Madame Lucie se gasesc si ceaiurile Dammann Frères alaturi de sampania Demoiselle.

Madame Lucie sau esenta deliciilor senzuale

Arta bijuteriei surprinsa in fotografii inedite

Madame Lucie sau esenta deliciilor senzuale

Parfumul te condamna la fericire

Articole recente

There are 4 comments

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!