Nu as putea identifica cu precizie in acest moment cel mai de temut dusman al garderobei feminine (cel mai probabil as realiza o lista consistenta, sustinuta pe mai multe paliere), in afara bineinteles a aerului vadit dezinteresat si al haosului ascuns sub mantia shopping-ului compulsiv, insa daca ar trebui sa identific un vinovat responsabil pentru neafisarea unor piese vestimentare sau accesorii vara aceasta, nu mi-ar fi necesare decat doua secunde: timpul.
Pare cat se poate de straniu, insa pentru prima oara in decursul anilor, sezonul acesta nu am transformat in obiect al dorintei supreme nicio pereche de pantofi (oricat de seducatoare si ametitor de incitante ar fi tocurile de 13 cm), nicio geanta sau niciun colier invaluit in stralucirea cristalelor turquoise. In schimb, mi-am dorit sa primesc sau sa imi ofer singura, mai mult timp. Mai mult timp pentru a degusta din nou o “reteta” care sa imi aminteasca de perioada in care primii jeansi din dressing starneau invidii in cercul de prieteni si in care intreaga colectie de insigne isi gasea expresia pe camasile in carouri, altminteri atat de banale (mansetele si gulerul erau intotdeauna decorate cu cele mai recente achizitii).
Mi-as fi dorit ca timpul sa lucreze in favoarea mea si sa pot scrie aceste randuri, asezata confortabil pe un sezlong, respirand aerul proaspat de munte si reinvatand sa ascult linistea si sa opresc gandurile in punctul in care verile au incetat sa mai devina interminabile. Si cu siguranta nici un bol cu cirese insotit de o cafea speciala, asa cum doar bunica stia sa imi prepare, nu m-ar fi deranjat.
Una dintre menirile modei este aceea de a contura povesti, de a deslusi prin vestimentatie capitole de viata, de a determina regasirea de sine printre etichete si de a face sa transpara momente cu insemnatate printre orele mult prea grabite. Invitatia Lee Cooper de a poposi pentru cateva clipe in magazin si de a-mi indentifica tinuta ideala de vacanta, a constituit un pretext excelent pentru un respiro stilistic binemeritat.
Nu am ezitat in a-mi alege perechea preferata de jeansi bootcut, intr-o nuanta clasica de bleumarin, usor prafuit, cu talie joasa, asa cum purtam la inceputul anilor ’90, insa dintr-o tesatura infinit mai confortabila si mai prietenoasa. Nimic spectaculos, nimic iesit din tipare, nimic care sa starneasca reactii, ci doar o revenire la firesc, potentata de sentimentul de siguranta si de echilibru.
Camasa in carouri bleu si rosii, nu mi-a atras initial atentia, insa cu cat am studiat-o mai mult, cu atat mi-a expus in mod argumentat, motivele pentru care isi merita locul in garderoba: un basic defel conservator, suficient de serios incat sa poata fi purtat la un meeting informal sau intr-o casual Friday insorita, usor masculin si country dar perfect coordonat cu o stare interioara aparte, fara vreo legatura cu sezonul in curs, cu prognoza meteo pe urmatoarele doua saptamani sau cu previziunile horoscopului.
De geanta alba cu dungi verticale subtiri bleu m-am indragostit iremediabil si a devenit companionul meu fidel. Indeajuns de generoasa din punct de vedere al dimensiunilor, usor de pliat in cazul in care o includ intr-un bagaj mai mare si ii arog menirea unui beach bag si mai cu seama potrivita pentru gazduirea tuturor produselor de beauty si gadget-urilor fara de care nu imi pot imagina nicio zi din viata (cel putin trei nuante de ruj in variante mate/glossy, spray-urile pentru protectie solara, lip balm-uri, pudra bonne mine, parfumul, servetelele cu aloe vera, BlackBerry-ul si al sau incarcator, castile, ochelarii de soare, gelul antibacterian, agenda etc).
Iar pentru ca este vara, un usor supradozaj cromatic nu mi s-a parut deranjant, astfel incat nu am ezitat sa adaug un papion multicolor (primit cadou cu doar o zi inainte de vizita in magazinul Lee Cooper) si o pereche de sandale rosii din piele intoarsa cu platoul semi-acoperit (CONDUR by alexandru), pe care ce-i drept le-am neglijat de ceva vreme si fata de care trebuia sa imi manifest atasamentul.
