Tendinte manichiura primavara-vara 2014: colectia Les Blancs (L’Oreal Paris)

Tendintele sezonului primavara-vara 2014 in manichiura, se juxtapun asa cum este si firesc de altfel, esteticii propuse prin vestimentatie, iar mai mult ca oricand parca, directia conturata este cat se poate de clara: clasicul reinventat intr-o maniera lipsita de emfaza, insa teribil de seducatoare.


Pledoaria pentru feminitatea decriptata in siluete, forme, idei, culori se traduce de cateva sezoane incoace printr-o cautare acerba a identitatii intr-o masa de non-identitati si de aparitii fantomatice. Universul frumusetii ofera primavara aceasta, prin intermediul unei estetici cu totul aparte si a unei imagistici de o expresivitate incredibila, o coala alba pe care sa putem scrie si rescrie, pe care sa exersam fara teama de a gresi, pe care sa putem pune cu nonsalanta punct si de la capat.

La granita dintre realitate si fictiune se regaseste un spatiu al reveriilor posibile, un spatiu in care matasurile albe mangaie contururile baldachinelor trufase, in care adierea suava a zefirului poarta cu sine dulceata rozelor, in care puritatea inseamna firescul opus inocentei generate de un moft. Albul nu si-a pierdut vreodata din relevanta sau din forta de expresie, iar in primavara-vara 2014 se aseaza pe unghii in variante de o eleganta si de o sofisticare extrema.

 

Colectia de lacuri de unghii Les Blancs (L’Oreal Paris)

Noua colectie de lacuri de unghii Les Blancs, recent dezvaluita de L’Oreal Paris, nu reprezinta altceva decat o cheie stilizata a frumusetii atemporale, o provocare prin excelenta, un pretext suficient de puternic pentru o schimbare asumata. L’Oreal Paris investeste enorm in cercetare si dezvoltare, iar acest lucru poate fi lesne observat la capitolul certificari si patente.

Daca pana nu demult, lacurile de unghii L’Oreal Paris nu constituiau un punct forte al gamei de make-up, ei bine sezonul acesta brandul a pus la punct o noua tehnologie menita sa ridice stacheta in ceea ce priveste aplicarea. Catalina Stoica, nail expertul Beauty District, m-a convins pe deplin de acest lucru, realizandu-mi o manichiura impecabila in tonuri de vernil si lila (baza vernil si un half-moon inversat trasat pe varful unghiilor), o asociere cromatica superba pe unghii, care a rezistat in mod surprinzator, fara niciun cusur, o saptamana intreaga.

Dupa cel de-al doilea strat de lac de unghii aplicat, acoperirea a fost perfecta, lipsita de urme sau de acele mici bule de aer, textura lacului permitand o repartizare extrem de facila in doar cateva secunde si o aderenta ideala, similara produselor profesionale. Pigmentii albi intensi inclusi in formula prezinta un grad ridicat de flexibilitate, astfel incat realizarea manichiurii nu mai constituie o corvoada nici pentru cele mai neindemanatice sau neexperimentate maini.

Mai mult decat atat, lacurile de unghii Les Blancs se usuca uimitor de rapid, iar daca este aplicat un topcoat zilnic, manichiura isi poate mentine tinuta ireprosabila pana la 10 zile.

In colectia Les Blancs (L’Oreal Paris) se regasesc sapte lacuri de unghii in nuante edulcorate de macarons, perfecte pentru orice pigment al pielii: Lemon Meringue (o spuma de bezea alba si crocanta cu un strop de lamaie savuroasa), Golden Coquillage (un bej auriu extrem de elegant, cu irizatii subtile), Gourmandise (un rose pal), Peach Neglije (un lila sfios), Pistachio Drage (un ton rafinat de fisic), Menthe Glace (o cupa de inghetata racoritoare) si Ocean Porcelaine (nuanta cerului senin si calm al unei zile de vara insorite).

Lacurile de unghii din colectia Les Blancs (L’Oreal Paris) sunt disponibile in boutique-urile de beauty la pretul de 15 lei.

Tendinte manichiura primavara-vara 2014: colectia Les Blancs (L’Oreal Paris)

Estetica scandinava (Helsinki): al doilea articol in Business Woman

Tendinte manichiura primavara-vara 2014: colectia Les Blancs (L’Oreal Paris)

Layering-ul in parfumerie: Amber&Musk (Xerjoff)

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!