Rolul extensiilor pentru par in 2012 nu se mai rezuma la a indeplini un moft sau capriciu de moment, valoarea estetica declininandu-se in multiple directii. Pe de o parte vorbim despre conturarea unei imagini de sine, alta decat cea existenta la un moment dat si despre relevarea laturii senzuale feminine. Parul lung necesita o ingrijire aparte si minutioasa, iar puseurile de androginitate care au invadat scena sociala de cateva sezoane bune, nu au facut altceva decat sa simplifice lucrurile si sa completeze zona de confort asociata acelor segmente feminine care nu se bucura din punct de vedere genetic de un par cu fir gros, de un volum firesc si de o calitate a parului care sa permita cresterea sa nestingherita.
Pe de alta parte, intervine in discutie nevoia de schimbare cu un minim de efort si de timp, pe care orice femeie o resimte la un moment dat. Noile extensii din par natural, permit o schimbare de look in doar cateva minute, prin adaugarea unor accente de culoare sau a unui melanj de nuante la moda. Totul fara a degrada podoaba capilara si fara a solicita expertiza unui stilist.
Extensia clip-tape intr-o nuanta de blond aplicata pe parul meu de Barbera in cadrul evenimentului
Video si fotografii: Valentin-Narcis Sturzu
Realizare: Adina Necula
Mai multe detalii despre tendintele si tipurile de extensii pentru par in tendinte anul acesta, va invit sa descoperiti in amplul articol pe care l-am publicat astazi AICI. In perioada urmatoare va voi dezvalui secretele uneia dintre cele mai in voga modalitati de schimbare de look, pe care o poate realiza orice femeie acasa, insa mai multe la momentul potrivit.