In urma cu un an si jumatate descopeream terapia InfrafitX si faceam cunostinta cu Raluca Iliescu, cea care a avusese curajul de a investi o suma importanta intr-un aparat extrem de complex, insa putin cunoscut publicului din Romania. In prezent, Infrafit nu mai inseamna doar un program de reechilibrare energetica si de accelerare metabolica, ci un intreg concept de detoxifiere, eliminare a stresului si slabire, adaptat nevoilor fiecarui client in parte si personalizat pana in cel mai mic detaliu.
Cum a reusit Raluca sa contureze Infrafit – Detox, De-Stress&Lose Weight (Str.Icoanei, nr.40) intr-o perioada de timp extrem de scurta si care sunt reperele acestui centru unic in Romania, aflati din amplul interviu prezentat astazi:
Adina Necula: Imi amintesc de prima vizita in centrul Infrafit, in urma cu aproape un an si jumatate si de convingerea asternuta in fiecare raspuns complex la intrebarile din lunga lista pe care o asternusem in agenda. La momentul respectiv Infrafit insemna un singur aparat performant adus in premiera pe piata din Romania, o franciza obtinuta in urma derularii unor eforturi sustinute si promisiunea unor rezultate remarcabile in cee ce priveste reglarea proceselor metabolice, “re-educarea” organismului, accelerarea proceselor de ardere a grasimilor si restabilizarea unor nivele energetice optime. Cum a debutat aventura ta in universul frumusetii si care au fost premisele care au fundamentat business-ul?
Raluca Iliescu: Acum cativa ani m-am confruntat cu o rascruce care mi-a schimbat in bine atat viata, cat si prioritatile si viziunea asupra sanatatii. Am trecut “intersectia” cu bine si am ales sanatatea in toate formele si abordarile ei. Astfel am renuntat la 11 ani de cariera corporatista in industria tutunului si m-am dedicat acestui “clean business” care ma face realmente fericita in fiecare clipa prin faptul ca pot ajuta si informa oamenii despre ceea ce inseamna metodele de preventie medicala.
Toate bio-tehnologiile din centrul Infrafit, se concentreaza in primul rand pe a preveni si a mentine, nu doar pe a trata consecintele. Am descoperit pe propria-mi piele ca frumusetea si sanatatea sunt de fapt unul si acelasi concept, iar abordarea trebuie sa fie una cat mai consistenta.
A.N: De la o terapie care a convins atat specialistii in domeniul esteticii corporale, cat si beauty editorii revistelor glossy sau persoanele publice si pana la dezvoltarea unui intreg concept de frumusete, au fost necesari extrem de multi pasi, pe care tu i-ai parcurs intr-un timp foarte scurt. Cum ai dezvoltat intreg meniul de servicii al Infrafit si cum ai reusit ca in doar cateva luni sa pui la punct in mod coerent un centru dedicat detoxifierii, eliminarii stresului si scaderii in greutate, cu toate ingredientele (tehnologice si umane) necesare functionarii la cele mai inalte standarde?
R.I: In acest itinerariu personal al vindecarii si recuperarii medicale totale, am descoperit o multime de taine absolut noi pentru mine la vremea aceea. Am avut curiozitatea si ulterior determinarea sa gasesc solutia optima de a cupla toate aceste terapii, procedee, sisteme si biotehnologii intr-o coerenta holistica si o logica biologica, avand dorinta de a le oferi si altora posibilitatea de vindecare, recuperare si mai ales de preventie.
Coordonarea proiectului din punct de vedere tehnologic si clinic a fost facuta de catre o echipa de medici renumiti din Chicago si Milano, care ne-au ramas alaturi, oferindu-ne consultanta si conturandu-ne directia pe masura ce ne extindem. In ceea ce priveste timpul, am avut la dispozitie 14 luni in care atat eu cat si intreaga echipa INFRAFIT am urmat o multitudine de cursuri de informare si specializare privitoare la conceptul detox in adevaratul sens al cuvantului. Aceste cursuri au fost recomandate de catre medicii nostri consultanti si au fost sustinute mai departe tot de catre cadre medicale. Am strabatut lumea in lung si-n lat la propriu: Milano, Paris, Viena, Montreux, Chicago, Austin, San Francisco, Washington , Bezau si continuam, pentru ca obiectivul nostru este de a ne mentine in pozitia de cei mai buni in ceea ce facem.
Desi investitia pana in acest moment depaseste 500.000 euro, demararea si implementarea acestui proiect, mi-a demonstrat clar ca partea financiara este insuficienta in lipsa unor consultanti in domeniu si a unei echipe perfect instruite. Aditional investitiei de capital si know-how, care ne-au permis sa oferim tehnologie de ultima generatie, terapii de sanatate si licente detox complexe, cea mai importanta investitie este in echipa Infrafit, 100% dedicata acestui proiect.
A.N: Planurile de tratament regasite in cadrul Infrafit – Detox, De-Stress&Lose Weight sunt concentrate pe mai multe segmente, de la preventie, la combatere si mentinere a starii de bine fizic si psihic. Care este protocolul care se afla la baza fiecarui segment in parte si cum anume sunt concepute programele personalizate in functie de nevoile aparte ale clientilor?
R.I: Abordarea in ceea ce priveste fiecare program este individualizata si se face in functie de nevoile si obiectivele fiecaruia, acestea fiind la randul lor coroborate cu starea medicala, varsta si sex. Totul se face sub supraveghere medicala si de specialitate.
A.N: Detoxifierea periodica a organismului reprezinta o practica curenta in tarile vestice, in Romania suscitand atentia publicului relativ recent. Care este diferenta intre programele de detoxifiere propuse de Infrafit si cele regasite in alte centre si cum anume sunt concepute astfel incat sa ofere rezultatele dorite?
R.I: Eu cred ca romanii sunt de foarte mult timp amatori si cunoscatori ai unor astfel de servicii doar ca nu aveau posibilitatea sa le urmeze la ei in tara. Ba mai mult, datorita faptului ca au frecventat centre din strainatate specializate in acest domeniu, sunt extrem de bine informati si avizati. Atentia asupra acestui subiect a fost generata de curand, prin intermediul unor persoane publice al caror stil de viata se afla in permanenta in vizorul presei.
Revenind la programele detox recomandate de Infrafit, acestea urmeaza indeaproape definitia complexa si completa a conceptului detox, care se regaseste in multe centre europene sau de peste ocean. Nu ma refer la Romania, pentru ca parerea mea este ca aici nu exista inca o piata in acest sens. Am invatat de la specialisti in domeniu ca un protocol detox coerent este acela care concorda cu o logica biologica perfecta si care imbina bio tehnologiile de eliminare a toxinelor cu o nutritie alcalinizanta si antioxidanta.
Prin bio tehnologii ma refer la acele sisteme care genereaza purificarea organismului prin colon, rinichi, piele, glande sudoripare, ficat, sistem limfatic, dar si la acele sisteme, precum InfrafitX care accelereaza non-invaziv metabolismul de ardere a grasimilor, reparand cauza, Biodream care se concentreaza pe detoxifierea emotionala si mentala sau metoda BEV de diagnostic specializat (Bioelectronica lui Vincent) care poate depista varsta biologica si toate caracteristicile terenului biologic. BEV este singura metoda confirmata la nivel mondial ca instrument de preventie si supraveghere in diverse patologii, capabila sa stabileasca bioterenul, sa evalueze indicele de risc sau distanta fata de valorile ideale ale starii normale. Acest lucru se intampla prin masurarea si evaluarea parametrilor si valorilor celor 3 factori electromagnetici : “pH’, “rH2” si “ro” din sange, saliva si urina – adica din propriul ADN.
Programele noastre propun pana la urma un stil de viata, iar detoxifierea regulata conduce la crearea unui echilibru acido bazic, hidroelectrolitic si metabolic, prin care creste imunitatea organismului amplificand vitalitatea si creand premisele unei varste biologice care sa fie mai mica decat cea cronologica.
Terapiile si procedeele pentru detoxifiere fizica si mentala dar si cele aferente pierderii in greutate constituie de fapt baza prevenirii bolilor cu tendinta degenerativa, deoarece majoritatea bolilor se declanseaza din cauza toxinelor. Cand toxinele sunt stocate si pastrate in organism ani de zile, genereaza in timp acidoza in sange precum si un teren biologic propice dezvoltarii bolilor si problemelor grave de sanatate. Programele sunt astfel concepute incat sa genereze un teren biologic optim, sa sprijine metabolismele care cresc vitalitatea, imunitatea si care asigura regenerarea corpului.
A.N: Infrafit se mandreste cu unicul aparat Biodream existent in arealul clinic romanesc, un aparat cu o actiune complexa asupra psihicului, sistemului neorologic, imunitar si endocrin. O abordare holista asupra frumusetii, care nu se reduce doar la scaderea in greutate, mentinerea tonusului sau a fermitatii pielii, ci si asupra unor aspecte deseori ignorate, insa vitale pentru starea de bine a organismului. Cum ai descoperit Biodream si care sunt aplicatiile terapeutice ale acestui sistem care se bucura de recunoasterea comunitatii stiintifice internationale?
R.I: Toate sistemele si bio-tehnologiile din centrul Infrafit sunt unice in Romania. La fel ca si in celelalte cazuri, Biodream m-a gasit pe mine as putea spune, nu invers. BIODREAM pare cel putin la fel de magic precum masina timpului, insa mecanismele care stau la baza sa nu se leaga in niciun caz de magie, ci de studii complexe, efectuate pe parcursul a zeci de ani de specialisti, medici si fizicieni dornici sa descopere un remediu pentru suparatoarele dezechilibre la nivel emotional, insomnii, stress sau stari de nervozitate.
Astfel a luat fiinta acest sistem „body & mind“ care actioneaza in mod pozitiv la nivel psiho-neuro-imuno-endocrin. Este o tehnologie certificata la nivel mondial si aprobata FDA (Federal Drugs Administration – SUA), care se concentreaza pe schimbarea psihosomatica prin terapia luminii, intr-un mod total non-invaziv. Cercetarile stiintifice au demonstrat ca atat starea emotionala, cat si vitalitatea fizica si mentala, sunt imbunatatite dupa utilizarea terapiei BIODREAM (alcalinizeaza terenul biologic, sincronizeaza activitatea emisferelor cerebrale, imbunatateste performanta atletica, genereaza ameliorari majore ale conditiilor emotionale la persoanele care sufera de anxietate si depresie, imbunatateste reflexele si nivelul de atentie, imbunateste oxigenarea tesututurilor, elimina insomnia, genereaza eliminarea retentiei de apa).
Terapia Biodream creeaza un suport moral existential care pune bazele entuziasmului si optimismului. Ca atare, pacientii devin motivati si incep sa vada „partea plina a paharului” atat in ceea ce priveste propriul corp, cat si starea lor generala.
A.N: Pentru ca tot am adus in discutie problema fermitatii, recent Infrafit a incheiat un parteneriat cu Susanne Kaufmann, fiind singurul centru din Romania acreditat si autorizat pentru efectuarea tratamentelor organice profesionale de alcalinizare, hidratare, purificare sau anti-aging. Care sunt atuurile produselor Susanne Kaufmann si care este tratamentul signature pe care l-ai recomanda persoanelor care isi doresc sa remarca rezultate vizibile intr-un timp cat mai scurt si care nu au timpul sau rabdarea necesara urmarii unui program sustinut (tendinta generala in momentul de fata)?
R.I: Am muncit extrem de mult sa incheiem acest parteneriat care se traduce prin acreditarea oficiala a Centrului Infrafit in Romania pentru terapiile anti-aging si alcalinizare semnate Susanne Kaufmann. Puritatea şi reducerea la esential stau la baza produselor si tratamentelor, iar puterea vindecatoare a plantelor este deja bine cunoscuta.
Produsele Susanne Kaufmann reprezinta game complexe de ingrijire in care traditia si inovatia se imbina intr-o maniera originala, si au fost dezvoltate in colaborare cu dermatologi renumiti. In spatele fiecarui produs se ascunde vasta experienta a specialistilor care au dedicat nenumarati ani studierii celui mai mare si sensibil organ al omului – pielea. Ideile pentru dezvoltarea produselor au la baza si experienta profesionala de zi cu zi din cadrul tratamentelor cosmetice profesionale de spa. Toate acestea certifica standardele inalte ale brand-ului si calitatea produselor.
Remediile naturale traditionale joaca un rol foarte important in crearea produselor. Uleiurile si extractele organice din plante, multe provenind din flora spontana a padurilor alpine, sunt perfect dozate in fiecare produs, iar rezultatele se simt imediat. Produsele Susanne Kaufmann sunt compatibile cu pielea sensibila datorita calitatii ingredientelor naturale si a retetelor aplicate. Metodele de emulsionare si conservare sunt exclusiv naturale, fara a face uz de conservanti sintetici, uleiuri minerale sau parfumuri artificiale.
Exista un singur tratament sub denumirea „Susanne Kaufmann Anti-aging Signature” care este cel mai puternic, dureaza doua ore si intr-adevar are efecte imediate. Eu recomand orice tratament sau schema de tratament sub acest brand, pentru ca am vazut personal minunile pe care le genereaza.
A.N: O latura importanta a conceptului Infrafit este dedicata consilierii specializate, fie ca este vorba despre probleme de nutritie, probleme endocrine sau aspecte ce tin de psihic. De cele mai multe ori toate aceste elemente sunt inter-conectate si necesita o colaborare stransa intre terapeutii centrului. Cu cati medici colaboreaza Infrafit in prezent si in ce grad este investigata o persoana care trece pragul centrului? S-a intamplat sa existe clienti care sa isi doreasca sa rezolve o problema de greutate spre exemplu si sa solicite in mod expres o anumita terapie, insa de fapt sa constatati ca surplusul de kilograme se datora in esenta unor alti factori decat cei cunoscuti si sa ii explicati ca trebuie sa schimbe abordarea?
R.I: In momentul de fata avem o echipa constanta de 10 medici si 16 consultanti dar si o asociere locala cu Clinica Provita Diagnostic si Tratament. Indiferent de programul pe care-l urmeaza o persoana, acesta este personalizat si validat de medici. Am avut pana acum doar 4 persoane carora le-au fost depistate disfunctii ale sistemului endocrin, drept pentru care nu au avut nici macar acceptul de a urma vreo terapie pana la recuperarea medicala.
A.N: Te-ai gandit sa extinzi arealul serviciilor si in zona medicinii estetice?
R.I: Medicina estetica nu este in plan deocamdata, pentru ca lucram asiduu la infiintarea unui departament de medicina complementara functionala (primul de acest gen din Romania) si la extinderea laturii clinice. Pana la sfarsitul anului avem in plan sa introducem in clinica 2 sisteme revolutionare si evident resursele umane aferente operarii acestor sisteme. Unul dintre ele este cel mai modern sistem non-invaziv, non iradiant si nedureros de detectie precoce a cancerului de san. Interpretarea rezultatelor obtinute prin aceasta metoda de detectie precoce se va face direct in Chicago, nu local. Sistemul este deja aprobat FDA (Federal Drugs Administration) si foarte curand se va lansa pe piata americana.
Cel de-al doilea este un sistem biotehnologic de cercetare personalizata si individualizata a cauzelor si factorilor declansatori ai acestor patologii si solutionarea lor. Acest sistem are brevet mondial si reprezinta cel mai probabil viitorul in medicina.
A.N: In cadrul penultimei noastre discutii, imi marturiseai ca Infrafit urmeaza sa descinda la mii de kilometri departare, in ultra-cosmopolitul Dubai. Iar acest lucru se va intampla cat de curand, nu-i asa?
R.I: S-a intamplat deja! Acum ne vom extinde prin francizarea intregului concept INFRAFIT in Dubai.
A.N: Unde vezi pozitionat Infrafit peste inca un an si jumatate, tinand cont de ritmul de dezvoltare accelerat si de proiectele avute in vedere?
R.I: As putea spune ca in ceea ce ma priveste “the sky is not longer the limit”.
Centrul Infrafit Detox, De-Stress&Lose Weight este situat pe Str.Icoanei, nr.40 si este deschis in fiecare zi a saptamanii de la ora 6 a.m pana la miezul noptii.
F.intersanta aceasta NOUTATE in ROMANIA!
Ma bucur ca va preocupa frumusetea fizica si SANATATEA!
Stim ca fara investitii nu se poate realiza …dar cred ca nu pot beneficia decat un segment f.bogat /cred ca costul consultatii/analize /sucuri/tratament sunt f.mari/?
Dar cred ca si preventia de a fi sanatosi este importanta!
Felicitari!totul este creat cu eleganta ! occidentul a ajuns in ROMANIA datorita dvs.
Multumim!Bafta!Realizari!
[…] momentul in care Raluca Iliescu mi-a dezvaluit ca a introdus in premiera nationala la Infrafit, cel mai avansat sistem de […]