NEW LOOK primavara-vara 2015: reperele de stil ale noului sezon

Daca moda si-ar suprapune calendarul capriciilor vremii, probabil ca garderobele s-ar molipsi de o depresie crunta si dificil de vindecat chiar si cu o consiliere stilistica specializata. Saptamanile acestea aerul rece si intepator al diminetilor, urmele de zapada, ceata persistenta si norii apasatori, nu prevestesc defel sosirea primaverii, ci mai degraba o toamna tarzie care sfideaza limitele tolerantei termice si ale rabdarii.

Singurul lucru care ne motiveaza in a ne updata garderoba de sezon cu piesele cheie pe care urmeaza sa le integram in tinutele adaptate zilelor insorite, il reprezinta colectiile retailerilor fashion care si-au facut loc negresit pe standerele magazinelor. O plimbare prin centrele comerciale echivaleaza cu o mini-vacanta in zonele de coasta italiene cu yacht-uri ce isi asteapta oaspetii la un pahar de sampanie rose si la un festin cu fructe de mare proaspete sau cu o escapada in tinuturile exotice, la umbra palmierilor ce strajuiesc intinsele plaje cu nisip fin. Moda intotdeauna ofera o rezervare in regim de urgenta inspre cele mai inedite areale culturale ale planetei, iar secretul sau este unul lesne de deslusit: dincolo de functionalitate si de versatilitate, vestimentatia are menirea de a imprima purtatoarei o stare aparte, de a o transforma din amazoana urbana in visatoare romantica sau dintr-o “power woman” intransigenta in “miss popularity”.

Mai mult decat atat, moda intretine visul ascuns in fiecare dintre noi, iar o analiza a dressing-ului poate releva o serie de aspecte ale personalitatii care nu se regasesc nici in CV si nici nu sunt inscrise alaturi de functie pe cartea de vizita: te poti erija (spre exemplu) in cea mai conformista femeie in timpul orelor de program, insa garderoba after-work sa releve o rebela care adora sa evadeze in weekend la un concert rock sau sa raspunda invitatiei amicilor la o sesiune intensiva de sporturi extreme.

Primavara-vara 2015 aduce cu sine o revenire la esenta, la firescul unui cotidian departe de monotonie, o dorinta de regasire a echilibrului de sine si de rafinare a pieselor vestimentare adapostite in dressing. NEW LOOK dezvaluie una dintre cele mai complexe si mai inteligent alcatuite colectii de sezon, care nu mizeaza neaparat pe tendinte majore, cat mai ales pe acele piese esentiale ce se pot constitui in repere de stil personal fara data de expirare fixa: rochii-camasa din materiale naturale (bumbac, in) care imbraca cu lejeritate silueta si care pot fi purtate atat cu prilejul intalnirilor de dupa-amiaza pe terasa unei cafenele cochete cat si adaugate in bagajul de vacanta, sacouri smart-casual in nuante de alb, beige sau albastru marin, ce pot fi purtate cu o rochie maxi din bumbac sau cu o camasa cambrata si jeansi intr-o casual Friday, bluze si pantaloni cu un croi lejer coordonate din punct de vedere cromatic si al imprimeurilor, menite a fi purtate in total look-uri sau in asociere cu piese uni, precum si o selectie de camasi din vascoza, bumbac sau voal delicat, ideale pentru a completa garderoba basic.

Descurajante sau nu, aceste zile ne ofera pretextul perfect pentru o tranzitie graduala inspre primavara mult asteptata, iar asa cum intotdeauna mi-am consiliat clientele, pregatirea si buna organizare a garderobei sunt de natura a elimina eternele oftaturi din fata oglinzii in diminetile in care “a nu avea cu ce te imbraca” se traduc prin haos in dressing. Colectia NEW LOOK primavara-vara 2015 se prezinta drept un planner excelent al activitatilor noului sezon, oferind atat variante purtabile si defel pretentioase pentru timpul petrecut la birou, cat si pentru after-work sau leisure trips.

Accentele sportswear si imprimeurile florale/etnice, contureaza doua dintre directiile principale ale colectiei, iar dozajul atent al acestora si numeroasele piese separate ce exceleaza prin versatilitate, le transforma in companioni dezirabili ai tinutelor de zi: camasi, rochii sau topuri cu dungi fine orizontale in tonuri de albastru, dispuse pe un fundal alb imaculat, ce trimit cu gandul la croaziere sau la sporturile nautice, salopete lejere din denim, topuri scurte ce releva abdomenul tonifiat purtate cu pantaloni din bumbac cu siret, rochii midi tricotate, camasi lungi cu slituri laterale, perfecte pentru jeansi skinny sau pantaloni scurti, rochii tunica cu motive vegetale ce amintesc de frunzele de palmier, rochii midi cu bretele si imprimeuri etnice sau fuste midi cu talie inalta coordonate cu topuri scurte, intr-o incercare inspirata de readucere in actualitate a vibe-ului anilor ’50.

O trecere rapida prin arhivele modei, releva sursa de inspiratie NEW LOOK pentru o alta directie stilistica majora: return of the 70’s. Aerul relaxarii pluteste in aer si in garderobe, aducand o prospetime cat se poate de necesara: silueta este mai mult sugerata, rochiile maxi cu imprimeuri stilizate de dimensiuni mari invaluind fara a constrange (materialele sunt vaporoase si permit pielii sa respire), lipsa finisajelor perfecte (acel aspect usor distressed) denota o nonsalanta cuceritoare, iar nuantele de burgund, caramiziu sau mustar intens corelate cu print-urile bogate (referinta la mozaic, vitralii, ornamentica specifica culturii estice) sugereaza escapismul fie intr-un Marrakech magic, fie intr-un resort la capat de lume.

Zona accesoriilor este dominata de genti din material cu aspect peliculizat/metalic, suficient de incapatoare pentru agenda, iPad, beauty kit etc, genti plic supradimensionate sau concepute in forma unor delicii fashion (ananas, inghetata etc), genti tip rucsac in culori energizante (galben sau oranj), sandale cu toc mediu si franjuri sau sandale plate gladiator, incaltaminte cu talpa in stil “flatform”, coliere la baza gatului si numeroase variante de body-chains.

ENTER THE CONTEST

Impreuna cu NEW LOOK v-am pregatit o surpriza menita sa alunge morozitatea acestor zile de februarie friguroase. Inscriindu-va in concurs, puteti castiga un accesoriu stylish, intr-o culoare care va va energiza mai mult decat o vitamina: geanta-rucsac oranj, practica si extrem de incapatoare (imaginati-va doar cum ar fi sa aruncati in ea doar cardul, o pereche de ochelari de soare si un costum de baie si sa va luati un bilet de avion spre cea mai apropiata destinatie de vacanta).

Iata ce anume trebuie sa faceti pentru a avea sansa de a intra in posesia gentii-rucsac NEW LOOK:

Pasul 1: acordati un LIKE paginii oficiale de Facebook – NEW LOOK Romania – si apoi share-uiti pe profilul vostru fotografia cu piesa preferata din colectia primavara-vara 2015, utilizand tag-ul #NLSS15 – albumul cu piesele noii colectii il gasiti AICI .
Pasul 2: acordati un LIKE paginii oficiale de Facebook a blogului meu – AdinaNecula.ro – si lasati-mi un comentariu in aceasta pagina, in care sa imi spuneti ce piesa va doriti din colectia primavara-vara 2015 NEW LOOK.

Perioada de desfasurare a concursului: 17 – 28 februarie 2015.

Selectarea castigatorului: castigatorul concursului va fi ales cu ajutorul random.org si va fi anuntat in aceasta pagina pe data de 1 martie 2015.

Concursul NEW LOOK a ajuns la final, iar castigatoarea (aleasa cu ajutorul random.org) gentii-rucsac oranj din noua colectie primavara-vara 2015 este Claudia Valcu. Felicitari, va multumesc tuturor pentru participare si va doresc o primavara superba.

Pentru a vizualiza mai multe piese din colectia NEW LOOK primavara-vara 2015, accesati galeria foto:

 

NEW LOOK primavara-vara 2015: reperele de stil ale noului sezon

Interviu Cristina Mirica (nutritionist Iconic Health): nutritia ideala intr-un program de detoxifiere si pericolul extremelor

NEW LOOK primavara-vara 2015: reperele de stil ale noului sezon

Stil de mireasa: White Pearl si rochia perfecta pentru ziua nuntii

Articole recente

There are 19 comments

Impartaseste-mi opinia ta