Lierac Liftissime: ritualul cosmetic ideal pentru un ten ferm, redensificat si vizibil reintinerit

Cosmetica anti-imbatranire si-a regandit in ultimele sezoane obiectivele, marcile de prestigiu angrenandu-se intr-o explorare mult mai profunda si mai targetata a semnelor trecerii timpului. Inspirate de procedurile regasite in meniurile centrelor de estetica si sustinute atat de studii clinice riguroase, cat si de cele mai recente descoperiri tehnologice, noile linii cosmetice ce au in vedere reconturarea ovalului facial, redau atributele tineretii intr-o maniera non-invaziva si reintroduc in vocabularul de beauty feminin, notiunea de ritual.

lierac-liftissime

Lierac, unul dintre cele mai respectate branduri internationale din segmentul dermato-cosmetic, dezvaluie la inceputul acestei toamne, o gama completa de ingrijire a tenului matur, ce are in vedere solutionarea principalelor probleme de survin odata cu inaintarea in varsta: accentuarea trasaturilor, pierderea fermitatii si a densitatii pielii, ridarea vizibila a zonei de contur a ochilor si a buzelor, precum si “ofilirea” conturului facial. Lierac Liftissime este prima gama dermato-cosmetica cu actiune lifting concentrata si cu un grad ridicat de toleranta la nivelul epidermei, care mizeaza pe sinergia unor ingrediente botanice si a unor activi de ultima generatie pentru efecte vizibile inca de la primele aplicari.

Cu o expertiza recunoscuta ce dateaza de mai bine de patru decenii, laboratoare de cercetare proprii si independenta la nivel decizional (brandul nu face parte din niciun grup international), Lierac ocupa cea de a treia pozitie in topul celor mai influente si mai bine cotate marci de pe teritoriul Frantei, aspect deloc de neglijat in contextul unei competitii foarte dure si a sutelor de lansari sezoniere ce creaza confuzie in randul clientilor, ingreunand mult procesul selectiei. Incepand cu anii ’70, Lierac este sinonim cu cercetarea si cu inovatia in arealul dermato-cosmetic, fondatorul marcii, un medic specializat in probleme estetice, deschizand calea unei noi abordari a frumusetii din perspectiva holistica: colaborari cu spitale, institute de cercetare internationale, medici dermatologi si centre universitare (in anul 2004 a fost lansat si programul Lierac Research Award, destinat recunoasterii proiectelor stiintifice si a studiilor clinice derulate de cadre medicale).

Gama Lierac Liftissime readuce in atentia femeilor preocuparea pentru redarea fermitatii si a densitatii tenului, deseori surclasata de obsesia ridarii. A reusi sa ridici pielea, chiar si cu un milimetru, in conditiile in care factorul gravitational isi spune cuvantul, iar productia de colagen si de elastina se diminueaza incet dar sigur, reprezinta o victorie mult mai importanta decat cea care are drept oponenti ridurile. Este vorba despre controlul asupra mecanismelor responsabile cu stimularea celulelor cheie ale pielii (keratinocite, fibroblastile si adipocite) si cu stabilitatea acestora (coeziunea dintre diferitele straturi ale epidermei).

liftissime-serum

Apeland la un proces de hibridizare cosmetica, Lierac a reusit sa intrevada modalitatea prin care centrul de control al coeziunii celulare sa poata fi stimulat. Complexului Cell-Junction patentat Lierac, alcatuit din peptide vegetale, extract de brandusa (proprietati antioxidante) si ceramide obtinute prin biotehnologie, i se alatura acid hialuronic pur in solutie de 5% sau de 8% (concentratii semnificative), agenti decongestionanti si de destindere a pielii, precum si o serie de ingrediente naturale cu rol restructurant si calmant (ulei de argan si de nalba, unt de shea, extract de floare de candolle etc).

Ritualul Lierac menit sa redea tineretea si prospetimea tenului, debuteaza cu aplicarea Liftissime Serum (398, 46 lei), un ser intensiv cu efect de lifting, ce imprima pielii o senzatie racoritoare extrem de placuta. Liftissime Serum umple instanteu ridurile vizibile (contine cea mai mare concentratie de acid hialuronic pur in solutie – 8%), netezeste tenul, ridica trasaturile gratie agentilor tensioactivi vegetali, iar formula imbogatita cu ingrediente active inalt performane, stimuleaza sinteza de colagen si de elastina.

Pentru ingrijirea zilnica a tenului, gama Lierac Liftissime propune trei creme anti-aging cu efect de lifting: Liftissime Creme Soyeuse Regalbante (360,78 lei) – crema de zi cu textura lejera destinata tenului normal-uscat, Liftissime Nutri (360,78 lei) – varianta onctuasa pentru hranirea pielii uscate si foarte uscate (contine unt de shea si unt de boabe de cacao) si Liftissime Nuit (376,92 lei)– crema de noapte restructuranta, cu rasini incapsulate si ulei de argan si de nalba pentru refacerea pielii in timpul noptii.

liftissime-creme-regalbanteliftissime-nutriliftissime-nuit

Un produs cu totul special si unic in arealul cosmetic, Liftissime Yeux (247,69 lei) a reprezentat pentru mine dragoste la prima aplicare. Serul contur destinat zonei ochilor si pleoapelor, nu doar ca lumineaza in doar cateva secunde privirea, eliminand orice urma de oboseala, ci poate fi aplicat ori de cate ori este necesar, atat inaintea machiajului, cat si peste fondul de ten, pudra sau anticearcan. Cu o textura de gel transparent si racoritor, Listissime Yeux este o adevarata cura de tinerete pentru ochi, produsul actionand ca un tratament concentrat de lifting, rapid absorbit in piele si atat de delicat, incat permite machiajului sa ramana intact ori de cate ori este aplicat serul (actioneaza doar asupra statului superficial al pielii, agentii decongestionanti si de intindere vegetali, asigurand cu efect imediat si de durata).

liftissime-yeux

Gama Lierac Liftissime este disponibila in Farmaciile Help Net selectionate.

Lierac Liftissime: ritualul cosmetic ideal pentru un ten ferm, redensificat si vizibil reintinerit

Actipur, Exfoliac si Sebiaclear: cele mai eficiente dermato-cosmetice pentru tenul acneic

Lierac Liftissime: ritualul cosmetic ideal pentru un ten ferm, redensificat si vizibil reintinerit

Secrete de frumusete impartasite in editia din luna octombrie a revistei ELLE

Articole recente

There is one comment

  1. Dogaru Goncea Anelia

    Nota zece plus pentru acest brand.Din pacate criza ce s-a napustit peste noi ne restrictioneaza dorintele de a duce o viata cu un minim de decenta si accesul la calitate , indiferent de sfera produselor ….prioritatile noastre se reactualizeaza aproape zilnic si produsele cosmetice rareori sunt la pct 1 al listei , sau chiar de sunt bugetul familiei are , aproape de fiecare data o valoare mult mai mica decat punctele(valoaric vorbind) de pe lista.Greuuu, insa , pe de alta parte SUNTEM PREA SARACI PENTRU A CUMPARA PRODUSE IEFTINE,DE CALITATE INDOIELNICA.Am folosit 2 produse LIERAC de-a lungul timpului si VOTEZ CU AMBELE MAINI-beneficiile imediate si , mai ales de durata ,ale utilizarii GAMEI LIERAC.
    O iarna frumoasa va doresc.

Impartaseste-mi opinia ta