O picatura de vanilie cu note gurmande de miere, prelinsa pe coltul unui volum cu pagini suple ca matasea, un cosar pastrat peste ani intr-o cutie de Guban ce inca mai miroase a sapun de toaleta, un ibric pus pe foc la fara 10 pentru o cafea nici prea slaba, nici prea tare, servita cu precizie la ora 17:00 sau ultima barfa nevinovata dospita bine si savurata inainte de a ajunge la zat. Detaliile de valoare ale universului nostru personal, indiferent de sertarele in care sunt pastrate, ne permit un consum fara moderatie si fara efecte secundare. Sunt acele concentrate, care pot lua orice forma, de la experiente artistice, olfactive, tactile, si pana la capitole aparte vizuale sau culinare, si care au marea calitate de a intretine spiritul viu si mesajele cu substanta. La inceput de primavara am reunit in rubrica Ladylike Delights cateva extracte cultural-intelectuale (si nu numai) menite a hrani deopotriva mintea si sufletul. Pentru ca frumusetea presupune inainte de toate o eleganta a oglindirii, dincolo propria reflexie.
Dacă m-ai chema, ar zvîcni
o mie de păsări în colivii;
o mie de uşi s-ar da-n lături
şi s-ar umple văzduhul de păsări
şi — ca legătura de chei a pămîntului —
ar zăngăni apele sub mîinile vîntului
şi s-ar vesti dezgheţul pretutindeni!
Izvoarele-ar căpăta călcîie şi pinteni
şi-ar începe să călărească la vale
pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre şi goale;
sloiul albastru al singurătăţii s-ar sparge în hău
— tu, dezgheţul meu, soarele meu!
Nina Cassian – Primăvara, Vîrstele anului (1957)
Una dintre cele mai frumoase experiente educative pe care ti-o poti oferi la inceput de primavara consta in vizionarea documentarului “Distanta dintre mine si mine”, recent lansat in cinematografe si care o are drept protagonista pe scriitoarea si poeta Nina Cassian. Dincolo de valoarea inestimabila a materialelor scoase din arhive si intercalate cu fragmente din interviurile realizate la New York in toamna lui 2013 de catre Mona Nicoara si Dana Bunescu, prezenta pe pelicula a Ninei Cassian reprezinta o adevarata lectie de maniere, discurs si atitudine pentru oricine are ochi de vazut si urechi de auzit. Marturisesc ca in anii copilariei citeam frecvent versuri scrise de Nina Cassian, o parte dintre respectivele regasindu-se si in manualele scolare (cei care sunt nascuti in anii ’80 sau inainte de aceasta perioada, cu siguranta isi amintesc de “Printul Miorlau” sau de cei mai indragiti pui de tigru – Ninigra si Aligru), insa pana acum cateva zile, cand a avut loc avanpremiera documentarului, nu am vizionat niciun interviu cu ea. Nina Cassian este poate cel mai bun exemplu de minte brici si discurs de o coerenta perfect fireasca si naturala. Totul dublat de o inteligenta rara si de un umor subtil si fin care functioneaza ca un tonic pentru psihic.
Generatiile nascute dupa Revolutie poate nu gasesc oportuna vizionarea unui documentar despre o scriitoare trecuta in nefiinta si de la care pare ca nu au prea multe de invatat, volumele sale nefiind defel glossy si nici suficient de cool pentru a fi expuse pe masa de cafea din living. In schimb insa, ar putea fi un experiment neasteptat de reusit pentru multi sceptici. Mai ales ca Nina Cassian este un personaj care daca si-ar fi trait tineretea in epoca retelelor sociale, ar fi fost adorata chiar si de catre clientele fidele ale cabinetelor medicilor esteticieni. Pentru ca sarmul si frumusetea Ninei Cassian se regaseau cu precadere in intelect. Un intelect atat de seducator si de antrenant, incat trasaturile fizice mai putin reusite, nici nu mai contau.
“Nu am pierdut sange etic, ci sange estetic… Aia e problema”, afirma scriitoarea despre anii comunismului care i-au constrans in mare partea creativitatea. Nu de tot, insa suficient cat sa se refugieze in literatura pentru copii si in basmul pe care l-a considerat pana in ultima clipa de viata, forma ideala de societate pentru oameni. Ironia sortii a facut ca Nina sa nu aiba copii, insa asa cum ea insasi subliniaza, “scrisul este pentru copilul din fiecare dintre noi”. Asezata confortabil in scaunul din sala de cinema, nu ai cum sa nu ii sorbi tacticos cuvintele. Cuvinte care pentru mine au avut un efect realmente terapeutic si care mi-au amintit de ce mi-am dorit inca de cand eram copil sa scriu pentru suflet, “cu poveste” si insemnatate. Iar asta este o arta care nu se afla la indemana oricui, deoarece “cuvintele vin cu bagajul timpului si al locului”. Nu intamplator Ninei i-au trebuit zece ani sa scrie prima poezie in limba engleza, traind peste ocean inca din 1985.
Despre Nina Cassian poti afla extrem de multe lucruri, atat online, cat si studiind arhivele, insa documentarul “Distanta dintre mine si mine” pune lucrurile intr-o cu totul alta perspectiva. O perspectiva care aduce in discutie o epoca demult apusa, dar care isi gaseste pe deplin corespondentul in lumea de azi. Ramane doar sa il descoperi si sa il extragi in propria “cutie de valori”. Merita cu prisosinta.
„Distanta dintre mine si mine” este o productie Hi Film Productions (Romania) si Sat Mic Film (Statele Unite ale Americii) in coproductie cu Televiziunea Romana, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Programului Europa Creativa al Uniunii Europene. Sustinut de: Orange Romania, Altex Romania, Cine Globe, Avon Cosmetics Romania, Renault Commercial Roumanie. Documentarul ruleaza in Bucuresti la Cinema City Cotroceni, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cine Globe Titan si Cinemateca Eforie. Eu l-am vizionat la Cinematica Union, la invitatia OPTIblu si iti recomand cu drag sa alegi varianta cinematecii, fie si de dragul experientei in sine.
Putine sunt restaurantele din Bucuresti care reusesc sa ma imbie si cu altceva decat cu un meniu de preparate apetisante sau cu un design aparte. Cel mai adesea este ori una, ori alta. Gargantua D’Oro, restaurantul situat in Dorobanti, pe Strada Serban Petrescu nr.8, reuseste nu doar sa alature intr-o formula perfecta tentatiile culinare si decorul inedit, ci sa surprinda esenta a ceea ce inseamna un loc cu identitate si cu poveste. Restaurante splendide, demne de paginile de design ale revistelor de profil, vor exista intotdeauna. Insa locuri care iti raman in suflet si care fac mai mult decat sa te determine sa apesi pe butonul camerei foto, pot fi numarate pe degete. Pentru ca si in acest domeniu, ca in oricare altul, se aplica cu precadere zicala “omul sfinteste locul”.
Daca nu o cunosti inca pe Mihaela Ionescu, cu proxima ocazie cu care vizitezi unul dintre restaurantele Gargantua (fie ca este cel de la Gradina Icoanei, cel de la Piata Victoriei sau cel din Dorobanti), intreaba daca este cumva prin preajma. Te asigur ca dupa ce o vei intalni, nu vei mai pune semnul egal intre restaurante si vei descoperi si o alta latura a business-urilor culinare. O latura profund umana, care face toata diferenta. Sunt cativa ani buni de cand Mihaela, impreuna cu sotul sau, arhitect de profesie, au pus bazele conceptului Gargantua, conturand patru restaurante diferite, insa innobilate de aceeasi filosofie care pune accentul atat pe educarea gustului, cat si pe alegerile de bun gust.
Gargantua D’Oro, spatiul care recent a trecut printr-un “facelift” extrem de inspirat, constituie exemplul perfect pentru ceea ce inseamna timp petrecut cat mai bine cu putinta, ca un adevarat “bon vivant”. Daca ai visat mereu la acel colt dintr-un local, cu aer usor nostalgic sau usor romantic, unde sa poti citi linistita un capitol dintr-un roman, sa iti scoti agenda pentru a-ti nota un gand ivit de nicaieri sau sa ii dai voie mintii sa cutreiere libera cat timp iti savurezi cafeaua, la Gargantua D’Oro ai toate sansele sa il gasesti. Pe mine ma astepta la a doua masa pe stanga, intr-o lumina de un auriu patinat, absolut splendida. Era ora pranzului, iar in ciuda faptului ca in restaurant se aflau destui clienti, inca de la intrare am resimtit o liniste “tihnita”, binevoitoare si extrem de relaxanta. Noul decor vegetal al Gargantua D’Oro te introduce intr-o experienta care merita din plin sa strabati traficul din Dorobanti. Mai mult decat un design actual si fermecator, fara insa a avea nimic ostentativ, conceptul spatiului se armonizeaza perfect cu preparatele culinare, atragatoare vizual si gustoase in acelasi timp.
In sezonul cald, o parte a restaurantului Gargantua D’Oro se transforma in terasa, asadar ai toate motivele pentru a te opri sa incerci fie o delicioasa salata cu avocado, quinoa si chipsuri de cartofi dulci sau un somon la gratar cu orez negru, fie un desert cu bezea, crema de mascarpone si inghetata de scortisoara. Iar daca vrei sa iei o portie din dish-ul preferat si acasa, poti ruga ospatarul sa iti pregateasca din timp pachetul. Ti-l va inmana intr-un ambalaj 100% reciclabil, ceea ce inseamna ca iti poti aduce o mica contributie la un mediu inconjurator mai putin poluat si mai sanatos. Nu trebuie sa te numeri printre activistii de mediu pentru a te preocupa acest lucru. Este o chestiune ce tine in primul rand de cultura lucrurilor din jurul tau si de mental.
La inceputul acestui an, Vegis.ro – cel mai mare magazine online de produse naturiste din Romania, a demarat un sondaj pe un esantion de 537 de persoane, cu scopul de a analiza alegerile alimentare ale acestora si de a le corela cu stilul de viata si cu starea de sanatate. Initiativa este nu doar una de bun augur, ci si edificatoare pentru tot ceea ce implica procesul de constientizare a importantei unei nutritii corecte pentru mentinerea unui echilibru in traiul cotidian. Prin urmare, am considerat oportun sa impartasesc highlight-urile studiului cu pricina, multe dintre ele imbucuratoare si datatoare de speranta:
