Cercetare, stiinta, tehnologii de ultima generatie dispuse intr-o sinergie perfecta, secrete care valoreaza cat produsul intern brut al unei tari in curs de dezvoltare si numeroase teste si experimente de-a lungul unei perioade care poate varia de la cativa ani la cateva decenii. Inovatia un universul frumusetii se traduce in prezent prin oferirea de solutii unice, menite nu doar sa sustina visul femeilor, ci sa il transforme in realitate palpabila. Acolo unde nu vezi rezultate si efecte imediate, interesul se diminueaza dramatic, iar locul produsului atent comunicat in paginile glossy de echipa de PR este luat de un altul care ofera realmente ceea ce pretinde.
Nu mai este vorba despre o competitie singulara intre branduri, ci despre expertiza reunita si despre colaborari care sa confere garantia excelentei. Acesta este si cazul punerii laolalta a cunostintelor echipei L’Oreal Professionnel si Rowenta, ambele marci fiind recunoscute la nivel mondial pentru calitatea de necontestat a formulelor produselor de ingrijire si styling, respectiv a aparatelor si instrumentelor destinate coafarii parului.
Steampod este primul instrument pentru indreptarea parului pe baza de abur, ridicand fara doar si poate stacheta in arealul inovatiilor beauty. Avand un generator de abur integrat, Steampod incorporeaza nu mai putin de patru inovatii tehnice, rezultat a cinci ani de cercetare si dezvoltare si opt brevete.
Cu totii cunoastem efectele pe care apa dura le are asupra parului si pielii. Steampod beneficiaza insa de un sistem pentru demineralizarea apei, care in momentul degajarii aburului, asigura o puritate extrema, neagresand in niciun fel parul. Apoi, aparatul este dotat cu cinci trepte de temperatura (170 – 210 grade Celsius), care pot fi reglate functie de gradul de sensibilitate al parului si de styling-ul avut in vedere.
Mai mult decat atat, placile de indreptare sunt realizate din ceramica anodizata si sunt flexibile, pentru o distributie uniforma a aburului si pentru o netezire perfecta de la radacina firului de par, pana la varfuri. Iar in completare, Steampod prezinta si un pieptene ultra-fin, detasabil, care descurca parul fara a-l rupe si care ajuta stilistul sa distribuie in mod egal suvitele de par la contactul cu placa.
Steampod este un sistem profesional de coafare si ingrijire a parului, destinat in exclusivitate saloanelor acreditate (in Romania este disponibil pana in prezent doar in 100 de saloane). Complexitatea aparatului si protocolul serviciilor implica acest lucru, departe de orice pretentii sau moft. In saloane sunt disponibile doua tipuri de servicii care vizeaza atat tratarea parului cat si stilizarea acestuia cu efecte de lunga durata: tratamentele de cauterizare a firului de par, pe baza de keratina si ceramide, pentru parul extrem de sensibilizat si serviciul de styling rapid cu Steampod, care asigura un par perfect neted si stralucitor, ce dureaza minim 3 zile.
L’Oreal Professionnel a dezvoltat o gama de produse complementare Steampod, dedicate ingrijirii si styling-ului si activate desigur de aburul difuzat de aparat. Este vorba despre prima gama pe baza de Pro-Keratina activata cu ajutorul aburului (actioneaza ca un conductor) pentru a patrunde in profunzimea fibrei capilare si a o restructura: doua creme de netezire cu formule usor diferite (pentru par usor sensibilizat sau foarte sensibilizat – 85 lei fiecare), adaptate nivelului de sensibilizare a parului (Pro-Keratina, ceramide si agenti cationici cu actiune reparatoare si de fortificare), care confera protectie termica si un ser reconstructor activat prin puterea aburului (85 lei), ce contine extracte hranitoare de ulei de avocado si de caise (special conceput pentru a trata cele mai sensibilizate zone ale parului, precum varfurile sau mesele).
Intotdeauna mi-am dorit un par neted, stralucitor si perfect drept timp de mai multe zile si sunt convinsa ca multe dintre voi inca isi imagineaza ca reprezinta o misiune imposibila. Steam Liss m-a convins insa ca parul meu poate fi cumintit si ingrijit in acelasi timp, pentru un look impecabil ce dureaza nu mai putin de 3 zile.
In salon, protocolul Steam Liss debuteaza cu aplicarea samponului si a mastii Série Expert Liss Ultime. Apoi, pe parul zvantat cu prosopul, se aplica crema de netezire Steampod adaptata conditiei parului, urmand ca acesta sa fie uscat complet. Daca este necesar, se aplica pe zonele sensibilizate serul Steampod, insistand pe varfuri. Nu mai ramane decat etapa de netezire a parului, prin trecerea placii Steampod, o singura data peste fiecare suvita de par.