Pana la stele si dincolo de ele. O constelatie cu un nume predestinat frumusetii: HELENA RUBINSTEIN sau MADAME, femeia care a schimbat destine si care a stiut ca nimeni alta cum sa convinga timpul sa ii urmeze propriul ritm. Stralucirea tineretii a luminat dintotdeauna chiar si cele mai intunecate clipe, a linistit apele tulburi, a acompaniat sarbatoarea simturilor si a anticipat un viitor al tuturor posibilitatilor. Iar gratiei Helenei a devenit eterna, si a prins un contur palpabil. Pentru ca nu s-a subsumat exclusiv ingrijirii pielii, ci si cultivarii spiritului, a mintii si a gustului pentru arta.
Helena, Pauline, Rosa, Regina, Stella, Ceska, Manka si Erna Rubinstein. Exact in aceasta ordine. Dintre toate cele opt surori Rubinstein, Helena era cea mai mare, si implicit cea asupra careia, era revarsat intreg setul de asteptari sociale. Helena trebuia sa fie un exemplu pentru surorile sale, din toate punctele de vedere, iar acestea erau datoare sa o urmeze intocmai, dupa modelul lui Gitel, mama-model si sotia care a stiut mereu cum sa raspunda provocarilor vietii de familie si lipsurilor materiale.
Gitel era convinsa ca prin frumusete, fiicele sale vor ajunge sa cunoasca fericirea si sa isi intemeieze familiile perfecte, si s-a preocupat cu o constiinciozitate aproape religioasa, sa le creeze de mici deprinderea de a se ingriji. In fiecare seara, inainte de culcare, fiecare dintre ele isi peria parul de o suta de ori si isi aplica, cu miscari circulare lente, asa cum le arata mama lor, o crema de fata menita sa le protejeze de roseata cauzata de frig sau de vant. De machiaj nici nu se punea problema, acesta fiind considerat la vremea respectiva vulgar si complet nepotrivit cu statutul unei femei respectabile. Doar actritelor le era permisa folosirea produselor de make-up, insa in mod paradoxal, crema de care Gitel era atat de mandra si pe care o folosea intreaga familie, fusese initial conceputa pentru aceasta categorie sociala blamata pentru moravurile discutabile, mai precis pentru Helena Modjeska, una dintre cele mai cunoscute artiste din Polonia.
Fratii Lykusky, chimisti de origine maghiara, erau clientii magazinului pe care il detinea familia Rubinstein, si erau invitati frecventi de catre acestia la cina. In semn de recunostinta, Jacob, cel mai mare dintre cei doi, aducea mereu cate un borcan mare invelit bine in hartie de ziar, continand pretioasa crema de fata folosita de catre Modjeska, si de a carei formula era extrem de mandru. Gitel primea cu bucurie darul si transfera crema in recipiente mici din ceramica, pe care le pastra intr-un loc racoros, printre borcane cu muraturi si lazi cu legume, astfel incat sa nu se altereze pana la urmatoarea vizita a lui Jacob. 12 astfel de borcane cu crema aveau sa o insoteasca mai tarziu pe Helena Rubinstein, in clipa imbarcarii pe vasul Prinz Regent Ruipold, cu destinatia Australia.
Din documentele ramase in arhive si disponibile pentru a fi consultate, la baza formulei cremei se aflau extracte din plante, printre care si rasina de conifere din Carpati (folosita cel mai probabil pentru proprietatile antiinflamatoare si antioxidante), lanolina, ulei de migdale si un amestec de ceruri. Cu siguranta, lista ingredientelor era mult mai lunga, Helena avand grija sa pastreze insa de-a lungul anilor misterul asupra continutului cremei, ratiunile fiind cat se poate de evidente, si mai mult decat atat, sa o rezume intr-o discutie cu asistentul ei, Patrick O’Higgings cu putin timp inainte de sfarsitul vietii, la un trio alcatuit din ceruri vegetale, uleiuri minerale si extract din seminte de susan. Greu de crezut, tinand cont de multitudinea de indicatii cosmetice ale formulei care i-a asigurat Helenei Rubinstein succesul international, insa mereu ea a dezvaluit atat cat a dorit sa se stie. Nici mai mult, nici mai putin.
Visul de frumusete transmis de catre Guitel fiicei sale cele mari, avea sa schimbe ordinea lucrurilor si sa se afle la baza unor ambitii aparent nebunesti. Helena nu intentiona defel sa se casatoreasca, si doar la gandul unei vieti de familie plictisitoare si planificate, simtea ca se sufoca. Isi iubea surorile si parintii, insa isi iubea mai mult libertatea. Stia inca din adolescenta ca menirea ei este una cu mult mai mare decat ceea ce i-ar fi putut oferi traiul in Kazimierz, districtul Cracoviei in care s-a nascut si in care multe decenii au convietuit evreii ultraconservatori cu o serie de alte minoritati ale caror activitati comerciale au contribuit pana la un punct la dezvoltarea suburbiei. Zidurile inalte care inconjurau cetatea nu ii confereau defel Helenei un sentiment de protectie, ba din contra, o faceau sa se simta inchisa intr-o colivie, ceea ce nu era departe de adevar. Avea extrem de multe idei, inclusiv pentru afacerea familiei, insa nu ii era permis sa le puna in aplicare, gasea mereu solutii ingenioase la problemele vietii cotidiene, insa elanul ii erau mereu taiat de catre tatal sau, visa sa isi construiasca propriul drum, insa se vedea nevoita sa urmeze invariabil aceeasi cale batatorita. Pana la un moment dat.
Helena si-a dorit altceva de la viata. Si-a dorit sa arate femeilor ca prin frumusete intreaga lume poate fi schimbata. Si nu s-a dat inlaturi de la nimic pentru a deveni ea insasi motorul acestei schimbari.
Pe mare Helena reusea sa isi organizeze cel mai bine gandurile, punea la punct strategiile care se dovedeau din start castigatoare, si pur si simplu renastea precum o Afrodita din valurile inspumate. Era singura perioada in care se putea odihni si in care isi gasea linistea.
In luna mai a anului 1896, cand s-a imbarcat pe vasul german care facea legatura intre Europa si Australia, Helena avea doar 24 de ani. In acte. La imbarcare s-a gandit insa ca nu strica sa declare ca este mai tanara. Nimeni nu avea vreodata sa verifice. Si acesta era oricum doar inceputul unui parcurs modelat dupa propriul plac, si presarat cu atat de multe legende, incat remarcabila este abilitatea Helenei de a conferi tuturora un cadru perfect explicabil, un cadru care nici in ruptul capului nu ar fi putut fi contestat.
Dupa ce petrecuse vreo doi ani la Viena, convingandu-si parintii sa o lase sa plece la matusa din partea mamei, timp in care devenise indispensabila in afacerea cu bunuri de lux a familiei Splitter, Helena naviga acum spre o lume noua, un continent aflat la mile bune departare de casa si de presiunile sociale. Pentru comunitatea evreiasca din Kazimierz era deja “Alteh moid”, o fata batrana incapabila sa isi gaseasca rostul si mult prea rebela pentru a mai putea fi adusa pe drumul cel bun. Insa drumul Helenei era cu totul altul, iar lipsa unui sot, ultima ei grija. Barbatii din viata ei au sprijinit-o, insa ea a fost cea care a dictat mereu termenii. Ea a fost la carma si in 1896 cand a plecat spre Australia, si in 1905 cand a revenit pentru prima data in Europa, si la inceputul anilor ’20 cand a decis sa debarce la New York si sa cucereasca America.
Voiajele pe distante lungi, in special cele transatlantice, echivalau cu sejururile de relaxare la centrele din Elvetia carora Helena avea sa le devina clienta fidela. Iubea calatoriile pe mare la fel de mult cum isi iubea cariera, si nici nu ar fi avut cum altfel. Drumul ei spre succes pe continentul australian a inceput cu relatiile si cunostintele pe care si le-a facut pe primul vas pe care a pus piciorul – Prinz Regent Ruipold. Acolo Helena a cunoscut-o pe Lady Sussana, sotia aghiotantului guvernatorului de Queensland, cea care i-a facilitat accesul in “lumea buna” si care i-a obtinut prima ei slujba decent remunerata, la rezidenta familiei Lamington.
Intalnirea cu unchii sai din Australia si timpul petrecut in grija acestora, a reprezentat o perioada despre care Helena a evitat mereu sa vorbeasca in interviuri. Nici nu ar fi avut ce sa explice, dat fiind ca zona in care acestia locuiau era una rurala, muncile pe care trebuia sa le indeplineasca erau istovitoare, iar tratamentul la care era supusa, dificil de suportat de catre oricine. Insa chiar si in acest mediu ostil din toate punctele de vedere, Helena a gasit o solutie. In orasul vecin, la Sandford, a cunoscut un farmacist in varsta, care a fost de acord sa o primeasca sa lucreze pentru el, contra unei sume simbolice de 22 de silingi pe luna. Putin, insa in mod cert, mai bine decat deloc. In perioada in care a lucrat in farmacia lui Henderson, Helena a invatat cat a putut de mult. Farmacistul i-a oferit cartile sale pentru a studia si i-a permis chiar sa analizeze la microscop crema de fata pe care Gitel i-a trimis-o cand a pornit spre Australia, si care era de altfel pe terminate. Helena isi dorea cu ardoare sa reuseasca sa prepare singura crema, iar apoi sa o vanda femeilor interesate sa descopere secretul tenului ei impecabil.
Gitel se straduia sa ii mai trimita borcane cu crema, insa eforturile financiare erau considerabile. De fiecare data trebuia sa isi vanda cate o bijuterie pentru a acoperi costurile de transport, mai ales ca totul se scumpea pe zi ce trece. Helena devenise propriul cobai, descoperise ingredientele, insa ceva lipsea, deoarece textura nu era deloc cea dorita. Intr-unul dintre vechile tomuri de cosmetologie ale lui Henderson, a gasit insa piesa de puzzle lipsa: lanolina, substanta indispensabila prepararii cremelor hranitoare, cu o consistenta densa, denumite de catre englezoaice “cold cream”. Lanolina era cea care putea conferi unei emulsii textura fina si catifelata, insa tot ea avea un miros respingator, dat fiind ca sursa de provenienta erau oile.
Odata ajunsa in serviciul guvernatorului Lamington, Helena a descoperit un intreg univers al cunoasterii care o astepta. Biblioteca resedintei familiei Lamington era cu adevarat impresionanta, iar Helena nu rata nicio ocazie pentru a studia carti de istorie, cosmetica, botanica sau arta. Gitel continua sa ii trimita borcane din pretioasa crema, iar Lady Hamilton nu prididea sa o prezinte pe Helena in cercurile aristocrate drept specialista in frumusete. Din Brisbane pana la Melbourne nu a fost decat un pas. Un pas pe care Helena avea sa il faca la varsta de 30 de ani, determinata fiind sa reuseasca intr-un oras care numara pe atunci putin peste 500.000 de locuitori, dar care se afla in plina dezvoltare. Exista o singura strategie: munca.
Tenul Helenei era alb, uniform, ca al unei papusi de portelan, in timp ce tenul australiencelor era patat de soare, reactiv, uscat si foarte capricios. Este lesne de inteles fascinatia tuturor femeilor care o intalneau pe Helena si curiozitatea de a-i descoperi secretul frumusetii. Ea insasi era cea mai buna ambasadoare a brandului sau si cea in care fiecare “clienta” avea deplina incredere.
Cand a parasit Polonia, Helenei nici prin minte nu i-a trecut ca avea sa il revada vreodata pe Jacob Lykusky, creatorul cremei pe care o folosea de atatia ani si careia incercase prin propriile puteri sa ii descopere “reteta”, si cu atat mai putin ca intalnirea lor avea sa aiba loc tocmai in Australia. Dupa zeci de incercari, ii era cat de poate de clar ca singura nu va reusi sa prepare o crema de care sa fie mandra si care sa fie in egala masura eficienta, placuta si dezirabila. La rugamintea Helenei, Jacob Lykusky a sosit la Melbourne pentru a o ajuta sa puna la punct o formula imbunatatita a cremei originale. Astfel a luat nastere Valaze, denumire care in limba maghiara se traduce prin “dar divin”, si al carei pret initial de vanzare era de 7 silingi si 7 centi, de aproximativ 3 ori mai mare decat costul de productie. Helena incepuse sa cunoasca deja foarte bine gandirea femeilor si stia ca acestea nu vor cumpara niciodata ceva ieftin. Cu ajutorul lui Jacob Lykusky, Helena a reusit de asemenea sa creeze o mica gama de produse, care sa vina in completarea cremei de fata – un sapun, o lotiune astringenta si o emulsie de curatare, si care sa alcatuiasca o rutina de ingrijire. Un concept complet nou, care avea sa atraga zeci de mii de femei dornice sa faca mai mult pentru sanatatea pielii lor si sa gaseasca totodata raspuns la problemele cu care se confruntau: deshidratare, roseata, acnee, pori dilatati, aspect tern si ridat.
Atunci cand vine vorba de imbunatatirea aspectului pielii, femeile trebuie sa aiba certitudinea ca isi ofera ceva cu adevarat exceptional. Iar acel ceva nu poate fi ieftin.
Helena Rubinstein
243 Collins Street a fost adresa primului salon Valaze Maison de Beaute, un apartament luminos, cu trei camere, decorat intr-un stil minimalist, insa feminin, situat la cel de-al treilea etaj al unei cladiri din centrul Melbourne-ului. In comparatie cu grandoarea saloanelor pe care Helena avea sa le deschida in anii urmatori pe continentul european si in America, Valaze Maison de Beaute ar putea fi considerat o anexa modesta a unui palat. Insa acolo practic a inceput totul, acolo i-a acordat Helena primul sau interviu, jurnalistei Eugenia Stone, care a publicat in Sydney Morning Herald un articol elogios despre cosmeticele “bijuterie”, in ambalaje elegante (negru, alb si auriu), dar si despre sesiunile de frumusete organizate la salon, in cadrul carora femeile erau invatate cum sa isi aplice corect produsele si cum sa efectueze masajul facial, si tot acolo providenta i l-a scos in cale pe cel care avea sa ii devina sot, consilier, responsabil cu reclamele si publicitatea, si nu in ultimul rand, cel mai bun prieten – Edward William Titus.
Cu toate ca devenise coplesita de numarul de comenzi si de cliente dornice sa ii viziteze micul salon, Helena gandea nu cu unul, ci cu zece pasi inainte. “Fara stiinta, nu poate exista frumusete”, spunea ea, iar unul dintre cele mai mare regrete ale sale a fost acela ca nu a putut studia medicina. Chiar si asa, Helena s-a inconjurat de cei mai iscusiti specialisti, a lucrat cot la cu ei, a petrecut sute de ore in laboratorul de cercetare, a invatat in permanenta, s-a oferit de fiecare data “subiect de testare” a noilor lansari si tratamente, si a cautat cu obstinatie sa isi dezvolte atat produsele, cat si serviciile.
La Viena a intalnit-o pe dr. Emmie List, recunoscuta pentru peeling-urile sale si pentru eficienta tratamentelor destinate acneei, care i-a devenit si prietena apropiata, si pe care a si invitat-o sa lucreze alaturi de ea in momentul in care a dechis primul salon de frumusete din Londra. In Wiesbaden, Helena l-a intalnit pe Dr. Joseph Kapp, directorul unui cunoscut spa al carei clienta fidela devenise si care trata cu succes problemele circulatorii. Procedurile si tehnicile de lucru au fost observate si cercetate cu atentie de Helena, si au inspirat o serie de tratamente in propriul salon.
De asemenea, la Paris, Helena si-a dat seama cat de bine functioneaza impreuna si cat de mult se aseamana cosmetica si couture-ul. Nu i-a luat mult timp pentru a se indragosti de creatiile lui Paul Poiret, dar si de vizitele dese, in scop de studiu, la Marcellin Berthelot, unul dintre cei mai mari chimisti ai epocii si inventatorul procedeului de dezinfectare prin utilizarea de inalbitor, in anul 1875. El a fost cel care i-a “predat” Helenei principiile sanatatii pielii, si tot el a fost primul care a fost de acord cu teoria ei de a clasifica pielea in mai multe tipuri.
Fiecare vizita in afara Australiei era un prilej pentru Helena de a mai invata ceva, de a testa procedurile efectuate in centrele de infrumusetare si in spa-uri, de a se intalni cu medici dermatologi, si de a-si completa meniul de servicii din salonul sau. Cu cat incepea sa cunoasca mai mult, cu atat Helena isi rafina viziunea asupra frumusetii feminine si isi dadea seama ca aceasta nu se reduce doar la zona cosmetica, ci implica mai mult de atat: o dieta adecvata, exercitii fizice, odihna etc. Astfel au fost lansate programele de o zi la salon (inspirate de conceptele spa-urilor, insa cu mult mai multe beneficii si servicii incluse), iar ulterior, la inceputul anilor ’50, cele de cinci zile, care se constituiau in adevarate cursuri de beauty pentru tinerele femei active si care includeau atat ritualuri de ingrijire a pielii, cat si sfaturi de utilizare a produselor de machiaj, recomandari de nutritie si exercitii fizice.
La baza principiilor Helenei se aflau urmatoarele idei:
Business-ul se afla in plina expansiune, iar in 1907, Helena deschide cel de-al doilea salon la Sydney – 158 Pitt Street, urmat in 1908 de cel de-al treilea salon la Williamsburg in Noua Zeelanda. Avandu-l pe Edward Titus alaturi, si beneficiind si de sustinerea surorilor sale, carora le-a incredintat pe rand conducerea cate unui salon, lucrurile nu puteau decat sa evolueze. Urmatoarea destinatie avea sa fie Londra, un oras in care pornea de la zero, necunoscand pe absolut nimeni, dar pe care inevitabil avea sa il cucereasca. La 24 Grafton Street, Mayfair, intr-o cladire in stil georgian, cu 26 de camera intinse pe patru etaje, Helena si-a amenajat un salon extrem de elegant, initial in tonuri neutre, al carui profil de clientela erau femeile din inalta societate. Doar acestea isi permiteau sa plateasca abonamente anuale pentru tratamente faciale si masaje corporale efectuate lunar care costau la vremea respectiva 10 guinee, echivalentul a 2000 de dolari in 1962.
In perioada petrecuta la Londra, Helena a dezvoltat si o serie de noi produse, printre care o pudra lichida, Valaze Snow Powder, un balsam protector de buze, Valaze Lip Lustre, si un tratament pentru punctele negre si porii dilatati, Valaze Blackhead and Open Pore Cure. Pe masura ce se bucura de o notorietate din ce in ce mai mare si de recunoastere in cercurile de aristoricrati, dar si in cele de artisti, Helenei i-a venit in minte ideea unor pigmenti de make-up. Machiajul era inca considerat ceva vulgar si era purtat doar de catre actrite, insa prietenia cu acestea din urma a fost cea care i-a dat curaj sa faca un prim pas pe un teritoriu delicat, insa cu atat de multe oportunitati.
Urmatorul salon a fost inaugurat la Paris, orasul pe care il considera a doua ei casa si pe care il iubea nespus. Helena avea 40 de ani, insa nimeni nu ii dadea mai mult de 30. In Paris femeile incepusera sa se faca remarcate si sa le fie recunoscute meritele in diferite domenii de activitate. Compatrioata Helenei, Marie Curie, tocmai primise Premiul Nobel pentru fizica in anul 1903, si avea sa mai primeasca inca unul, de data aceasta pentru chimie, in anul 1911. Iar acesta avea sa fie de abia inceputul. Spre deosebire de clientela cunoscuta de Helena pana la momentul cu pricina, pariziencele nu doreau doar sa arate bine, ci sa contravina tabuurilor sociale. Mai precis, sa se machieze.
Helena a deschis prima ei fabrica, la Saint-Cloud, unde cu ajutorul chimistilor a dezvoltat fonduri de ten lejere, pudre discret colorate, farduri de obraz cremoase, pigmenti intensi pentru pleoape (movul era extrem de popular) si unul dintre produsele care avea sa devina bestseller, pudra de fata matifianta, delicat parfumata cu trandafir bulgaresc. Mai mult decat atat, Helena si-a dorit ca produsele sale sa aduca bucurie reala femeilor si a cautat sa exceleze si la capitolul packaging. Zeci de ore si le-a dedicat vizitelor in magazinele de antichitati sau in targurile de vechituri, in cautarea unui recipiente speciale, pe care ulterior le-a reprodus. Mai tarziu, pentru design-ul produselor a apelat la artisti precum Salvador Dali, Marie Laurencin sau Raoul Dufy.
La Paris si-a cultivat si legatura de prietenie cu Misia Sert, pe care o cunoscuse intr-un salon din Londra, buna prietena a lui Coco Chanel, care a introdus-o in toate cercurile de intelectuali si de artisti, si i-a fost realizat primul portret, de catre Paul Cesar Helleu, caruia i-au urmat altele semnate Salvador Dali, Christian Berard, Raoul Dufy. Intotdeauna Helena a avut deschidere catre arta, iar arta i-a devenit salvare in numeroase contexte. De-a lungul anilor a devenit cea mai avida colectionara de arta, a sprijinit numerosi artisti, si a organizat chiar expozitii de arta in scop caritabil pentru strangerea de fonduri in perioada postbelica. Atat salonul ei parizian, cat si celelalte saloane deschise pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, au dat tonul in materie de design si au contribuit la transmiterea clara si raspicata (in stilul lui Madame) a crezului care i-a calauzit Helenei intregul parcurs: frumusetea nu se rezuma doar la aspectul exterior, ci presupune o cultivare permanenta a gustului pentru estetica, pentru arta, si a unei conduite de viata si sociale impecabile.
In mai putin de doi ani, Helena a cucerit Parisul, si aproximativ o suta de oameni lucrau in cele cinci saloane ale sale si in fabrica din Saint-Cloud. Cu aceleasi ganduri a imbarcat pe Baltic, in octombrie 1914, vasul care avea sa o poarte catre New York, un taram nou, unde evreii erau inca stigmatizati, dar care unde, in mod paradoxal, multi dintre ei reusisera sa isi faca un nume. Hattie Carnegie, prima femeie americanca care a lansat un brand de ready-to-wear, Carrie Marcus, fondatoarea primului department-store de lux din America, Neiman Marcus, si Lane Bryant, designer de haine plus-size, toate erau evreice. Insa cel mai important lucru, era acela ca America era o piata cu un potential urias pentru zona de beauty. In 1914, in marile orase din America existau 36.000 de mii de saloane de coafura, 25.000 de saloane de manichiura si aproximativ 30.000 de saloane de masaj si de cosmetica. Competitia nu a speriat-o niciodata pe Helena, ba din contra, a motivat-o. Cand a sosit in America, un singur nume avea de gand sa il surmonteze, si anume Elizabeth Arden, cele doua detestandu-se reciproc pana la finalul vietii.
La New York, Helena si-a deschis primul salon, la intersectia 15th Street cu 49th Avenue. Gasise un spatiu si pe Fifth Avenue, insa proprietatii cladirii o refuzasera invocand originile sale evreiesti. La momentul respectiv nu avea o putere financiara atat de mare, incat sa le faca o contraoferta, insa cativa ani mai tarziu, cand afacerea Helenei a devenit un imperiu, politica “no jews” o determina sa isi extinda investitiile in imobiliare: cumpara nu doar un spatiu, ci intreaga cladire.
Prima vara petrecuta in America a fost atat de calduroasa, incat a determinat-o pe Helena sa dezvolte creme fotoprotectoare pentru fata si corp. In reclamele din presa, scrise ca de obicei de sotul ei, Edward, Helena facea apel in premiera la stiinta. Valaze, crema ei originala, era promovata in Vogue ca un produs menit sa accelereze regenerarea celulara.
Stiinta in sluba frumusetii. Acesta este motto-ul lui Madame, care deseori aparea in halatul sau alb, si care nu a ezitat nicio clipa sa lucreze cot la cot cu specialistii in laborator pentru a pune la punct noi produse. La New York, Helena si-a dat seama ca poate targeta segmente mult mai largi de cliente, nu doar elitele. Si totodata, ca principiile de frumusete si produsele ei pot exista si in afara saloanelor. Cu o singura conditie insa: cei care le promoveaza si ofera consultanta, sa urmeze un training bine pus la punct de ea. Astfel, Helena inaugureaza la New York o scoala de beauty, unde timp de sase luni, aceia care isi doreau sa devina consilieri de frumusete, invatau de la A la Z principiile si metodele Rubinstein. Training-ul costa intre 250 si 500 de dolari, iar la final cursantii primeau si o diploma de absolvire. Job-ul de cosmeticiana exista deja, insa Helena i-a oferit credibilitate si un cadru profesional real.
La inceputul anilor ’30, Madame devenise una dintre cele mai bogate femei din America. Prima sa carte, “The Art of Feminine Beauty” s-a bucurat de un succes urias, insa Helena a mers si mai departe. Esecul vietii sentimentale s-a tradus intr-o aplecare si mai mare inspre business. Helena era mereu atenta la evolutia pietei si incerca sa fie mereu cu cativa pasi inainte. Stia insa ca produsele performante nu sunt suficiente daca nu au in spate dovezi stiintifice si a inceput sa investeasca indeosebi in cercetarea anti-aging. Helena a fost prima care s-a gandit la produse cosmetice pentru femeile aflate la menopauza si tot ea a venit cu solutii rapide, in momentul adoptarii sub administratia Roosevelt, a Food, Drug and Cosmetics Act, in 1938, prin care tuturor companiilor cosmetice le era solicitat sa aiba inscrise ingredientele pe ambalajele produselor.
Inovatia stiintifica este cea care i-a asigurat Helenei Rubinstein un doar un loc printre cele mai stralucitoare stele din univers, ci o intreaga constelatie. In Romania, produsele Helena Rubinstein sunt distribuite de Sirowa Bucharest si sunt disponibile exclusiv la Douglas (boutique-urile din Baneasa Shopping City si Cluj-Napoca, si online pe www.douglas.ro).
Citeste si despre reperele cosmeticii de avantgarda.
*Fotografiile au fost realizate in apartamentul prezidential din cadrul JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Multumiri pentru sprijin si pentru gazduire.
** Outfit: tinuta Andrea Tincu, bijuterii FREYWILLE (colectia Hommage a Vincent van Gogh)
Ladylike Holidays: cea mai eleganta si practica geanta de calatorie pentru iubitoarele de cosmetice
Articole următoare
