Freywille Hommage a Vincent Van Gogh: in cautarea verii ce ramane permanent in suflet

Fiecare dintre noi suntem alcatuiti din umbre si lumini, din indoieli si din sperante, din ierni grele si din veri lipsite de griji, din regrete si din satisfactii, iar in toate acestea consta in esenta frumusetea vietii. Nicio alegere nu este pur intamplatoare, nicio tusa de culoare asezata pe panza nu este aleatoare si nicio cautare nu este mijlocita doar de curiozitate. Asa stau lucrurile de mii de ani si nu se vor schimba niciodata, pentru ca atata timp cat va exista umanitate, simtire si sensibilitate, vor exista povesti care vor straluci peste veacuri, si care vor continua sa fascineze pe cei care le intalnesc si care se recunosc in ele. Freywille, creatorul celor mai pretioase povesti artistice, insoteste colectia Hommage a Vincent Van Gogh, de un indemn mai actual ca niciodata, un indemn de care avem in mod cert tot atata nevoie cat avea celebrul pictor pentru a birui intunericul si a regasi lumina: sa privim cu ochii inimii si sa ii acordam ratiunii un binemeritat respiro. Doar in acest fel vom putea pastra vara in suflet si caldura in zambet.

Bijuteriile isi aleg singure purtatorii, la fel cum lucrarile de arta isi atrag publicul de care au nevoie, indiferent ca este vorba despre entuziasti, cunoscatori sau colectionari. Nu este nicio filosofie complicata la mijloc, doar o explicatie ce tine un tip aparte de intelegere si de maturitate. Rezonezi cu o piesa speciala de bijuterie, complet opusa notiunii de accesoriu, sau ramai nemiscat in fata unui tablou, poate chiar a unuia pe care l-ai mai intalnit de cateva zeci de ori, atunci cand exista un trigger, un declansator emotional. Si atunci cand te afli in cautarea a acelui “ceva” ce obiectul pe care il ai in fata ochilor il contine. Poate fi o estetica care sa te poarte inapoi in timp, intr-o epoca din care ti-ai dori sa extragi o deprindere sau o practica, o atitudine sau un fel de a fi a societatii, insa la fel de bine poate fi si un indiciu care sa serveasca cautarilor tale din prezent.

Vara aceasta, intr-un mod perfect explicabil, m-am apropiat de piesele colectiei Freywille Hommage a Vincent Van Gogh, mai precis de doua dintre care transpun in email decorul camerei pe care pictorul neerlandez o inchiriase in celebra Casa Galbena, locul unde spera sa si gaseasca tihna, relaxarea si armonia interioara. Bijuteriile cu pricina nu le-am intalnit acum pentru prima data, le admirasem si vara trecuta, insa nu a fost atunci timpul lor. Nu pentru mine. In schimb, la inceput de iulie, in cea mai calduroasa luna de vara, mi-au vorbit. Si am inteles si de ce. Sezonul acesta am resimtit nevoia acuta de evadare din cotidian, la nivel mental, deoarece stresul, ritmul de lucru, dar si incarcatura si multiplele transformari din perioada pandemica si de dupa aceasta, si-au pus din plin amprenta asupra psihicului, care oricat de antrenat ar fi, tanjeste in mod firesc si dupa un dram de odihna. Arta a fost dintotdeauna si va fi mereu universul in care imi gasesc linistea si tihna, care ma reincarca asa cum o fac poate doar scrisul si lectura, si care imi bucura realmente sufletul, pentru ca in fiecare lucrare exista o poveste ascunsa, o bucatica dintr-un puzzle pe care nu rezist sa nu il completez, chiar daca imaginea finala difera de istoria “oficiala”. Imi place sa o cunosc si pe aceea, dar in egala masura, imi place sa imi alcatuiesc propria perspectiva.

Exista 11 nuante de galben/crom in lucrarile lui Van Gogh. Pentru ca nu poti picta cu lumina doar intr-un singur fel. Lumina insasi nu este aceeasi din zorii zilei si pana la apus, ci alterneaza de la galben-rosiatic, galben stralucitor, sau galben intens pigmentat, pana la galbenul auriu al orei de aur. Fiecare tip de lumina iti imprima o stare diferita si impune intr-o anumita masura tempo-ul momentului, de la energic si alert, pana la asezat si concentrat (galbenul este culoare care ajuta ca informatia sa fie retinuta cel mai bine), optimist, melancolic etc.

“Ei bine da – astazi am inchiriat partea dreapta a acestei cladiri care are patru incaperi, sau, mai bine zis, doua camere si doua camarute. Fatada este vopsita in galben, iar in interior este varuita in alb – si se afla in plin soare. Am inchiriat-o pentru 15 franci pe luna. Acum mi-as dori sa mobilez o incapere, cea de la primul etaj, pentru a putea dormi. Aici voi avea atelierul si magazia pentru toata perioada sederii mele in sud si astfel voi avea independenta si voi scapa de cazarea in hanuri care mi se par groaznice si care ma deprima”, ii scria Van Gogh, fratelui sau Theo (cel care l-a sustinut permanent pe artist si cel cu care a corespondat cel mai mult – peste 600 de scrisori), pe data de 1 mai 1888.

Casa Galbena din Arles este poate cea mai faimoasa casa cu pereti galbeni din lume. Este o casa a optimismului, a sperantei, a unui nou inceput creativ pe care Vincent Van Gogh spera sa il aiba alaturi de bunul sau prieten Paul Gauguin. Mutarea in sudul Frantei insemna pentru artist un periplu in cautarea luminii, o misiune aproape terapeutica, o sansa de vindecare si de alungare a tenebrelor, a angoaselor si a cetii care in multe momente ii intuneca mintea si ii invada sufletul. Doar noua saptamani si jumatate a reusit sa convietuiasca Paul Gaugain alaturi de Vincent Van Gogh, tulburarile de personalitate si crizele celui din urma punandu-si amprenta asupra relatiei de prietenie dintre cei doi artisti. Dupa bombardamentul din 25 iunie 1944, casa galbena a suferit daune majore si ulterior a fost demolata. Tabloul cu fatada acesteia se afla expus in prezent la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, la fel si celebra camera a pictorului, o reproducere de fapt a operei originale, si ale carei culori au fost alterate in urma unei inundatii care a avut loc in 1889, cand Van Gogh se afla internat in spitalul din Arles.

Tot intr-o scrisoare adresata fratelui sau Theo, Vincent explica conceptul amenajarii camerei si faptul ca prin folosirea diferitelor tonalitati de culori, si-a dorit sa redea ideea unei “odihne absolute”. O odihna plenara, reprezentata la nivel simbolic atat prin alegerea unor materiale naturale – lemnul scaunelor si al mesei, bumbacul fetelor de perna si al asternuturilor, cat si prin paletarul cromatic – nuanta de lila palid, ce face trimitere la campurile de lavanda si la acel moment in care timpul pare ca se opreste in loc doar pentru a permite cuprinderea cu privirea a intinderii minunat colorate si inmiresmate, galbenul luminos al patului si al celorlalte piese de mobilier, ce in mintea artistului trimitea care untul proaspat si catre simplitatea zilelor senine, ce pot fi retraite la nesfarsit, verdele ferestrei – culoare in directa rezonanta cu centrul energetic al inimii, albastrul vasului pentru apa in care dispare orice grija, si rosul aprins al paturii, temperat de podeaua din dale, semn al bucuriei si al poftei de viata.

“Draga Theo, ieri m-am ocupat de mobilarea casei… Am cumparat un pat de nuc si un altul din lemn deschis la culoare, care va fi al meu si pe care-l voi vopsi mai tarziu. Apoi am pus doua saltele de paie pe paturi. […] Intr-o zi vei primi chiar o pictura a casutei, fie in plin soare, fie cu fereastra luminata si cerul plin de stele.” – fragment din scrisoarea trimisa de catre Vincent lui Theo, pe data de 9 septembrie 1888, cu cateva luni inainte de a recurge la gestul extrem prin care si-a taiat cu briciul urechea.

Camera galbena a lui Vincent van Gogh, desi nu mai exista decat in reprezentarea realizata de catre artist pe panza, devine in epoca noastra “pretextul” atat de necesar pentru a porni in cautarea acelui colt de tihna interioara, a acelui loc, care nu are nevoie de coordonate precise pentru a ne aduce alinare, ci doar practica visarii cu ochii deschisi. Azi poate fi pe o plaja intinsa la capat de lume, maine poate fi chiar in living de acasa sau de ce nu, in camera galbena a lui Vincent. Totul tine de perspectiva, nu de conventii sau de definitii. Vincent van Gogh a pictat peretii camerei sale usor inclinati, iar multa vreme s-a crezut ca acest lucru se datoreaza perceptiei alterate pe care artistul o avea asupra realitatii din pricina conditiei sale medicale. Dupa bombardamentul din 1944 al casei, s-a descoperit insa ca de fapt peretii nu au fost niciodata perfect drepti, ci exact asa cum ii redase Vincent in al sau “summer state of mind” din insoritul Arles.

Asa cum scriam anul trecut in toamna (poti citi articolul aici), cand am vizitat in premiera sediul Freywille din Viena, si am avut privilegiul de a pasi in atelierele de creatie, bijuteriile Freywille, asemenea artei, au printre multe calitati, ceva pur si simplu magic si extrem de rar: invita la interactiune si la dialog. Oricine are camera sa galbena si oricine poate gazdui permanent vara in suflet.