Diner en Noir by Pas Du Tout: colectia capsula la The Place

La finele saptamanii trecute, intr-o seara stropita cu picuri de ploaie reci, The Place a devenit locul unei cine fashion invaluite in negru si conturate asemenea unui festin cu usoara tenta gotica, decadent si extrem de chic.
Pas du Tout by Madalina Dorobantu a dezvaluit ingredientele unui meniu all black in mijlocul toamnei capricioase, servind pe umerasele suspendate in incinta The Place, tentatiile care imprima garderobei de sezon aerul seductiei si al feminitatii in varianta moderna.

Colectia capsula Pas du Tout se prezinta ca un preambul al evenimentelor de final de an, oferind pentru fiecare ocazie si petrecere tematica, cate o varianta perfect adaptabila dressing-ului, fie ca este vorba despre o jacheta tip biker cufundata in paiete argintii care alaturata celei mai banale rochii poate transforma instant look-ul, fie ca este vorba despre o rochie conica din matase si dantela, potrivita unui cocktail sau unei iesiri la nocturne intr-un loc special.
Textilele sunt imprumutate din cele mai diferite zone, amintind de melanjul sportswear-casual-glamour, atat de uzitat in ultimele sezoane si supus numeroaselor experimente stilistice si interpretari: neoprenul este alaturat dantelor, tweed-ul si pielea sunt asociate pe tiparul jachetelor biker, iar „tifonul” tempereaza stralucirea ca de oglinda a suprafetelor textile in nuante de bronz sau cupru.
Texturile high-tech le-am remarcat in mod special in cazul catorva piese minimaliste, care privite de la distanta, pareau realizate din solzii unui pestisor auriu, fauritor de dorinte, cu finisaje excelente si efecte optice aparte.

O experienta estetica, vizuala, tactila si gustativa (tratatii dulci glazurate cu ciocolata neagra, aperitive in acelasi registru) in egala masura, Dîner en Noir s-a conturat ca o patrundere intr-un alt univers in care fiecare piesa este definitorie si semnificativa, in care simturile se impletesc, pentru a comunica o maniera autentica de a fi.

Diner en Noir by Pas Du Tout: colectia capsula la The Place

Papusi din portelan cu suflet: povesti de pe strazile Budapestei

Diner en Noir by Pas Du Tout: colectia capsula la The Place

Templul deliciilor unguresti: Szamos Gourmet Palace

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!