Aubade: 20 de ani de lectii seducatoare si primul magazin in Romania

Odinioara, frantuzoaicele isi primeau oaspetii in boudoir-ul secret, pentru conversatii de divan si marturisiri la ceas tarziu, conturand un univers aparte al seductiei, din care sufletele slabe nu mai aveau scapare. Imbracate in lenjerie intima dantelata pe sub rochiile de interior semi-transparente, pasind cu gratie printre mobilierul cu patina de bronz si urmarind cu priviri de felina cum rotocoalele de fum se inalta printre bulele efemere de champagne, damele exprimau in esenta ceea ce incearca in prezent sa surprinda fotografii prin lentilele camerelor, in campaniile publicitare: senzualitate, ispita, mister si lux intr-o atmosfera tipica a la francaise.
Aubade, una dintre cele mai cunoscute marci de lenjerie intima din lume, adevarat reper al savoir-faire-ului francez, a revolutionat de-a lungul decadelor, modul in care femeile isi percep propriul corp in oglinda si isi adapteaza vestimentatia. Crearea sutienului cu bretele detasabile, a celui cu inchidere in fata, a bikinilor cu port-jartier sau introducerea in premiera a broderiei englezesti in design-ul de lenjerie, reprezinta doar cateva dintre «cadourile » pe care Aubade le-a oferit in ultimele decenii femeilor din intreaga lume, pentru a-si etala si a-si pune in valoare latura senzuala.

Aubade aniverseaza 20 de ani de Lectii de Seductie, o campanie de promovare bazata pe interpretarea principiilor seductiei intr-o serii de fotografii ce poarta amprenta celor mai cunoscuti si apreciati artisti. In fotografiile alb-negru care frizeaza erotismul si incita extrem imaginatia, a fost surprinsa in urma cu trei ani si Catrinel Menghia, celebrul model de origine romana, rasfatata prestigioaselor branduri de lenjerie intima.
In boutique-ul Aubade, recent inaugurat in incinta AFI Palace Cotroceni, se regasesc piesele colectiei toamna-iarna 2012-2013, intr-o paleta fidela tendintelor cromatice actuale, care mizeaza in egala masura pe profunzimea negrului, pe fascinatia aubergine-ului, pe delicatetea rozului framboise si pe tentatia rosului intens pigmentat.

Personajele colectiei Aubade, frumos aliniate pe umerase, descind parca din capitole de poveste cu iz parizian si poarta denumiri menite sa introduca fiecare femeie intr-o sceneta cu totul aparte: Idylle Parisienne, Magic Swan, L’Insoumise, Mistinguette sau Vertiges De L’Amour.

Simbolul Orasului Luminilor si al eternului romantism cu aer boem este imprimat atat pe sutiene push-up, jumatate de cupa sau balconette, cat si pe slipi tanga sau cu alura retro, port-jartiere sau neglijeuri dantelate. Idylle Parisiene este disponibila atat in variantele de negru-roz pal, cat si fraise-gri inchis sau crem-bej auriu.
Dantela, tulle-ul si broderiile fine se astern pe piese de lenjerie care surprind prin delicatetea detaliilor decorative si prin finetea executiei. Linia L’Insoumise include alaturi de un cafe-au-lait delicios si un negru isipititor, cel mai rafinat ton de alb (asemenea unei spume de lapte) ideal pentru cele care se afla in cautarea lenjeriei ideale pentru ziua nuntii.
Delicata dantela Leavers si tulle-ul negru, creeaza duo-ul perfect al povestii amoroase pline de situatii neprevazute. Primii fiori, emotiile coplesitoare, tentatia jocului, asteptarea, retragerea urmata de revenire, un intreg scenariu transpus in piese care invaluie si dezvaluie, surprind si devin ispite in fata carora cedezi fara drept de apel. O linie de lux, care cuprinde jartiere, slipi, sutiene si body-uri cu alura glamour, pentru un final de an cu surprize!

Pentru ca rosul este culoarea care provoaca si incita, iar luna decembrie ii amplifica intensitatea si ii confera multiple semnificatii, Aubade a imaginat o linie speciala, in acord cu fastul si pretiozitatea petrecerilor care marcheaza sfarsitul de an. Love Circus nu are nevoie de prea multe comentarii, ci doar de un imbold suficient de puternic pentru a petrece o seara in stil «cabaret chic ».

In Romania, Aubade urmeaza sa se extinda printr-un numar de minim 2 magazine in Bucuresti in urmatorii 2 ani, iar incepand cu luna decembrie in boutique-ul din AFI Palace Cotroceni se vor regasi si primele piese ale colectiei primavara-vara 2013.

Aubade: 20 de ani de lectii seducatoare si primul magazin in Romania

Aniversarea Casa Frumoasa: 16 ani in universul rafinat al luxului

Aubade: 20 de ani de lectii seducatoare si primul magazin in Romania

Homeycomb si campania speciala Versace si Kenzo

Articole recente

There are 1 comments

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!