Tendinte primavara-vara 2013: BSB

Intr-un sezon in care provocarea suprema consta in a ne indeparta de excese si in a renunta la artificii, in favoarea unei relaxari a liniilor si a unei rafinari a schemelor cromatice, cateva branduri tributare altminteri tendintelor stipulate cu precizie, au inteles mesajul transmis si si-au revizuit liniile, fara a renunta insa la elementele inscrise in propriul ADN.
Acesta este si cazul BSB, care a dezvaluit in cadrul unui preview special, principalele directii stilistice adaptate sezonului primavara-vara 2013. BSB a incercat intotdeauna sa ofere clientelor sale o garderoba completa, ideala atat pentru timpul zilei, week-end-uri prelungite sau cocktail-uri sofisticate, integrand mai mult sau mai putin evident, detalii si elemente specifice sezonului in curs, fara a creea insa dependente inutile. In garderoba unei femei se regasesc de regula ipostaze si proiectii ale diferitelor stari si momente, expresii ale obsesiilor trecatoare si nu in ultimul rand, amalgamuri de piese vestimentare concepute pe aceleasi tipare si scheme cromatice.

BSB nu si-a propus sa se erijeze intr-un salvator al dressing-ului sezonul acesta, ci mai degraba intr-un consilier experimentat, a carui viziune poate amprenta cu succes demersul de regandire a garderobei. Piesele de baza realizate din materiale confortabile (bumbac, jerse, tricot fin) sunt revitalizate prin prisma printurilor discrete, a mesajelor motivationale, a croiului marcat de asimetrii temperate si a asocierilor de materiale. Tricourile albe la baza gatului, din bumbac fin sau topurile decoltate sunt ideale pentru zilele toride de vara cand totul parca se lipeste de piele si cand visam la intinderile unei plaje insorite si la briza generoasa a marii.

Cele mai frumoase tonuri de turcoaz, smarald sau verde menta au fost reunite de BSB in topuri dantelate sau tricotate cu ochiuri mari si peliculizate, bluze cu fir lurex auriu sau argintiu, rochii mini, fuste maxi din voal sau coliere statement cu lanturi aurii si pietre culese parca din jurul barierei de corali. Senzualitatea este pusa in valoare gratie unor decupaje plasate pe partea din spate a topurilor sau a bluzelor, iar alternanta de suprafate opace cu cele transparente, incita imaginatia si lasa loc interpretarilor.

Nu mai vorbim despre linii de forta ci despre un mesaj clar decriptat. Discursul BSB din aceasta primavara este unul voalat, subtil si incredibil de atragator. Aplicatiile din croset sau perforatiile, se preling pe tunici din cel mai fin bumbac in nuante delicioase de ivoire sau crem, pe rochii de un alb optic, tangerine sau coral, pe fuste midi, pe camasi cu guler clasic, ingust si riguros sau pe salopete scurte marcate de jocuri grafice (buline pe un fundal neutru sau dungi verticale).

Dantela isi mentine locul fruntas in topul tendintelor de sezon, atat in variantele neutre (alb, negru) cat si in cele intens colorate: albastru cobalt, galben, mov sau turquoise. Cardiganele din dantela cu franjuri prelungi sunt pasibile de a creea dependenta, iar body-urile dublate de dantela, cu decolteu adanc pe spate si funda decorativa, transgreseaza zona lenjeriei intime pentru a se impune drept piese de sine statatoare ce pot fi purtate cu nonsalata la o pereche de jeansi sau la un short cu un croi lejer.

Tivul pantalonilor se opreste in jurul gleznei, atat in cazul celor lejeri cu banda elastica, cat si in cazul modelelor care urmaresc indeaproape linia piciorului si care surprind prin imprimeurile florale in nuante de vernil, bleu, lila sau prin cele stilizate care redau textura de brocart, cu accente de bej si auriu. Jeansii inclusi in linia BSB Jeans ofera o gama larga de variante, de la cei boyfriend cu aspect prespalat, pana la cei skinny sau usor evazati.
Nu in ultimul rand, pielea naturala isi face loc in colectia primavara-vara 2013 semnata BSB, atat in tonuri calde de brun si maro ciocolatiu (gecile din piele scurte cu franjuri sunt absolut geniale), cat si in nuante usor edulcorate de lila sau bleu ciel si este inserata ca accent in topuri sau bluzoane (maneci sau gulere).

Descopera colectia integrala BSB primavara-vara 2013 in galeria foto:

Tendinte primavara-vara 2013: BSB

Beautiful Yesterday: expozitie vintage la GALATECA

Tendinte primavara-vara 2013: BSB

Tendinte primavara-vara 2013: Karren Millen

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!