Tabara de Reformare Heineken: misiune indeplinita

In urma cu aproximativ o luna, cand Heineken si minunata echipa Oxygen PR imi prezentau proiectul Taberei de Reformare, nu imi imaginam ce desfasurare de forte impresionanta presupune un asemenea demers. Nu sunt defel cuvinte mari, iar dupa ce veti parcurge randurile urmatoare, veti intelege perfect la ce anume ma refer.

Dupa ce v-am starnit curiozitatea in cateva randuri aici si aici, cu privire la initiativa, iata ca a venit momentul sa va dezvalui in ce a constat de fapt Tabara de Reformare Heineken. Sambata trecuta (28 iunie), am plecat dis de dimineata cu Sana spre terenul de paintball AS situat in padurea Baneasa. Acolo cei 21 de baieti selectati in urma inscrierii la Matinalul Radio Guerilla, erau pe punctul de a termina exercitiile fizice, sub indrumarea instructorului de fitness Mihai Dragomir.

Cristina Bazavan, Raluca Popa, Adrian Ciubotaru, Piticu si Arhi se aflau si ei la datorie, observand cu atentie tot ce se intampla, in calitate de bloggeri iscusiti.

Nu i-am vazut foarte mult in actiune, insa judecand dupa suflul greu si picurii de transpiratie prelinsi pe tricouri, cred ca Mihai nu a avut mila de ei si i-a determinat sa execute intocmai ca in armata toate „comenzile”. Ma asteptam ca nivelul conditiei fizice a baietilor sa fie unul mediu, insa dupa un dus si cateva minute de pauza, pe aleea terenului de paintball cativa dintre ei jucau fotbal, profitand de aerul nepoluat si de racoarea placuta.

In continuarea programului taberei, participantii au urmat lectii de gatit atent supravegheate de Viorel Copolovici. Nu stiu cati dintre ei obisnuiesc sa prepare mancare acasa, insa la Tabara de Reformare au fost nevoiti sa se implice activ in toate etapele prepararii pranzului, de la curatul si spalatul cartofilor, pana la amestecarea salatei, frigerea pestelui si a vitei sau alcatuirea sosului.

Unui pranz indestulator si multumitor pentru toata lumea (nu am auzit pe cineva sa se planga de calitatea mancarii si nici sa ii fie rau dupa), i-a urmat sesiunea de aranjamente florale cu Sana drept indrumator-sef. In cortul amenajat langa terenul de paintball au fost aduse brate intregi de flori, intr-o explozie de culoare si miresme: crini, bujori, gerbera, garoafe, floarea miresei etc. Sana le-a explicat baietilor cateva principii esentiale de realizare a buchetelor, punandu-le la dispozitie toate materialele necesare: panglici de diverse culori si latimi, plante pentru decorat, foarfece etc.

Rezultatul a fost pe masura asteptarilor, baietii dandu-si toata silinta in realizarea unor buchete cat mai frumoase si expresive pentru partenerele lor (ulterior, seara la restaurant, baietii le-au oferit prietenelor/sotiilor buchetele pe care le-au conceput). Sana i-a indrumat atat de bine, incat le-a starnit gustul pentru aranjamente speciale.

Ultima proba la care au fost supusi baietii in cadrul Taberei de Reformare, a fost lectia de stil si proba practica de calcat camasi. Aici am intervenit eu, aceasta fiind sarcina care mi-a fost atribuita de Heineken. Pana sambata, nu mai exersasem niciodata postura de trainer fashion pentru un grup atat de mare de persoane necunoscute… si mai ales pentru barbati. Prin urmare si pentru mine a fost o provocare.

Cu cateva saptamani inainte de inceperea Taberei de Reformare ma tot gandeam ce tipologii masculine voi intalni la fata locului, care este nivelul lor din punct de vedere stilistic, ce varste au, cum arata etc. Conferinte de tendinte si sesiuni de training sustin frecvent, insa acestea au loc in medii cu totul diferite, iar audienta este omogena din punct de vedere al gradului de cunostinte.

Inainte sa incep lectia de stil, am pregatit cu mijloacele pe care le-am avut la dispozitie decorul. In mijlocul naturii a trebuit sa imi adaptez conceptul, insa asa cum puteti observa din fotografii, am personalizat cat de mult am putut locul.

Mai intai, am asamblat cele doua manechine masculine, avand grija ca pe unul dintre ele sa il imbrac complet cu piese vestimentare care sa alcatuiasca o tinuta smart-casual pentru seara, iar pe celalalt sa il las a fi imbracat de baieti. Primul manechin, mi-a servit in a le explica baietilor in linii mari, cum ar trebui sa arate o tinuta relaxata de seara, pornind de la o simpla pereche de jeansi bleumarin, pe care oricine o detine in garderoba. „Mister Perfect”, cum am denumit manechinul, si-a facut cu prisosinta treaba, oferind audientei un exemplu la indemana, fara excese sau abordari care ar putea scoate mult prea mult din zona de confort vestimentar barbatii.

Am inceput lectia de stil, prin a intreba baietii ce tinute au pregatit pentru seara la restaurant. M-a interesat sa vad modul in care fiecare isi descrie tinuta si cum motiveaza alegerile. Daca vreti la un moment dat sa vedeti cat de dezvoltat este simtul de observatie la un barbat, puteti apela la acest exercitiu simplu. Cu cat discursul este mai descriptiv, cu atat atentia pentru detalii este mai accentuata. Iar diferenta de la „am ales un costum negru si o pereche de pantofi negri” pana la „am optat pentru un sacou din in alb, camasa cu dungi verticale bleu, pantaloni drepti albi si mocasini” s-a dovedit a fi una importanta in contextul in care i-am provocat pe baieti si la un exercitiu de stil.

Inainte insa de a-i imparti in doua grupuri, le-am explicat cateva lucruri legate de asocierile cromatice, particularitatile pieselor vestimentare care pot fi incluse intr-o tinuta potrivita pentru o iesire la restaurant seara si modalitatile de combinare ale acestora, mici trucuri care avantajeaza diferite tipuri de silueta etc.

Credit foto: piticu.ro

Apoi am lasat baietii sa dea frau liber creativitatii, propunandu-le sa creeze doua tinute pentru manechinele pregatite, utilizand hainele si accesoriile regasite pe umerase. Am avut placuta surpriza sa constat ca doua grupuri de cate 10 barbati se pot pune excelent de acord in realizarea tinutelor si mai ales intr-un timp record. Acest lucru imi confirma teoria potrivit careia barbatii romani nu sunt defel lipsiti de imaginatie si creativitate atunci cand vine vorba despre asocieri vestimentare, ci pur si simplu manifesta comoditate si dezinteres.

Credit foto: piticu.ro

Potential exista, atata timp cat este pus in valoare si stimulat. Iar cum la Tabara de Reformare nu au avut incotro si au trebuit sa ma asculte, lucruri poate nebanuite de partenerele lor au iesit la iveala. Dovezi exista atat in fotografii cat si in materialele video, asadar loc de intoarcere nu se mai intrevede.

Credit foto: piticu.ro

Pasul urmator lectiei de stil si exercitiului practic, a constat in calcarea camasilor. Desigur multi dintre participanti venisera cu ele pregatite de acasa, insa dupa cum aveam sa constat, nu participasera ei insisi la calcat. „De ce trebuie sa calc eu in conditiile in care exista firme care fac asta pentru mine?” a fost intrebarea care a survenit imediat ce le-am dat sarcina de a calca perfect camasile.

Credit foto: piticu.ro

Multi dintre baieti nu mai tinusera niciodata fierul de calcat in mana si habar nu aveau ca trebuie sa puna apa prin orificiul dedicat. O drama si mai mare pentru ei a fost setarea temperaturii fierului de calcat. Apa curgea din fiarele de calcat, camasile se udau, iar disperarea atingea cote maxime: „materialul este creponat.. vedeti ca nu se calca?”. Ei bine, nicio camasa nu s-a dovedit imposibil de calcat cu putina bunavointa si atentie, iar eu am avut grija sa nu existe vreo cuta. Pentru unii a fost prima si poate ultima oara cand au calcat o camasa, insa m-a incantat faptul ca si-au indeplinit misiunea si au invatat elementele de baza.

Seara, la restaurantul El Stadio, baietii si-au intampinat prietenele/sotiile imbracati impecabil si cu buchetele de flori concepute sub indrumarea Sanei. La lumina lumanarilor si in acorduri de vioara, domnii pareau a nu mai avea scapare. La un moment dat i-am privit din umbra, iar expresiile fetelor lor nu vi le pot descrie in cuvinte: oboseala, putin plictis, ganduri probabil la meci etc.

In final, a venit si marea surpriza dupa o zi de reformare ca la carte. Cum Heineken intelege ca poti sa iei multe unui barbat, dar nu poti sa ii iei momentul in care urmareste finala UEFA Champions Legue cu prietenii, surpriza serii i-a readus pe barbati inapoi la lucrurile sacre pentru ei. Imnul UEFA Champions League a introdus marea marea surpriza a zilei, finala UEFA Champions League Wembley 2011. Totul s-a transformat intr-o seara de fotbal de calitate alaturi de prieteni.

Iar ca sa va convingeti prin ce au trecut baietii, iata si REVEAL-ul Heineken:

Tabara de Reformare Heineken: misiune indeplinita

Cocktail de slabit la Silhouette

Tabara de Reformare Heineken: misiune indeplinita

The MEN test cu Dove

Articole recente

There are 2 comments

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!