Los Angeles by Gallivant: o esenta cu iz hollywoodian, descoperita la Rosa Mundi Parfums d’Auteur, cea mai noua parfumerie din Bucuresti

Fiecare metropola ascunde o amprenta olfactiva unica si care cu greu poate fi reprodusa. Nick Stewart, fondatorul brandului de parfumuri artizanale Gallivant, a reusit insa sa transpuna in colectia sa de esente “nomade” (gramaj de 30 ml, perfect pentru calatorii), miresmele definitorii pentru cateva dintre cele mai vizitate orase ale lumii, invitatia acestui final de an fiind una pentru care merita cu prisosinta sa traversezi oceanul. Sau si mai bine, sa iti notezi o noua adresa in agenda. Cea mai noua lansare Gallivant evoca fastul si stralucirea Los Angeles-ului, descoperit la pas si cu inima larg deschisa, asa cum procedeaza un veritabil explorator urban. Un parfum de eterna independenta, usor neconventional, oarecum rebel, insa incredibil de incitant si de profund, menit a-ti delecta simturile in recent inaugurata parfumerie de nisa Rosa Mundi, situata in Agora Floreasca, la primul nivel. 

Gallivant este un brand tanar, creat in anul 2017, de catre Nick Stewart, cel care o perioada indelungata de timp a fost responsabil cu directia creativa in cadrul L’Artisan Parfumeur, o alta marca de nisa despre care am povestit pe blog in repetate randuri. Nick este un “calator” prin definitie, un boem, un visator, un artist care intelege infidelitatile prezentului si totodata fluctuatiile in alegeri ale clientilor. Acesta este si motivul pentru care parfumurile incluse in colectia sa sunt disponibile doar in sticlute de 30 ml si in seturi demo de cate sase arome miniaturale, usor de purtat in orice calatorie. De cateva sezoane bune nu mai este de bonton, cel putin in marile capitale ale lumii, sa iti cumperi parfumurile preferate in sticle generoase, mult mai chic si mai modern fiind sa porti cu tine esentele in recipiente mici. Si desigur, sa le alternezi dupa pofta inimii sau dupa efectul dorit in anumite contexte: un parfum de zi cu violete si trandafir de mai, precum London, un parfum ambrat si lemnos pentru dupa-amiezele lenese petrecute in compania unui roman captivant si a unei cafele turcesti – Istanbul, si un parfum de seara diferit, cu lemn de cedru, iris, trandafir, sandalwood, patchouli si vetiver – Tokyo. Garderoba de parfumuri se poate schimba nu doar de la un sezon la altul, ci si de la o zi la alta, indiferent ca te numeri printre calatoarele de profesie sau printre cerebralele dornice sa se dezica putin de previzibil si de echilibru.

Este suficient sa pulverizezi o singura data pe incheietura mainii una dintre esente si sa inchizi ochii, pentru a cadea prada unei reverii de moment in care iti doresti sa te cufunzi din ce in ce mai mult. Acesta este farmecul unor parfumuri care dincolo de admiratie reusesc sa iti starneasca o emotie autentica si o dorinta de a evada din cotidian, pe care cu greu reusesti sa o temperezi. Nick Stewart nu tine cont de tendinte si nici de “mode” atunci cand isi concepe licorile parfumate. Iar acest lucru se simte si se vede in egala masura: mirosurile nu sunt unele comune, cu greu poti deslusi un corespondent sau o anumita norma, iar packaging-ul este unul minimalist, dar chic, asemenea unei frantuzoaice a carei viata este definita de propriul firesc, indiferent ca acesta inseamna uneori o simplitate uimitoare si alteori excentricitati asumate.

Dupa London (parfum care anul trecut s-a numarat printre finalistii Art and Olfaction Awards), Amsterdam, Berlin, Brooklyn, Istanbul, Tel Aviv si Tokyo, Gallivant te invita sa iti petreci finalul lui 2019 printre miresmele unuia dintre cele mai efervescente orase ale lumii: Los Angeles. Ai visat poate sa il descoperi in calitate de turist, sa faci shopping pe una dintre celebrele sale artere comerciale, sa te lasi cuprinsa de briza Oceanului Pacific, insa te-ai intrebat vreodata cum miroase Los Angeles-ul? Care sunt piesele de puzzle care puse laolalta reusesc sa ii alcatuiasca pecetea olfactiva? Nick Stewart a ales sa aseze in varful piramidei olfactive note exotice de eucalipt, salvie, mandarina si ananas, apoi la mijloc accente florale de narcisa si bergamota, iar la baza un melanj ametitor si narcotic – ienupar, mosc si heliotrop.

Sa fie oare pentru a soca? Putin probabil, desi nu imposibil. Los Angeles este un parfum al contradictiilor si al oscilatiilor, dincolo de stralucirea aparenta a orasului pe care incearca sa il portretizeze din punct de vedere olfactiv. Nu este o esenta pentru oricine si nu se pliaza usor pe gusturile comune. Los Angeles are o particularitate aparte, ceea ce ii sporeste aura de mister, si “predica” libertinajul intr-o societate mult prea uniformizata si vadit sufocata de aceleasi imagini si retete repetitive. Destinul lui, asemenea ca al celei care il poarta, cu greu poate fi descris sau intuit. Departe de lumina reflectoarelor, de capriciile celebritatii sau de nebunia puterii, Los Angeles by Gallivant este o clipa furata din realitatea unui taram in care iluziile se inalta din valurile oceanului si se amesteca printre bulele de sampanie matinale.

In noul spatiu Rosa Mundi, situat in Agora Floreasca, la etajul 1, poti descoperi alaturi de creatiile Gallivant si alte cateva branduri de nisa cu povesti aparte si sanse reale de a te cuceri: Parle Moi de Parfum, Rose et Marius, Jardin de France, Francesca Dell’Oro, Institut Tres Bien, Profumi del Forte, Angela Ciampagna, Philly&Phill, Goldfield&Banks.

Los Angeles by Gallivant: o esenta cu iz hollywoodian, descoperita la Rosa Mundi Parfums d’Auteur, cea mai noua parfumerie din Bucuresti

Cosmetica personalizata: Universkin si formulele dermatologice unice, create 100% in acord cu nevoile tenului tau

Los Angeles by Gallivant: o esenta cu iz hollywoodian, descoperita la Rosa Mundi Parfums d’Auteur, cea mai noua parfumerie din Bucuresti

DETOX+MARKET Slow Gifting: un targ de moda si lifestyle sustenabil care incearca sa iti aminteasca de spiritul sarbatorilor de odinioara

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!