FOREO LUNA: sistemul revolutionar de curatare a tenului cu actiune anti-aging

Puritatea pielii este principala sursa a frumusetii si nu intamplator traditiile cosmetice ancestrale coreleaza ritualul de curatire a tenului cu o eliberare a spiritului. Principiile de baza ale ritualurilor purificatoare au inspirat cosmetica moderna aflata in cautarea perfectiunii, iar gratie inovatiilor tehnologice recente tenul de portelan nu mai reprezinta doar un ideal, ci realitatea fiecarei femei dispuse sa investeasca inteligent in propria imagine.

13240754_10154243034719901_783323156518790657_n

Credit foto: Dragos Alexandru

Gestualitatii cosmetice de rigueur i s-au alaturat in ultimii ani o serie de beauty gadget-uri menite atat sa sporeasca eficienta solutiilor de demachiere cat sa si stimuleze pielea pentru a atinge cea mai buna forma posibila. Unele aparate destinate curatirii tenului vizeaza reducerea aspectului porilor dilatati, altele imprumuta tehnici ale unor proceduri cosmetice efectuate in centrele de estetica si vizeaza o actiune concentrata si mai intensa de exfoliere, insa pana recent niciun dispozitiv nu a fost capabil sa se integreze in rutina zilnica de skincare pe o perioada indelungata.

FOREO LUNA este mai mult decat un aparat de curatare faciala in varianta clasica, un companion de neinlocuit in orice kit de ingrijire cotidiana prin prisma calitatilor de exceptie care ii asigura o pozitionare distincta, net superioara fata de celelalte sisteme de skincare existente deja pe piata.

FOREO_Range1

Infiintata in urma cu doar trei ani, compania suedeza FOREO se mandreste cu una dintre cele mai rapide ascensiuni pe piata internationala, inalta performanta a produselor asigurandu-i un loc binemeritat in department store-urile de lux, parfumeriile premium si boutique-urile hi-end din peste 50 de tari. Povestea FOREO a inceput cu LUNA, dispozitivul de curatare faciala care a reusit sa surclaseze absolut toti competitorii si a carui recomandare am descoperit-o in urma cu un an in paginile revistei Vogue France. Intamplarea facea ca in momentul respectiv sa decolez de pe aeroportul din Helsinki, oras de mostenire suedeza si sa regret ca in cele cateva zile de vacanta in zona nu mi-am alocat mai mult timp cercetarii boutique-urilor de beauty. Cu siguranta FOREO LUNA s-ar fi regasit inca de pe atunci in bagajul meu.

Atunci cand vine vorba despre frumusete si dorinte mai mult sau mai putin ascunse, universul conspira la materializarea lor si iata ca mult doritul FOREO LUNA a descins in Romania, fiind disponbil incepand cu aceasta luna in exclusivitate in magazinele Douglas. Iar eu m-am numarat printre beauty editorii care au avut ocazia sa il utilizeze in premiera.

In ce consta sistemul de curatare faciala FOREO LUNA?

Inca din momentul in care mi-a fost prezentat, am stiut ca FOREO LUNA este diferit. Dincolo de design-ul unic, tipic pentru estetica scandinava care mizeaza pe o abordare minimalista si functionala, ceea ce mi-a stranit curiozitatea a fost tehnologia de curatare sonica care se afla la baza dispozitivului. O inovatie absoluta in arealul beauty, tehnologia T-Sonic permite directionarea a pana la 8000 de pulsatii transdermice pe minut prin punctele tactile din silicon moale ale aparatului, rezultatul fiind o indepartare rapida si mult mai eficienta a impuritatilor decat in cazul curatarii faciale manuale cu produse specifice.

FOREO_LUNA_packshot1

Doar cateva utilizari au fost suficiente pentru a ma convinge ca FOREO LUNA reprezinta solutia ideala de curatare zilnica a tenului, fiind mult mai eficient decat simpla utilizare a mainilor, dar infinit mai delicat decat o perie rotativa.

Realizat dintr-un silicon special, igienic, hipo-alergenic si sigur pentru piele, aparatul FOREO LUNA este rezistent la acumularea de bacterii si poate fi transportat fara probleme in orice bagaj, iar apoi utilizat pe piele fara a mai necesita vreo dezinfectare. Mai mult decat atat, spre deosebire de periile fibroase care acumuleaza in timp bacterii si impun o inlocuire la anumite intervale de timp, FOREO LUNA nu trebuie schimbat, avand o garantie limitata de 2 ani si o garantie de calitate de 10 ani.

4 minute pe zi pentru un ten mai sanatos si vizibil intinerit

Recomandat de profesionistii in frumusete din intreaga lume, FOREO LUNA m-a convins pe deplin de eficienta sa, doar 2 minute in fiecare dimineata si seara fiind indeajuns pentru o curatare in profunzime a tenului si pentru redarea aspectului radiant si sanatos. Dat fiind ca nu sunt adepta metodelor de curatare agresive si a aparatelor excesiv de abrazive, am inclus cu toata increderea FOREO LUNA in ritualul meu zilnic de skincare, avand certitudinea ca tenul meu se afla pe “maini bune”. Punctele tactile din silicon reprezinta o alternativa senzationala la periile cu peri abrazivi disponibile pe piata, iar gratie contactului senzorial cat se poate de placut (forma aparatului se muleaza pe toate contururile fetei, imbratisandu-le gentil la fiecare atingere), curatarea tenului se transforma intr-o veritabila experienta.

LUNA_spin2_20150403_1

Extrem de usor de inteles si de folosit, FOREO LUNA este disponibil in trei variante, adaptate tipului de ten: roz – pentru tenul sensibil/normal (puncte tactile mai subtiri pentru o curatare delicata si o zona de puncte tactile mai groase grupate in partea superioara pentru indepararea cu precizie a impuritatilor din jurul nasului, urechilor si liniei parului), albastru deschis – pentru tenul mixt (beneficiaza de doua ondulari suplimentare de puncte tactile mai groase pentru o curatare intensa) si alb – pentru tenul foarte sensibil (varfuri din silicon neted dispuse in mod compact pentru a reduce la minim abraziunea).

Dispozitivul este prevazut sa functioneze in doua moduri: curatare prin pulsatii transdermice (partea prevazuta cu puncte tactile) si masaj tonifiant anti-aging (partea cu ondule din silicon). Mai mult decat atat, FOREO LUNA permite personalizarea fiecare utilizari, gratie celor 8 niveluri de intensitate, care pot fi adaptate nevoilor si conditiei tenului. Inainte de folosire, fata trebuie umezita usor (dupa ce s-a efectuat demachierea) si aplicat produsul obisnuit de curatare (un gel sau un spumant, functie de preferinte si de tipul de ten). Apoi suprafata periei aparatului se uda (este complet impermeabil, asadar poate fi utilizat fara probleme in dus sau in cada) si device-ul se porneste, ajustandu-i intensitatea de la cele doua butoane cu insemnele -/+. In momentul in care FOREO LUNA se opreste si lampa clipeste (la interval de 15 secunde), inseamna ca trebuie schimbata zona pe care se actioneaza. Trecerea din modul curatare in cel anti-aging se realizeaza prin apasarea butonului central de doua ori, prima data pentru a intra in modul stand-by, iar apoi pentru a reporni aparatul, dupa ce in prealabil au fost clatite atat fata cat si peria (zona cu ondule trebuie apasata pe zonele predispuse la formarea ridurilor – frunte, coltul ochilor, zona naso-geniana).

ALL_IRIS1

Cum m-a cucerit FOREO LUNA?

Dupa aproximativ doua saptamani de utilizare zilnica, atat dimineata cat si seara, tenul meu nu este doar mai curat ci are si un aspect mai ferm, textura fiindu-i imbunatatita vizibil (liniile fine s-au estompat, cei cativa pori dilatati din zona pometilor aproape ca au disparut, iar suprafata pielii a devenit mai neteda si mai catifelata). In plus, datorita pulsatiilor sonice emise de aparat, microcirculatia la nivelul epidermei s-a accelerat, absorbtia ingredientelor active din produsele de ingrijire fiind net superioara.

Insa ceea ce mi s-a parut incredibil si m-a determinat sa il iubesc, a fost autonomia de invidiat a beauty gadget-ului: se incarca complet in mai putin de o ora si nu trebuie conectat din nou la priza decat dupa… 6 luni (FOREO LUNA garanteaza 450 de utilizari la fiecare incarcare). Usor, ergonomic, sigur, lipsit de cabluri si complet hipo-alergenic, FOREO LUNA ma insoteste oriunde, atat acasa cat si in calatorii, constituindu-se fara indoiala intr-una dintre cele mai bune investitii pentru sanatate si frumusete.

FOREO_LUNAforMen_+90_whitebg_1772_CLEAN_wb1 FOREO_ISSA_lavender_device-fron1t

Gama de produse FOREO este completata de FOREO LUNA MINI (varianta care ofera doar curatare si care la fiecare incarcare USB completa asigura 300 de utilizari), FOREO MAN (device-ul elegant all-black conceput special pentru curatarea tenului barbatilor si reducerea iritatiilor dupa ras) si doua beauty gadget-uri geniale pentru masajul zonei ochilor – FOREO IRIS – si pentru igiena orala a adultilor si copiilor – FOREO ISSA (periute de dinti electrice cu perii din silicon durabil, al caror cap 3D flexibil se inlocuieste doar o data pe an).

Dispozitivele FOREO se regasesc exclusiv in parfumeriile Douglas.

FOREO LUNA: sistemul revolutionar de curatare a tenului cu actiune anti-aging

Implantul de sprancene: procedura estetica care revolutioneaza arealul frumusetii

FOREO LUNA: sistemul revolutionar de curatare a tenului cu actiune anti-aging

Noul showroom cu produse dermato-cosmetice Optimashop si lansarea blogului www.optimahealth.ro

Articole recente

There are 2 comments

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!