Daca Frumusetea ar accepta sa isi intoarca privirea inspre un pretendent, respectivul cu siguranta ar trebui sa poarte insemnele nobiliare. Asemenea regalitatii, frumusetea comporta o anumita eticheta. Si nu este vorba despre eticheta produselor cosmetice sau despre notorietatea brandului, ci despre onestitate, autenticitate si incredere. Printul Niclas Massalsky a reusit sa plasmuiasca un univers al frumusetii in care emblema Skincode reprezinta garantia transformarii in realitate a visului tineretii fara batranete.
Descendent al monarhiei ruse, nascut in Stockholm, cu un parcurs profesional impresionant inceput la Zurich sub indrumarea tatalui (Printul Michaël Massalsky – fondatorul Swiss Line si una dintre cele mai proeminente figuri din industria cosmetica) si continuat la New York, Printul Niclas Massalsky a pus bazele propriului brand cosmetic – Skincode – in anul 1998, motivat de dorinta de a oferi femeilor o gama de produse de ingrijire bazata pe formule ultra-perfomante, care alatura principiile cosmeticii moderne, expertizei prestigioaselor laboratoare elvetiene. Acele produse care isi indeplinesc cu prisosinta promisiunile, care genereaza incredere prin prisma rezultatelor si care se incadreaza in bugetul oricarei femei.
Ce anume presupune eticheta frumusetii si care sunt secretele succesului intr-un areal competitiv prin definitie, va invit sa aflati din interviul exclusiv cu Printul Niclas Massalsky:
Adina Necula: V-ati inceput cariera in advertising, apoi ati activat in marketing si in domeniul asigurarilor. Skincode a reprezentat pentru dumneavoastra doar o oportunitate de business sau sansa de a conferi noi dimensiuni unei traditii cosmetice perpetuate in familie?
Niclas Massalsky: Tatal meu a pus bazele afacerii cand eu aveam varsta de 10 ani si ma bucur enorm ca este si in prezent extrem de implicat si de activ. Atunci cand s-a ivit oportunitatea de a ma alatura afacerii familiei, nu a trebuit sa ma gandesc prea mult. Am luat imediat decizia de a-mi muta domiciliul in Elvetia si de a incepe sa lucrez intens alaturi de echipa. Acum, privind retrospetiv la prietenii si cunostintele care si-au vandut domeniile .COM pentru sume enorme de bani, ma intreb de ce am ales calea cea grea si competitiva a industriei cosmetice. Nu am insa regrete, mai ales ca am decis sa activez intr-o industrie motivanta, in care orice „timp mort” inseamna teren pierdut in fata concurentei.
A.N: Marcile cosmetice elvetiene indica un nivel inalt al calitatii, emana incredere in randul clientilor, insa nu sunt accesibile tuturor bugetelor. Care au fost elementele care au condus la succesul brandului Skincode intr-un sector de piata cu atat de multi competitori?
N.M: In cadrul Skincode alaturam principiile cosmeticii clasicii, celor mai recente descoperiri in dermatologie pentru a oferi o linie inovativa si foarte eficienta, alcatuita din produse cu o inalta calitate a formularii si risc minim de intoleranta, chiar si in cazul celor mai sensibile tipuri de piele. Avem o viziune foarte clara asupra identitatii brandului nostru si tot ceea ce facem este sustinut de ideea de a mentine nivelul calitatii elvetiene in domeniul produselor de ingrijire a tenului, de a onora farmacopeea straveche si de a pozitiona Skincode in topul marcilor de prestigiu care investesc permanent in cercetare si dezvoltare.
Majoritatea competitorilor din industria cosmetica mizeaza pe lansarea periodica de noi produse care se aliniaza ce-i drept tendintelor pietei, asigurand o crestere evidenta a cifrei de vanzari, dar care nu beneficiaza de aportul unor descoperiri stiintifice menite sa aduca un plus de valoare si sa contribuie la imbunatatirea calitatii epidermei. La Skincode, faptul ca noi credem in inovatie si ca ne focusam pe calitatea ingredientelor si a texturilor unice este demonstrat de faptul ca avem multe produse de baza care se afla in grila noastra de multi ani. Desigur, acestea necesita imbunatatiri la o anumita perioada de timp, pentru a spori loialitatea clientilor fata de brandul nostru si pentru a-i convinge ca suntem determinati sa atingem excelenta. Altfel spus, investim permanent in calitatea produselor, iar clientii stiu prea bine acest lucru si raman fideli brandului. Mai mult decat atat, lucram in stransa legatura cu partenerii nostri din toata lumea pentru a ne asigura ca identitatea brandului este corect implementata si reusim asta prin strategii centralizate de marketing si directii extrem de precise.
A.N: CM-Glucan, ingredientul principal al produselor Skincode Essentials, a fost folosit (si inca este) in spitalele din Elvetia pentru a trata arsurile pacientilor si eczemele aparute pe corpurile bebelusilor. Care este efectul acestui ingredient in cremele si lotiunile Skincode si cum il utilizati pentru a obtine cele mai bune rezultate?
N.M: Cand am inceput dezvoltarea brandului, acum mai bine de 15 ani, targetul nostru era acela de a intelege ce lipseste pe piata si cum am putea aduce ceva diferit fata de competitorii nostri (in special fata de multinationale). Am luat parte la multe studii dermatologice si am intervievat numerosi dermatologi si biochimisti pentru a intelege cu adevarat care este secretul unui ten frumos si sanatos, si care sunt cauzele imbolnavirii pielii.
In primul rand, am aflat ca iritatiile si alergiile pielii reprezinta principiala problema atat in ceea ce priveste segmentul feminin cat si cel masculin (peste 75%) si ca atingerea starii optimale de sanatate a pielii constituie o provocare in sine. Acesta a devenit cel mai important factor atunci cand am pornit dezvoltarea liniei si numai dupa ce am reusit sa eliminam peste 80% dintre ingredientele cu potential alergen, am inceput sa ne concentram atentia asupra celor mai eficiente modalitati de tratare si minimizare a semnelor imbatranirii.
Una dintre descoperirile noastre a fost CM-Glucan, un ingredient multifunctional folosit in domeniul medical pentru tratarea sau grabirea procesului de vindecare a arsurilor grave si a ranilor, incluzand pielea extrem de iritata a bebelusilor. CM-Glucan stimuleaza mecanismul de auto-aparare al pielii, avand in acelasi timp si o actiune anti-imbatranire – imbunatateste fermitatea pielii si reduce profunzimea ridurilor. Cu alte cuvinte, CM-Glucan actioneaza intr-o maniera holistica ce raspunde cerintelor clientilor aflati in cautarea unor compusi naturali, dar totodata activi si eficienti.
A.N: Cand o crema hidratanta poate face mai mult rau decat bine tenului si ce face ca linia Skincode Essentials sa fie atat de apreciata?
N.M: O crema hidratanta poate face rau pielii atunci cand aceasta contine ingrediente nepotrivite care irita pielea, cauzand reactii alergice si generand o sensibilizare accentuata. Ma refer la acele ingrediente (adeseori regasite in produsele cosmetice) care confera unei creme un aspect placut, o textura aparte sau un miros pregnant. Un procent semnificativ al populatiei se confrunta cu reactii inflamatorii atunci cand intra in contact cu produse cosmetice si de igiena, iar studiile recente indica un nivel de crestere ingrijorator al intolerantei in special in randul tinerilor (peste 50% in Statele Unite ale Americii si in Marea Britanie).
Pielea este cel mai mare organ al corpului si joaca un rol esential in protejarea acestuia de factorii externi. In consecinta, pentru a ne mentine tineretea si sanatatea, trebuie sa facem totul pentru a ne proteja pielea.
Skincode crede cu tarie in folosirea ingredientelor care sunt sigure pentru ten, care nu il irita si care nu contribuie la agravarea iritatiilor deja existente. Este vorba despre acele ingrediente care actioneaza pentru a sustine si a mentine functiile vitale ale pielii, oferindu-i acesteia nutritia de care are nevoie. Acesta este si motivul pentru care linia Skincode Essentials este formulata avand in vedere o tolerabilitate optima la nivelul pielii, 100% fara conservanti, arome sintetice sau ingrediente derivate, de provenienta animala. Nu in ultimul rand, toate produsele noastre sunt testate dermatologic.
In partea a doua a interviului, pe care o voi publica saptamana viitoare, Printul Niclas Massalsky raspunde unor intrebari punctuale privitoare la ritualurile de ingrijire adaptate diferitelor varste si dezvaluie o serie de amanunte inedite atat din universul Skincode cat si din propriul boudoir.
[…] in prima parte a interviului publicat in urma cu doua saptamani ati putut afla numeroase detalii privitoare la expertiza […]