Emotii sublimate intr-o esenta magica: Aqua Vitae (Maison Francis Kurkdjian)

Parfumul este primul si ultimul argument al seductiei, inceputul unei povesti dezmierdate de zorii nerabdatori ai zilei si discret soptita in taina noptii, atunci gand gradinile secrete, scaldate in lumina rece a lunii, isi dezvaluie frumusetea nebanuita.

De cateva mii de ani, parfumului nu i-a fost incredintata o alta misiune decat aceea de a cuceri suflete, de a creea un liant nevazut si deseori anevoios intre vibratiile captate la ingemanarea dintre vizual si referential, dintre proiectiile interioare si corespondentul acestora in plan material.

Intr-un univers in care diferentele palesc cu o viteza ametitoare, in care totul pare a se confunda si a se amesteca intr-un creuzet de vise, exista o singura sansa menita sa conduca la redefinirea si regasirea de sine: parfumul ca esenta ultima, ramasa pentru a descrie spiritul unic ancorat intr-un areal multicultural prin excelenta, supus influentelor si intruziunilor fatise, puternic amprentat vizual si supus imaginilor care transforma existenta intr-un cinema permanent.

Gandurile isi pierd sirul perfect logic si coerent, atunci cand simtirea depaseste bariera ratiunii si cand privirii ii este subsumata stralucirea interioara, senzuala si sofisticata, fireasca si radianta asemenea unei primaveri botticelliene. Parfumul este secretul cel mai de pret, calea spre viitor si fericirea pura, neintinata si eterna, dincolo de eticheta si de piramida olfactiva. Cine stie cum sa perceapa suflete nu tipologii de clienti, cine stie sa citeasca codurile intrinsece, nu codurile de bare, cine are curajul de a creea asocieri complexe, nu de a simplifica din dorinta optimizarii, devine mesagerul care diferentiaza condimentul inselator de semnatura olfactiva eterna.
Am descoperit Aqua Vitae, noua esenta Maison Francis Kurkdjian, intr-o dupa-amiaza cu aer tropical, aproape sufocanta si covarsitoare, insa revigorata de periplul inmiresmat din interiorul Beautik Haute Parfumerie. Povestea din spatele parfumului, aproape ca nici nu a mai contat din momentul pulverizarii primilor vapori pe incheietura mainii. Francis Kurkdjian a reusit sa contureze laitmotivul atractiei, intr-o interpretare cat se poate de personala si in acelasi timp menita sa individualizeze fiecare purtator in parte.

Aqua Vitae se transforma intr-un mod naucitor, functie de tipul de piele, devenind un cu totul alt personaj, aproape de nerecunoscut in multime. Intr-o societate avida dupa etichete si profiluri de clienti, ai toate sansele sa te transformi intr-o nota de subsol inscrisa in agenda de moment a cuiva. Accepti provocarea de a te indeparta din cercul altminteri confortabil si facil si de a descoperi secretul absolut ascuns in lumea miresmelor? Aqua Vitae nu este nimic altceva decat cheia care deschide ferestrele sufletului, un ghid intim in paradisul interior, o dragoste purtata in afara spatiului si a timpului, de o intensitate aflata intr-un crescendo uimitor, asemenea rotocoalelor de fum inaltate spre cer pentru a transmite mesaje zeilor (pornind de la insasi definitia parfumului – per fumum).

Un parfum care nu iti provoaca nicio reactie este sortit din start esecului. Il poti detesta in primele secunde sau il poti adora pe vecie, il poti indeparta asemenea unui cocktail toxic sau puteti respira la unison aerul mistuitor si ametitor. Aqua Vitae declanseaza dorinta irezistibila a sarutului, acel sarut inlantuit in zefirul amorului, care ravaseste intreaga simtire cu forta unui tigru bengalez si care subjuga precum un nectar pretios, de o tandrete infinita. O mireasma tulburatoare, care creeaza dependenta si triumfa intr-un regal apetisant, lipsit de dileme si strapuns de briza aeriana a citricelor delicate infuzate cu o caldura inimitabila, fina si suava de vanilie.
Buchetului aromelor i se alatura timida magnolie si ingredientul magic, lemnul de guaiac (originar din America de Sud) sau lemnul vietii, pecetea care desavarseste emotia pura in toata splendoarea sa.

Credit foto: Bianca Nutu

Emotii sublimate intr-o esenta magica: Aqua Vitae (Maison Francis Kurkdjian)

Primul studio de make-up si hair express din Romania: Monroe

Emotii sublimate intr-o esenta magica: Aqua Vitae (Maison Francis Kurkdjian)

Ladies Night Out powered by Aperol Spritz

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!