Doua lotiuni tonice blande, ideale pentru ingrijirea tenului sensibilizat sau iritat

Cum reactionezi intr-o situatie de criza, cand te trezesti in zorii zilei cu tenul vizibil iritat, rosiatic si cu un prurit inexplicabil? Mai precis, in contextul in care adormi linistita, iar dimineata cand te privesti in oglinda, ai impresia ca te afli intr-un vis urat. De obicei eu sunt cea care vine cu solutii salvatoare la apelul S.O.S al clientelor sau prietenelor mele, insa pentru prima data in viata am fost nevoita sa experimentez si celalalt rol, si sa vad cum este si de partea cealalta a baricadei, adica a femeii care are nevoie de ajutor urgent si care cum-necum trebuie sa iasa din starea de soc pentru a ameliora lucrurile. Pentru ca au fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu si pentru ca s-au dovedit extrem de eficiente, am decis sa dedic articolul de fata unor lotiuni tonice dermatocosmetice pe care le-am folosit pana la ultima picatura si care si-au adus din plin aportul in ultimele saptamani la calmarea tenului meu dupa o reactie inflamatorie puternica, nediagnosticata inca, pe care pana la alte posibile elucidari, am denumit-o “criza existentiala”.

Atunci cand vine vorba despre orice problema cutanata, merg pana in panzele albe pentru a afla raspunsul si pentru a gasi rezolvarea. Insa de data aceasta, in ciuda tuturor cunostintelor mele si a vizitelor la medici specialisti, nu am reusit a identific cauza inflamatiei si iritatiei puternice a tenului meu, produsa realmente peste noapte. Nu am schimbat nimic in rutina de skincare sau in dieta, nu am luat niciun fel de supliment care ar fi putut produce o reactie adversa si nici nu am dormit intr-un mediu diferit. Pur si simplu, intr-o dimineata de luni m-am trezit cu tenul complet transformat, ca dupa o batalie grea purtata cu un inamic invizibil. A fost realmente o premiera, una pe care nu mi-as fi dorit-o sub nicio forma, insa pe care m-am vazut in situatia de a o gestiona rapid.

Primul pas intr-o astfel de situatie care are in mod cert un substrat inflamator, consta in aplicarea unor formule “pansament” cu actiune de calmare imediata. Pentru ca mastile faciale ocupa un raft intreg in arsenalul meu de beauty, fiind produse care au o actiune “pe loc” si care raspund aproape oricarei nevoi, dupa ce am pulverizat putina apa termala si asteptat cateva minute, am ales o masca speciala pentru tenul reactiv, pe care am aplicat-o intr-un strat gros si pe care am lasat-o sa actioneze putin peste o ora. Dupa ce am indepartat-o, pielea nu mai era atat de rosie si de inflamata, in schimb imi era cat se poate de clar ca problema nu avea sa treaca cu una cu doua si ca necesita o atentie sporita. Mai ales la capitolul produse de ingrijire pe care aveam sa le folosesc zilele urmatoare, si care era de dorit sa imi faca mai bine, nicidecum mai rau. Asadar, iata-ma explorand colectia de dermatocosmetice, singurele care cel putin in teorie, garanteaza o toleranta ridicata si un risc minim de reactii iritative.

Daca ar fi fost sa procedez ca la carte, cateva zile bune as fi folosit exclusiv masti si creme calmante sau pentru refacere cutanata, insa tinand cont de activitatile profesionale si de angajamentele sociale, am fost nevoita sa gasesc solutii de compromis acceptabile si cat mai bine tolerate de tenul meu. Mai precis, un machiaj ultra lejer, cu un fond de ten tratament (La Mer s-a dovedit cea mai sigura optiune), zero pudra si o cantitate infima de blush, iar seara o demachiere eficienta, insa totodata extrem de blanda, care sa nu irite si mult pielea deja sensibila si reactiva. Dermatocosmeticele Elix le folosesc din vara anului trecut de cand am descoperit gama de protectie solara a brandului, si am scris despre ele in repetate randuri, dat fiind ca sunt produse excelente, potrivite oricarui tip de ten si care nu contin niciun fel de substante toxice, pigmenti sau siliconi. In conditii normale, nu m-ar fi preocupat in mod special aceste amanunte, insa tinand cont de situatia aparte, nicio masura de precautie nu este de prisos.

Daca multe alte formule doar pretind ca sunt “clean”, Elix nu lasa loc de interpretari si vine cu dovezi concrete, atat pe hartie (brandul detine numeroase certificari), cat mai ales la nivelul experientei directe a consumatorului cu produsele. Eu am simtit realmente ce inseamna un produs non-toxic si non-iritant propria-mi piele, in cea mai complicata si dificila perioada a ei, cand aveam mari emotii de fiecare data cand aplicam o picatura dintr-o lotiune sau dintr-o crema. In astfel de situatii, nu poti anticipa in totalitate care va fi reactia pielii, mai ales daca asemenea mie, nu ai o imagine clara asupra cauzei inflamatiei/iritatiei.

Elix Face Cleansing 3 in 1 si Elix Face Cleansing Lotion sunt doua lotiuni tonice pe care le aveam deja pe raftul meu cu produse dermato si care isi asteptau cuminti randul, iar in zilele in care pur simplu simteam ca fata imi va lua foc (atat de rosie si de inflamata era), le-am pus la incercare. Compozitia bogata in aloe vera/alantoina a ambelor produse m-a convins ca acordandu-le o sansa voi avea doar de castigat. Si chiar asa a fost, dovada ca am terminat recipientele in timp record. Sa le luam insa pe rand.

Elix Face Cleasing 3 in 1 este asa cum sugereaza si denumirea, un produs cu tripla actiune, pe care poate nu l-as fi ales in mod normal (cu cateva exceptii, evit produsele multifunctionale, preferandu-le pe cele specializate, care fac un singur lucru, dar unul si bun), dar care s-a dovedit extrem de iscusit in calmarea iritatiilor si in mentinerea hidratarii epidermei. Pentru ca tenul meu era si asa foarte sensibil, am evitat sa mai aplic doua produse succesive de curatare, asa cum procedez de obicei, si am optat pentru un lapte demachiant delicat, urmat de lotiunea tonica Elix Face Cleansing 3 in 1, care datorita agentilor tensioactivi cu actiune blanda, a reusit cu brio sa indeparteze toate impuritatile de pe fata, fara a produce dezechilibre si mai mari ale barierei cutanate. Cel putin in primele zile, cantitatea pe care am aplicat-o a fost destul de generoasa, imbiband cu produs trei-patru dischete din bumbac. Lotiunea tonica nu lipseste niciodata din rutina mea de demachiere, si marturisesc ca am o lista de produse preferate din aceasta categorie, insa de cand am inceput sa folosesc tonicul 3 in 1 Elix, parca nimic din ce obisnuiam sa aplic nu ma mai multumeste. Iar acum ca pielea mea si-a revenit la normal (in proportie de 90%), tot la Elix Face Cleasing 3 in 1 m-as intoarce.

Dincolo de faptul ca lotiunea tonica elimina chiar si cele mai mici impuritati si urme de machiaj, pantenolul si alantoina din formula contribuie la calmarea pielii, in timp ce extractele de castravete, ceai verde si hamamelis au efect de hranire, catifelare si reinnoire a tesutului dermic. Este ultra-eficienta, insa foarte blanda si in mod cert un partener de cursa lunga.

Elix Face Cleansing Lotion poate parea la prima vedere varianta mai “simpla” a lotiunii tonice, insa nici vorba de asa ceva. Chiar daca ingredientele de baza sunt tot alantoina si pantenolul, Elix Face Cleasing Lotion include in formula sa si extractul de aloe vera, de un real ajutor in tratarea inflamatiilor, in reducerea rosetii, si in cicatrizarea epidermei. In plus, dupa aplicarea tonicului, pielea se simte complet revigorata si catusi de putin uscata.

Pe toata durata inflamatiei cutanate am folosit alternativ cele doua lotiuni tonice, iar tenul meu a rezonat mai bine decat m-as fi asteptat cu ele. Nu intentionam sa le folosesc prea curand, dat fiind ca aveam alte cateva deja incepute, insa iata ca determinata fiind de nevoie, am apelat la ele si ma bucur enorm ca am facut acest lucru. Ce-i drept, fiecare tip de ten este diferit, are propriile nevoi, insa tocmai in situatii limita se vad adevaratii “eroi” la capitolul skincare. Iar pentru mine, duo-ul de lotiuni tonice Elix este in momentul de fata imbatabil.

Keep in mind:

  • Lotiunea tonica are rolul de a reechilibra PH-ul pielii dupa folosirea produselor de demachiere/curatare si este primul pas in ingrijirea pielii
  • Lotiunea tonica indeparteaza chiar si cele mai mici impuritati sau urme de machiaj, insa mai important de atat este ca permealizeaza pielea si imbunatateste absorbtia formulelor de skincare pe care le vei aplica ulterior
  • Lotiunea tonica ajuta la refacerea barierei hidrolipidice a tenului, prevenind deshidratarea
  • Pentru tenul sensibil/sensibilizat/reactiv este intotdeauna indicata o lotiune tonica fara alcool si preferabil dermatocosmetica

Doua lotiuni tonice blande, ideale pentru ingrijirea tenului sensibilizat sau iritat

FREYWILLE Hommage a Botticelli: frumusetea mereu va gasi mereu o cale pentru a renaste

Doua lotiuni tonice blande, ideale pentru ingrijirea tenului sensibilizat sau iritat

The story of Catherine’s the Great, Chamberlain’s Key

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!