Artistry Studio NYC Edition: o colectie de machiaj in editie limitata, inspirata de stilul newyorkez

Daca esti pasionata de calatorii, atunci cu siguranta stii ca in lumea asta exista orase pe care le-ai vizita la nesfarsit pentru ca iti rezerva ceva nou de fiecare data, orase pe care le bifezi strict pentru anumite obiective si orase pe care le descoperi de la un cap la altul in jumatate dintr-un city break. New York-ul face insa parte din prima categorie si nu intamplator se spune despre el ca este mai mult decat un oras efervescent, o experienta in sine. Toamna aceasta, Amway dezvaluie o colectie de machiaj in editie limitata – Artistry Studio NYC Edition – menita nu doar a surprinde spiritul newyorkez, ci si a seduce prin latura practica, definitorie pentru stilul de viata al tuturor celor care traiesc in marile metropole. Indiferent de localizarea geografica.

De la Bucuresti la New York este cale lunga, mai precis vreo 8000 de km, insa lumea pe care o descoperi de indata ce cobori din avion este complet diferita ce tot ce ti-ai fi putut imagina sau proiecta mental in cele aproximativ 10 ore de zbor. New York-ul este o surpriza la fiecare pas, o poveste in continua derulare si un loc in care intalnesti poate cea mai mare diversitate din punct de vedere artistic. Acesta este poate si unul dintre motivele pentru care numeroase companii cosmetice au incercat de-a lungul anilor sa capteze in colectiile de machiaj, fragmente din “artificiile” stilului de viata newyorkez. Amway, un brand pe care cu siguranta il cunosti, in special datorita produselor de home care performante, te provoaca in toamna-iarna 2018-2019 sa descoperi o colectie speciala de machiaj care nu este doar inspirata de “American Way”, ci care este conceputa, dezvoltata si produsa 100% in Statele Unite.

Putini sunt aceia care cunosc indeaproape gamele Amway de ingrijire a tenului si de machiaj, din simplul motiv ca primele produse aduse de companie pe piata din Romania au fost cele dedicate locuintei. In plus, politica de promovare nu este defel una agresiva si nu urmeaza principiile clasice. Anul trecut insa, o data cu lansarea Amway Business Center pe Calea Victoriei nr.145, intr-un spatiu ultra-modern si generos, am putut descoperi pe indelete si colectiile de frumusete, care imi fusesera recomandate in repetate randuri. Dupa aproape 15 ani de experienta in beauty, nu mai sunt multe lucruri care reusesc sa ma surprinda, insa ma bucur enorm cand totusi acest lucru se intampla. In linia de machiaj Artistry am identificat nu doar unul sau doua produse exceptionale, ci cel putin o duzina. Printre ele se numara fondul de ten Artistry Hydra-V (excelent pentru tenul deshidratat sau cu tendinta de uscare), pudra pulbere Perfecting Artistry Exact Fit si un tus lichid negru, absolut genial, care rezista excelent pe pleoape si care este extrem de usor de utilizat. Important de retinut este si ca toate produsele sunt testate atat dermatologic, cat si alergologic.

Fiind deja familiarizata cu produsele de machiaj Amway si stiind cat se poate de bine ca sunt concepute pentru a face viata mai simpla, am asteptat cu sufletul la gura noua colectie Artistry Studio NYC Edition. Si nu am fost catusi de putin dezamagita. Cele 14 produse in editie limitata sunt pe cat de ingenioase, pe atat de utile, eficiente si practice. Pentru prima data Amway se asociaza cu lumea artei si o face “all the way”, asa cum le place americanilor. In afara faptului ca ambajele colectiei sunt realizate de Lady JDay, o artista in voga stabilita la New York, si arata extrem de bine, Amway sustine si local tinerele talente, brandul fiind partener oficial al evenimentului Noaptea Alba a Galeriilor. Astfel, pe 5 octombrie Amway Business Center va deveni pentru o seara Artistry Studio Gallery, unde Sinziana-Daniela Cosoianu si Elena Irina Dragomir Yahfouf, studente la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, vor avea ocazia sa isi expuna lucrarile.

Dincolo insa de ambalajele de colectie, Artistry Studio NYC Edition este o linie conceputa pentru a simplifica machiajul de zi cu zi al tuturor femeilor care isi deruleaza traiul pe ritmuri urbane, numitorul comun fiind multifunctionalitatea. Nu pare ceva iesit din comun, tinand cont de faptul ca majoritatea noilor lansari de pe piata mizeaza pe efecte mari obtinute cu efort minim si putine produse, dar de indata ce vei incerca gama Artistry Studio NYC Edition iti vei da seama ce inseamna o investitie bine plasata. Intr-o paleta multi-use, de regula exista unul sau doua produse cu adevarat exceptionale, pe care le folosesti integral, restul ramanand intacte. Nu este cazul paletei Artistry Studio NYC Edition, disponibila in 2 variante cromatice (adaptabile tuturor tonurilor de ten), care te convinge prin rezultate concrete sa incerci fiecare tip de fard. Paleta fard de ochi si obraji Artistry Studio NYC Edition contine trei farduri de pleoape care se armonizeaza perfect, usor de aplicat si de difuzat, un blush satinat perfect pentru o imbujorare naturala, o pudra cu un finish imperceptibil si un highlighter subtil, ideal atat pentru zi cat si pentru seara (obtii un efect de stralucire si mai intens daca il aplici cu o pensula usor umezita).

De departe produsul meu preferat din colectie este Light Up – Broadway Lights, cea mai versatila pudra iluminatoare a sezonului si cea mai atractiva. De indata ce deschizi capacul, te simti pur si simplu ca un star de cinema care se pregateste pentru a pasi pe scena. Trei nuante de farduri cu perle luminiscente ultra-fine te imbie sa le incerci, individual sau impreuna, iar in momentul in care aprinzi luminile LED integrate in capacul cu oglinda, pur si simplu nu mai ai scapare. Nu te gandi ca este vorba despre o stralucire vizibila din spatiu, ci mai degraba despre o amplificare a luminozitatii naturale a tenului, fara excese. Formula pudrelor contine vitamina E si vitamina C care protejeaza tenul de radicalii liberi si de lumina ultravioleta. Nuanta mai deschisa poate fi aplicata pe osul pometelui, puntea nazala, arcul lui cupidon sau centrul barbiei, iar rozul perlat si auriul se pot asocia cu succes intr-un machiaj al ochilor sau pot nuanta un look de seara (arata minunat tapotate cu degetele in centrul pometilor si putin pe tample).

Super-practic si perfect cand te afli in miscare, mascara 3-in-1 Gotham Black confera genelor volum, definire si alungire dintr-o singura miscare. La propriu. Si cea mai intensa nuanta de negru. Tot ce trebuie sa faci este sa rotesti baza mascarei spre stanga sau spre dreapta, pentru a schimba forma aplicatorului: perii lungi te ajuta sa obtii volum maxim chiar daca ai gene subtiri, iar perii scurti iti vor separa si ridica excelent genele. In plus, formula mascarei contine ingrediente care ingrijesc genele si previn orice posibila reactie alergica: extract de galbenele, vitamina E si vitamina C pentru hidratare, si ceara de carnauba care ajuta la volumizare si curbare.

Pentru conturul ochilor, Amway a conceput un creion cu doua capete – fard de ochi si creion dermatograf – in trei nuante splendide menite a evidentia toate culorile de iris: Brooklyn Brown (un maro intens care pune in valoare ochii albastri sau verzi), Tribeca Teal (un verde albastrui mediu excelent pentru ochii caprui) si Urban Safari (un ciocolatiu cald care contureaza minunat ochii verzi). Partea ascutita este ideala pentru a trasa linii precise si fine, iar capatul cu burete se dovedeste extrem de util in aplicarea fardului cremos pe pleoape.

Buzele sunt rasfatate cu doua produse exceptionale, rezistente, usor de aplicat si extrem de confortabile. Rujul 2-in-1 permite conturarea buzelor si umplerea acestora cu o culoare intensa, metalica, intr-o maniera foarte simpla, la indemana oricui, iar balsamul de buze nuantator infuzat cu ingrediente naturale (extract de aloe, ulei de samburi de struguri, avocado si nuca de cocos) ofera atat protectie, cat si un strop de culoare si stralucire buzelor.

Colectia Artistry Studio NYC Edition este disponibila atat la Amway Business Center (Calea Victoriei nr.145), cat si online pe amway.ro.

Artistry Studio NYC Edition: o colectie de machiaj in editie limitata, inspirata de stilul newyorkez

Povestea unor parfumuri (in)cantatoare si diafane ca un vis: interviu Alexandra Roos, creatoarea brandului Ross&Roos

Artistry Studio NYC Edition: o colectie de machiaj in editie limitata, inspirata de stilul newyorkez

Apotheosis, Le Mat de CHANEL: o noua versiune de machiaj mat, intens si mai confortabil ca niciodata

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!