Wild Olive: cosmetica artizanala transpunsa intr-un concept de frumusete unic

Frumusetea se redescopera si se reinventeaza in contemporaneitate intr-un mod cu totul aparte, sustinut de dinamica incredibila a tehnologiei, dar mai cu seama de ingredientele stravechi, in aparenta uitate, concentrate in ritualuri de beauty globale care tranforma deja obisnuita gestualitate cosmetica, intr-o experienta complexa ce implica absolut toate simturile si stimuleaza perceptiile. Tinuturile cele mai indepartate ale lumii incita nu doar prin „exotismul” emanat si prin curiozitatea inevitabila sadita in sufletul europenilor, cat mai ales prin viziunea unica asupra unor ritualuri carora le corespund esente, arome, texturi si extracte provenite dintr-un mediu natural neintinat.


Opus „virtualizarii” fortate si tendintelor mult prea sufocante si limitative, adapostit la poalele Muntilor Table, desprins de orice coordonata temporala care ar putea tulbura dimensiunea sacra a universului natural si a traditiilor seculare prezervate pana in cel mai mic detaliu, Wild Olive African Artisans rescrie codurile ingrijirii si ale frumusetii, intr-o maniera absolut uluitoare. Mai mult decat un brand pozitionat in segmentul luxului discret si a „niselor” devenite deja embleme de rigueur ale unor clasificari rigide, Wild Olive African Artisans stabileste reperele unei „art de vivre” posibile, dezirabile si mai presus de toate, reale si autentice.

Frumusetea care modeleaza destine

Frumusetea este un dat, insa nu si o constanta, iar transpunerea sa in acte precise tine fara doar si poate seama de natura profund senzoriala a fiecarei persoane, de mediul in care interactioneaza, de tipul respectivelor interactiuni, de nevoile manifeste sau latente si de gradul de „incarcare” energetica sau psihica. Eterna fascinatie in fata idealului de frumusete nu mai comporta valente singulare, ci se decripteaza intr-un adevarat creuzet nascator de concepte particulare, produse cu texturi, arome si consistente inedite, derivate din practicile stravechi si aliate spiritului modern.


Povestea Wild Olive African Artisans confera relevanta si consistenta unuia dintre cele mai dedicate branduri cosmetice pe care le-am descoperit in ultimii ani, un brand care s-a dezvoltat organic asemenea materiilor prime incluse in gamele sale si care modeleaza nu doar comori pentru piele, ci destine insufletite.

In urma cu 17 ani, un reputat farmacist producea in Cape Town sapunuri naturale, utilizand retete vechi ale farmacopeei, cu un grad ridicat de toleranta la nivelul epidermei si menite sa trateze cele mai diverse afectiuni ale pielii. Un succes absolut pe piata africana, sapunurile cu pricina, pe baza de ulei de masline si extracte organice, se afla in prezent in portofoliul Wild Olive African Artisans, beneficiind insa de formule in permanenta imbunatatite.

In anul 2007, la scurt timp dupa plecarea medicului farmacist in Canada, mica fabrica in care se producea sapun dupa metode artizanale, a fost restructurata si preluata de o romanca cu un spirit antreprenorial surprinzator si mai cu seama cu o viziune aparte asupra frumusetii. Identitatea sa este mai putin importanta, iar asemenea tuturor personalitatilor geniale care fac ca in fiecare zi planetele din galaxia frumusetii sa isi continue firesc tranzitele, a preferat sa isi mentina aura de semi-anonimat si sa isi exprime discursul prin intermediul produselor care au cucerit inimile femeilor de pretutindeni.


In prezent, in fabrica Wild Olive de la poalele muntilor Table, lucreaza 5 angajati, ale caror destine au fost la randul lor modelate de romanca care a conturat brandul. Provenind din regiunea in care Nelson Mandela si-a petrecut anii copilariei (zona Transkei), mestesugarii angrenati in procesul cosmetic artizanal au fost mai intai de toate scoliti de proprietara brandului Wild Olive (nu vorbeau deloc limba engleza, ci un dialect dificil de decriptat), integrati in comunitate prin deprinderile acumulate de-a lungul anilor si stimulati sa isi construiasca un viitor social.

O companie privata si fara nicio dependenta financiara, Wild Olive a reusit ca in doar cativa ani sa contureze un adevarat micro-cosmos functional, care s-ar putea constitui oricand drept studiu de caz in universitati: ingredientele naturale utilizate in realizarea sapunurilor si a produselor cosmetice sunt obtinute doar de la fermieri de incredere, carora brandul le asigura sustinerea necesara in exploatarea responsabila a resurselor, parteneriatele stabilite cu antreprenori de-a lungul anilor favorizeaza dezvoltarea economica stabila a regiunii, iar implicarea permanenta pe plan social traseaza un circuit fara cusur, echitabil si precis precum un mecanism elvetian.


Metode artizanale, cosmetica ancestrala si o experienta globala a frumusetii

Fondatoarea brandului Wild Olive African nu doar a preluat formulele si retetele de fabricare a sapunurilor naturale de la farmacistul care detinea fabrica, ci a avut dorinta de a le perfectiona si dezvolta, mizand atat pe latura auto-educarii si informarii, cat si pe cursurile de specialitate alaturi de specialisti in biochimie/manufactura de cosmetice sau pe miile de ore petrecute in laboratorul propriu, experimentand cu ingrediente si materiale pretioase in parfumerie.

Rezultatele eforturilor sale cumulate, nu intamplator au fost recunoscute anul trecut, cand „Asociatia Chimistilor Cosmetologi din Africa de Sud” i-a acordat titlul de Membru Asociat, in semn de omagiu pentru contributia adusa de brandul Wild Olive in industria locala.


Cel mai vechi ritual cosmetic provine din Africa de Sud si nu intamplator la baza produselor Wild Olive se regaseste uleiul de masline in asociere cu emoilenti naturali. Ungerea pielii cu un amestec de ocru, rasini si grasimi animale pentru a o proteja impotriva razelor solare si a deshidratarii, reprezinta un ritual stravechi, care si in prezent este practicat in unele triburi africane si care in ciuda primitivismului sau aparent, reprezinta o sursa de inspiratie pentru ritualurile cosmetice moderne.

Considerat unul dintre cele mai bune uleiuri din lume (provine de la maslinul salbatic, un arbust indigen pe continentul african) si recunoscut pentru proprietarile sale nutritive si regeneratoare,  uleiul de masline sud-african reprezinta chintesenta fiecaruia dintre produsele Wild Olive, de la sapunuri si pana la unturile de corp sau cremele pentru ingrijirea mainilor.


Fiecare bucata de sapun Wild Olive, dispusa in saculeti din panza, cusuti si brodati manual, cantareste aproximativ 100 de grame si este formata precum un bulgare imperfect de artizanii meticulosi, utilizand unul dintre cele mai vechi procese alchimice care au trecut atat testul timpului cat si cel al stiintei moderne (aprobat de comunitatea medicilor dermatologi). Cremoase si formand o spuma fina, delicata, sapunurile din ulei de masline organic, unt de shea si arome naturale sunt lasate sa se usuce pe rafturi pana la 6 luni, procedeu prin care durata utilizarii este cu mult prelungita (un sapun poate fi utilizat fara probleme timp de cateva saptamani bune pana ce se consuma in totalitate). Mai mult decat atat, gratie formulei unice, sapunurile Wild Olive sunt recomandate tuturor tipurilor de piele, oricat de intolerante ar fi acestea, iar puterea lor de hidratare si e emoilere a epidermei poate fi lesne sesizata dupa baie, nemaifiind necesara aplicarea ulterioara a unei creme de corp.


Unul dintre produsele Wild Olive care m-a cucerit in totalitate este untul de corp, disponibil in 5 arome distincte. Obtinut in intregime manual si avand la baza unt organic de shea, marula, african potato, ulei de masline si acorduri aromatice in fata carora orice muritor sucomba instanteneu, untul de corp Wild Olive este fara doar si poate singurul produs din segmentul sau pe care l-am testat in ultimii ani si care m-a incantat prin consistenta onctuoasa insa potrivita unei aplicari facile si uniforme, prin absorbirea imediata in piele, fara a lasa acea pelicula uleioasa la suprafata, prin parfumul care in mod incredibil persista aproape 8-9 ore si prin intensa hranire a pielii, vizibila chiar si a doua zi. Ambalat intr-un recipient de sticla neagra, extrem de elegant, produsul cosmetic se transforma intr-un obiect de colectie pretios, care incanta atat prin eficienta, textura si senzorialitate, cat si prin estetica vizuala unica.


Gama de unturi de corp este completata de cea de uleiuri de baie care contin extracte naturale de parfum, alaturi de uleiuri nutritive care se omogenizeaza excelent in apa de baie calda si care invaluie pielea intr-un voal hidratant uluitor. Doar cateva picaturi sunt necesare pentru o sesiune de ingrijire si de rasfat suprem al pielii, sticla generoasa de 100 ml putand fi inlocuita la intervale extinse de timp sau pastrata in colectie, dat fiind ca ambalajul acesteia poarta semnatura Lisei Firer, un apreciat artist portelanist din Africa de Sud.

5 esente pentru trup si suflet

Manufactura artizanala a cosmeticelor se alatura artei parfumeriei, intr-un adevarat caleidoscop al emotiilor si trairilor intense. Wild Olive African Artisans confera noi semnificatii parfumeriei artistice prin linia sa care alatura 5 fragrante cu totul speciale, interpretari originale ale mediului vegetal si botanic specific regiunii sau exercitii de imaginatie olfactiva pe teme date.

Marturisesc ca nu ma numar printre adeptii parfumurilor naturale, insa aromele Wild Olive m-au sedus fara drept de apel, mai cu seama ca nu urmeaza structura clasica a compozitiei de parfum si nici vreo anumita tendinta pregnanta. Realizate dupa numeroase variante experimentate in laborator, parfumurile Wild Olive contin concreti, absoluti sau tincturi (unele dintre ele de provenienta rara), precum si uleiuri esentiale, amestecate manual de catre parfumierul brandului si maturate in alcool organic din trestie de zahar.


Plantifolia Lignosa a fost pentru mine dragoste la prima mirosire, rearanjand parca puzzle-ul interior si rezonand cu cele mai adanc ferecate emotii si trairi. Un melanj de note lemnoase (predomina in structura) sustinut de rasina Omumbiri, punctat de o delicata vanilie si energizat de florile de portocal dispuse in varful piramidei olfactive. Sobru si teribil de incitant, ademenitor si misterios, de o eleganta desavarsita, atemporala si imposibil de definit, Plantifolia Lignosa a devenit recent confidentul meu de taina, care ma insoteste inca de la primele ore ale diminetii si tarziu in noapte, cand clinchetul paharelor rivalizeaza cu zborul nostalgic al unui fluture.

Rosaria reprezinta una dintre cele mai frumoase interpretari ale trandafirului pe care am regasit-o in arealul parfumeriei artistice, o esenta care emana caldura dragostei reale si autentice, care trasporta pe cea/cel care o poarta in mrejele unui apus de soare tulburator, care capteaza acel moment unic in care floarea emana ultima sa aroma, inainte de a-si pierde toate petalele. O declaratie de amor surprinzatoare ce alatura trandafir absolut de petale si trandafir absolut de frunze (Africa de Sud), opoponax (Somalia), hyraceum (Africa de Sud) si muschi de stejar indian.

O reprezentare olfactiva superba a continentului african, Flora Capensis este un parfum creat cu esente de plante specifice florei Capului Africii (denumita si Fynbos), menite sa redea temperamentul extrovertit al locuitorilor tinutului, bogatia culturala si contrastele ce continua sa fascineze si sa inspire: Omumbiri (Namibia), Geranium (Africa de Sud), Cape May (Africa de Sud), Cape Snowbush (Africa de Sud), African Wormood (Africa de Sud), Buchu (Africa de Sud).

Cand am mirosit pentru prima data Florae, gandul m-a purtat negresit la parfumul Reginei Maria si la adoratia florilor albe, dispuse in acorduri de o noblete ravasitoare. O prezenta olfactiva discreta, eleganta, puternica si rafinata in egala masura, Florae este o reverie absoluta a florilor albe de o frumusete hipnotica, surprinse in incercarea lor de a lasa amprente memorabile in suflete: Gardenia (Africa de Sud), Tuberosa (India), Vanilie (Madagascar), Iasomie (Africa de Sud), Trandafir Absolut de Frunze (Africa de Sud), Neroli – Floarea de Portocal (Africa de Sud), Ylang-Ylang (Madagascar).

Descinzand parca din vremuri demult apuse, Vetiveria Citrata se constituie in chintesenta seductiei moderne, in provocarea adresata atat lui cat si ei intr-un moment de maxima vulnerabilitate. Un vetiver diferit de cel clasic, intr-o interpretare africana extrem de reusita, care alatura radacini, ierburi, muschi de stejar, flori si citrice, intr-o formula care armonizeaza ideal contrastele si care dezvaluie noi fatete pe masura trecerii orelor.

Cele 5 fragrante care definesc universul aromelor Wild Olive African Artisans se regasesc si in singurele lumanari parfumate pe care le-am testat in ultima perioada si care intr-adevar inmiresmeaza spatiul. Fiecare lumanare este turnata manuala si contine 220 gr de ulei botanic de cea mai buna calitate, iar timpul de ardere este de nu mai putin de 45 de ore (prima data lumanarea trebuie lasata sa arda aproximativ 3 ore pentru a se topi complet stratul de ceara de la suprafata).

Departe si totusi atat de aproape, universul special Wild Olive African Artisans poate fi descoperit in Bucuresti, cu o programare prealabila (numarul de telefon este – 0741.785.499) la boutique-ul splendid amenajat, situat pe Strada General Eremia Grigorescu, nr.4.

Wild Olive: cosmetica artizanala transpunsa intr-un concept de frumusete unic

Cursurile intensive de make-up – Maqpro

Wild Olive: cosmetica artizanala transpunsa intr-un concept de frumusete unic

Concurs: descopera secretul unui ten sanatos cu gama Caudalie

Articole recente

There are 6 comments

    1. Adina Necula

      Draga mea, vei fi cucerita de cele 5 fragrante in mod cert si de abia astept sa imi impartasesti impresiile tale. Aranjez o vizita la boutique cu toata placerea, daca doresti:)

Lasă un răspuns la Adina Necula Anulează răspunsul