TouchedBy Lucian Broscatean: Sliced Patterns

Lucian Broscatean, unul dintre cei mai prolifici si reprezentativi designeri ai modei romanesti, semneaza toamna aceasta o colectie in editie limitata de accesorii (pantofi si genti) in cadrul proiectului initiat de Mihaela Glavan – TouchedBy, proiect la care de-a lungul anilor si-au adus aportul creativ o serie de designeri de marca.
Piesele care alcatuiesc mini-colectia nu se indeparteaza din punct de vedere al constructiei si al design-ului de abordarile estetice deja binecunoscute ale lui Lucian Broscatean, exprimandu-si altfel relevanta si autenticitatea. Lucian nu contureaza un discurs voit sofisticat, ci imprima accesoriilor realizate in atelierul Mihaelei Glavan, o parte din coordonatele care ii definesc universul complex si extrem de bine transpus in vestimentatie.

Morfologia vestimentara imbratisata de Lucian Broscatean inca de la primele sale demersuri creative, studiata si in permanenta dezvoltata, a atins un nivel al maturitatii firesc si cat de poate de lesne observabil in liniile de design. De la experimente si cautari ale esentei in propriul creuzet al creativitarii, Lucian a ajuns sa fie arhitectul unei mode care nu naste neaparat modele, ci care modeleaza prin puterea sa de sugestie, prin infinitele posibilitati oferite si prin implicarea directa a purtatoarei in relatia cu hainele.
Cizmele si plicurile supradimensionate concepute de Lucian Broscatean pentru proiectul TouchedBy, exceleaza prin versatilitate si stimuleaza imaginatia, acolo unde schemele deja prefabricate si-au facut loc. Pielea ecologica neagra are un aspect lacuit, insa este acel tip de material care in urma purtarilor repetate isi pastreaza aspectul si forma, fara a exista riscul definirii acelor striatii inestetice sau a amprentelor care trebuiesc mereu sterse.

Sliced Patterns e un proiect care se inscrie in dimensiunea conceptuala ce caracterizeaza item-urile din colectiile pe care le-am realizat. In cadrul proiectului TouchedBy am conceput un experiment morfologic altfel. Detalii dislocate, piese hibrid, insertii si incizii, asimetrii ciudate si jocuri de texturi sunt elementele care au stat la baza modelelor executate din piele ecologica”, explica Lucian Broscatean.
Cizmele prezinta numeroase decupaje, intersectate de sireturi si de mici forme geometrice, creionand un minunat joc al proportiilor in momentul incaltarii. Purtate cu ciorapi opaci negri sau cu ciorapi viu colorati, cizmele concepute de Lucian Broscatean pot deveni zona centrala a unei tinute minimaliste, atragand atentia prin detaliile ascunse si prin alternanta de suprafete.

Toamna aceasta poarta creatiile exclusive Lucian Broscatean, cu detalii speciale si design atent gandit si paseste in propriul tau univers, diferit de masa amorfa urbana! Fii unica, configureaza-ti propriul stil si ai curajul de a indrazni intr-un sezon in care totul este permis si in care tu esti cea care iti trasezi propriile limite!

Mini-colectia de accesorii TouchedBy Lucian Broscatean poate fi comandata toata luna noiembrie (lansarea nu este defel intamplatoare, designerul sarbatorindu-si ziua de nastere in curand)  in magazinul Sepala de pe strada Franklin, Nr. 9, Bucuresti. Urmatorii care vor semna creatii TouchedBy sunt Alex Galmeanu, Mihai Dobrovolschi si Kinga Varga.

TouchedBy Lucian Broscatean: Sliced Patterns

Noua colectie O.P.I primavara-vara 2013 si doua nuante inspirate de Romania: Euro Centrale

TouchedBy Lucian Broscatean: Sliced Patterns

AUTOR 8: cel mai mare targ de bijuterie contemporana din Romania

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!