Ieri seara la invitatia Oxygen PR si Cinema City, am fost sa vad in avanpremiera filmul The Social Network. Asteptam cu nerabdare sa ajunga in Romania, dat fiind ca in prim-plan este adusa cea mai importanta retea de socializare a momentului: Facebook.
Istoria Facebook nu constituie un mister. Cu totii avem acces la informatie si ne putem pune la punct rapid, printr-un simplu search pe Google. De aceea filmul regizat de David Fincher nici nu a mizat pe ideea de documentar, ci pe un paradox care s-a nascut in inima prestigioasei universitati Harvard.
Fiecare dintre noi la un moment dat, manifesta intentia de a dezvolta un proiect. Insa diferenta dintre un proiect de anvergura si unul menit sa ramana anonim este data de pasiune, determinare si motivatie.
Paradoxul consta in succesul unei retele de socializare online, nascut din insuccesul unor legaturi palpabile, in viata reala. Personaje precum Mark Zuckerberg cred ca pot fi intalnite in majoritatea centrelor universitare, iar tiparul este cat se poate de cunoscut: un PC geek cufundat in linii de cod, care straluceste la orele de curs si care se confunda cu peisajul urban in afara zidurilor institutiei.
Dupa ce am vizionat filmul, m-am gandit ca marile proiecte, de orice natura ar fi ele, se nasc dintr-un cumul de factori emotionali si nu din calcule matematice transpuse pe hartie. Desigur ca fara sustinerea financiara a lui Eduardo Saverin, co-fondatorul Facebook, poate la ora actuala Mark ar fi fost angajat pe o pozitie de top la Microsoft si ar fi ramas ancorat in aceeasi viata monotona si statica al carei algoritm nu ar fi fost niciodata deslusit.
Profilul de Facebook este atat de personal, cat vrei tu sa fie. Iar rolul pe care il ai in reteaua sociala, tot tu esti cel care il stabileste. Depinde de care parte alegi sa te situezi si ce tip de scaun iti cumperi: spatarul mai tare te mentine vigilent si te determina sa te folosesti de platforma pentru a-ti promova business-ul, in timp ce un fotoliu comod te lasa sa te cunfunzi in visare si sa soliciti cu incapatanare butonul de F5, in speranta ca o anumita persoana a decis sa iti ofere un confort psihic suplimentar, acceptandu-ti cererea de prietenie.
Surprinzator sau nu, o afacere de miliarde de dolari, construita cu nopti nedormite si in papuci de plastic Adidas care spun ca „Impossible is Nothing”, ajunge sa te propulseze pe prima pagina a celor mai importante reviste internationale, insa nu si in topul vizat de tine.
Filmul mi-a oferit si raspunsul la intrebarea care ma macina de multa vreme: de ce nevoia de a schimba interfata Facebook-ului atat de des? Ei bine, sunt convinsa ca in lipsa unor provocari noi si plictisindu-se la birou cu castile pe urechi, Mark Zuckerberg s-a pozitionat pe „god mode”, in jocul care a atras pana acum 5 milioane de utilizatori. Asta pentru ca si dupa atatia ani de la lansare, Mark nu cred ca stie ce este cu adevarat Facebook-ul si unde anume va ajunge.
PS: Jesse Eisenberg pe care nu il admirasem anul trecut in „Zombieland” interpreteaza excelent rolul lui Mark Zuckerberg, iar Justin Timberlake isi dovedeste inca o data calitatile actoricesti in conturarea personajului Sean Parker (fondatorul Napster).
Justin Timberlake despre The Social Network
Jesse Eisenberg in dialog cu David Letterman
Pentru a va face o idee, iata trailer-ul filmului
Cred ca vorbim de peste 500 milioane de utilizatori:D…
dialogurile, fluiditatea lor absolut geniale, cine ar fi crezut ca fincher poate face un film despre facebook 😀 si da, daca si-ar fi pus in minte un documentar n-ar fi avut sclipire
[…] am imbatranit ori filmul e slabutz 🙂 S-au mai scris cronici, de catre altii, poate mai bine, aici, aici sau aici. Pareri? L-ati mai vazut […]