Tentatia rosului pur si noua colectie de rujuri de buze Exclusive Pure Reds (L’Oreal Paris)

Arma secreta de seductie din boudoire-ul oricarei femei, pretextul unor intalniri de taine sau a unor declaratii rostite in forta, fara urma de regret si cu o asumare cuceritoare, rujul rosu este declinat in toamna-iarna 2014 in tot atatea tonalitati cate stari si emotii salasluiesc in ungherele ascunse ale sufletului.

Pigmentii de culoare surprind printr-o intensitate vecina cu euforia primelor priviri furate pe ascuns sau a sarutarilor care se lasa indelung asteptate si care inlantuie sub pecetea amorului fiorii cuprinsi intr-un crescendo irational. Rosul isi dezvaluie multiplele sale fatete, asternand pe buze un discurs care nu are nevoie de cuvinte pentru a capata relevanta si pentru a fi inteles. Uneori este desprins dintr-o flacara mistuitoare, alteori capteaza misterele noptii cazute ca o cortina peste freamatul metropolei, insa invariabil deschide calea unui flirt insinuant cu tot atatea nuante cate pot fi decriptate in seva unui Merlot bogat aromat sau a unui must proaspat si corpolent.

L’Oreal Paris ofera pretextul perfect pentru o incursiune fascinanta in universul celei mai ademenitoare si mai experimentate culori a tuturor timpurilor: rosul pur. Noua colectie de rujuri de buze si lacuri de unghii coordonate cromatic – Collection Exclusive Pure Reds – poarta semnaturile celor sapte ambasadoare L’Oreal Paris (Eva Longoria, Julianne Moore, Blake Lively, Liya Kebede, J.Lo, Frida Pinto, Natasha Poly), nuantele de rosu fiind concepute pentru a se adapta perfect diferitelor pigmentari ale pielii, de la cea alba, foarte deschisa, pana la cea mediteraneana sau creola.

Rosul acestei toamne este unul mat si intens, iar variantele in care acesta este declinat faciliteaza extrem identificarea nuantei ideale. In mod uzual, privirea poate diferentia intre aproximativ 300 de tonuri de rosu, insa o persoana care nu are un bun exercitiu al analizelor cromatice, isi poate pierde rabdarea prin labirintul invaluit in purpura.

Formula rujurilor Exclusive Pure Reds contine particule de catifea, pigmenti puri si ulei de jojoba pentru o hidratare si o ingrijire a buzelor pe durata intregii zile. Extreme de confortabile in momentul aplicarii, rujurile Pure Reds confera un finish mat buzelor, intensitatea putand fi alternata functie de modalitatea de utilizare (cu pensula pentru un plus de precizie si de intensitate sau cu degetele, pentru o dispunere graduala a pigmentilor).

Blake este un rosu rubin excelent pentru subtonurile calde ale pielii, Julianne dezvaluie un rosu efervescent precum fructele de padure, Liya seduce prin rosul stacojiu, iar Eva cucereste cu rosul caramiziu, intr-o varianta mult mai acceptabila decat rujurile care adopta din plin tonuri de brun si maroniu.

Colectia Exclusive Pure Reds (L’Oreal Paris) este disponibila incepand cu aceasta luna in boutique-urile de beauty (rujurile Color Riche Pure Reds – 54,99 lei, iar lacurile de unghii Le Vernis – 15 lei).

Tentatia rosului pur si noua colectie de rujuri de buze Exclusive Pure Reds (L’Oreal Paris)

Boutique Medical SPA: noile standarde ale frumusetii

Tentatia rosului pur si noua colectie de rujuri de buze Exclusive Pure Reds (L’Oreal Paris)

Pique by Dana Tanase: noua colectie toamna-iarna 2014

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta