Summer in the city: La Plage Club&Buddha Bar

Invaluita intr-o rochie somptuoasa cu trena plasmuita din spuma marii si lasandu-si buclele mangaiate de soare sa ii invaluie umerii de chihlimbar, paseste agale de-a lungul unei riviere ce pare desprinsa dintr-un colt de paradis. Universul sau, in aparenta intangibil, deschide drumul tuturor posibilitatilor si faciliteaza apropierea. Pentru ca atunci cand vara isi muta cartierul general in sufletul unei femei, ritmul tuturor lucrurilor se schimba, iar firul magic poleit cu aur indica un drum fara oprelisti spre iatacurile fericirii.

Vara aceasta, dorintele tesute cu fir de borangic mi-au purtat pasii intr-o oaza de relaxare cu ape de un turquoise aproape ireal, nisip fin trecut parca printr-o sita maiastra, baldachine generoase si confortabile ascunse la umbra palmierilor si cele mai tulburatoare nuante ale apusului captate in licori nascatoare de dependente vinovate. Am parcurs cativa mii de kilometri in aproximativ 40 de minute, intr-un balon alimentat cu bule de sampanie euforice si conversatii spumoase, dovedindu-mi inca o data ca detasarea constienta in anumite momente, transforma visele cu ochii deschisi in succese bifate in agenda.

Vara mea se deruleaza pe plaje intinse cu parfum de nuca de cocos si vanilie, insa intr-o nota mai putin glamour, va marturisesc ca pret de inca cateva saptamani bune, proiectele si deadline-urile ma vor determina sa imi petrec zilele toride la birou. Iar daca si voi rezonati cu aceasta ipostaza si simtiti un imbold puternic de a vira spre aeroport si de a va imbarca in primul zbor din lista, atunci va recomand o destinatie de vacanta pentru care nu este necesar sa va rezervati din timp bilete si care se afla “a coté”: La Plage Club&Buddha Bar.

La Plage Club&Buddha Bar este situat in Otopeni (Soseaua Odaii, nr.26-30), langa Academia Nationala de Informatii si la cateva sute de metri distanta de fermecatorul complex “La Conac”. Odata ce treci pragul La Plage Club&Buddha Bar, ai sentimentul ca te afli departe de oras si totusi atat de aproape (in zilele de weekend, cand traficul este mai lejer, mai mult de un sfert de ora nu iti va lua sa ajungi in centrul Capitalei). Piscina este amenajata intr-un cadru ce aminteste de tinuturile exotice, iar de-a lungul sau sunt frumos aliniate “sezlonguri” albe plutitoare, de care nu vei vrea sa te mai desparti. Mai ales cand ritmurile muzicii lounge iti vor induce o stare de reverie reconfortanta.

La mal te asteapta o zona intinsa cu nisip, umbrele, sezlonguri de o singura persoana sau baldachine elegante pe care te poti relaxa impreuna cu persoana draga in timp ce degusti din fructele de sezon servite pe un platou ademenitor, precum si Buddha Bar-ul unde sunt pregatite atat delicii libaneze (kafta, arayess vegetarian, kebab cu vinete, mutabal sau humus) cat si specialitati orientale de cafea, ceai sau cocktail-uri (de la traditionala cafea arabeasca, espresso cu lapte, frisca si sambuca sau cu sirop de caramel si irish cream, pana la LaPlage Margarita, Cosmopolitan, Manhattan, Cuba Libre sau Blueberry Mojito).

Pretextul ideal pentru un “mindtrip” deconectant, pentru un rasfat complet al simturilor si al papilelor gustative si nu in ultimul rand pentru o schimbare de dispozitie. Pe inserat, La Plage Club&Buddha Bar gadzuieste petreceri tematice la piscina si nu de putine ori vei avea surpriza ca un artist pe care il apreciezi sa se afle pe lista invitatilor speciali. Mai mult decat atat, daca planuiesti o seara aparte intr-un cadru inedit, restaurantul complexului iti poate organiza o cina la inaltimea asteptarilor, presarata cu cele mai tentante preparate culinare pe baza de fructe de mare, peste proaspat sau carne rosie, iar in cazul in care ai in vedere o aniversare, un botez, o nunta sau o petrecere surpriza, ambianta eleganta a restaurantului iti garanteaza un event fermecator si cat se poate de stylish.

La Plage Club&Buddha Bar mi s-a dezvaluit asemenea unui capitol din 1001 de nopti posibile, in care timpul capata o alta semnificatie si valoare. Acel sens pe care numai noi suntem capabili sa ni-l oferim si care oricand poate fi deturnat dupa bunul plac.Summer in the city” nu este neaparat cel mai rau lucru care vi se poate intampla intr-o vara in care concediile depopuleaza Capitala. “Summer in the city” este prilejul de a va redescoperi pe voi, de a va da intalnire in locuri ascunse, pline de farmec, de a reinvata sa explorati atat cotloanele neumblate cat si pasajele sufletesti mai putin luminate, si nu in ultimul rand de a avea curajul sa cautati si sa cultivati ceea ce va face fericiti.

Pana vinerea viitoare, cand va voi dezvalui un alt loc magic pentru o vara urbana de neuitat, va reamintesc ca detaliile sunt cele care fac diferenta atunci cand forfota dispare si ramaneti doar voi si ale voastre ganduri.

Summer in the city: La Plage Club&Buddha Bar

Cinci interpretari ale frumusetii romanesti: castigatoarele concursului AVON

Summer in the city: La Plage Club&Buddha Bar

Principiile organizarii bagajului de vacanta: variante smart&fast explicate intr-un reportaj pentru DIGI 24

Articole recente

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!