Ieri seara, alaturi de colegele mele de la HotCity.ro si de cateva bloggerite dragi, am vizionat in sala VIP a Cinema City din AFI Palace Cotroceni, filmul Eat, Pray, Love realizat dupa cartea cu acelasi titlu semnata Elizabeth Gilbert.
Imi amintesc ca am rasfoit cartea in urma cu ceva timp, cand s-a aflat si in redactia noastra, iar Dana i-a realizat un review care nu putea trece neobservat. Foarte multe amanunte din carte nu imi aminteam si prin urmare nu pot spune ca am avut asteptari legate de respectarea firului epic.
Ieri seara la Cinema City in asteptarea inceperii filmului. Credit foto: Nina Costea (www.toane.ro)
Iar daca stau bine si ma gandesc, nici nu mi-as fi dorit acest lucru, pentru ca odata vazut filmul prefer sa raman cu acele aspecte pe care le consider esentiale din punct de vedere al mesajului.
Dincolo de eterna poveste a regasirii de sine si a detasarii de lucrurile prea putin importante, Eat, Pray, Love reuseste sa dezbata de-a lungul a 2 ore si jumatate, o problema cat se poate de actuala in societatea contemporana: lipsa reperelor.
Nu este vorba despre capriciile unei femei trecute de 30 de ani, nici despre calatorii in colturi indepartate ale lumii si nici despre meditatie sau vreun cult indoielnic. In extensis, nici Julia Roberts nu este o eroina tipica de film, ci o persoana care la fel ca multe altele incearca sa isi determine cateva crezuri.
Lucrurile urmeaza o nota de firesc, iar farmecul filmului tocmai in acest punct se gaseste. Cateva replici sunt menite a te pune pe ganduri. Nu stai in fiecare zi sa te gandesti cum te-ai simti daca un admirator te-ar surprinde cu o fraza spontana precum ”in ochii tau vad delfinii aplaudand”. Ar merita un Thumbs Up de sorginte indiana sau macar un „like” pe Facebook.
Intr-o anumita masura, filmul imi aminteste de „Before Sunrise”. Nu tresar in fotoliu la scenele de actiune si nici nu stau cu sufletul la gura urmarind parcursul eroilor. In schimb, ma plimb cu mintea prin locuri descrise pe ecran, cad pe ganduri si fac asocieri intre oameni, situatii si amanunte care ma inspira. Oricand as schimba un film de aventuri, plin de suspans, cu unul in care ma las sedusa de magia povestii, in absenta formatului 3D sau a efectelor speciale.
La finalul filmului, am observat pe chipurile fetelor din sala zambete largi. Unul dintre personajele filmului, spunea ca tacerea este precum un lifting facial. Eu as adauga ca o lectie de viata spusa asa cum trebuie si ilustrata in mod expresiv, actioneaza ca un lifting de lunga durata si poate produce chiar schimbari de atitudine… atata timp cat zambetul asternut vine din inima. Iar la un moment dat poate si din.. ficat (veti intelege despre ce este vorba dupa ce vedeti filmul).
Multumesc Cinema City pentru invitatie!
tare frumos asternute impresiile, sper sa ajung cat mai curnd sa il vad. De carte am auzit de mai mult timp si m-a intrigat. Oricum pare un film altfel:)
Merci mult Raluca! Merita cu prisosinta vazut filmul. Parerile sunt impartite desigur, insa trebuie urmarit 🙂
Am terminat cu casa. Data viitoare trece-ma pe lista!
Cu mare drag!
Pam,pam!
Momentan am cartea si ma bucur de fiecare cuvintel din ea. Ma abtin cu greu sa nu citesc un review detaliat, sa nu ma uit la trailer si chiar la film. O sa le descopar pe toate, dar numai dupa ce ajung pe ultima pagina.