Miraj Perla: exercitiu de memorie olfactiva, feminitate si eleganta

Unele parfumuri isi incep povestea odata cu prima pulverizare, altele in schimb ni se dezvaluie in conversatii care poarta cu sine amprenta timpului, fara a fi catusi de putin nostalgice sau previzibile. Miraj Perla este una dintre cele mai frumoase interpretari olfactive ale conceptului de feminitate, atat ca forma de inteligenta, cat si ca transpunere culturala. Lansata intr-una dintre suitele cu poveste din cadrul InterContinental Athenee Palace Bucuresti, Regina Maria, esenta invita la descifrarea codurilor unei elegante aflate dincolo de timp si spatiu, indeajuns de sofisticata pentru a emana in egala masura putere si fragilitate, si acompaniata, mai presus de toate, de un limbaj propriu.

“Cea mai fina pudra inmiresmata care atinge nu doar pielea, ci cuprinde sufletul intr-o imbratisare aproape terapeutica” – acesta a fost primul gand care mi-a aparut in minte in clipa in care am inchis ochii sub un nor generos de micro-particule aromatice. I-am deschis dupa cateva secunde bune, evitand cu buna stiinta revenirea la realitate si dorind sa prelungesc reveria de moment. Intr-o epoca in care visatorii au devenit personaje pe care le disparitie, casele de parfumerie au inteles ca detin cheia suprema de acces intr-un univers ascuns, suficient de valoros incat sa merite explorat. Perla nu este un nume lipsit de memorie in parcursul Miraj. El apartine unui vocabular care a existat inaintea tendintelor si care nu doar a supravietuit, ci s-a imbogatit dupa ele. Nu intamplator vorbim din nou despre “quiet luxury”, despre obiecte facute sa treaca testul timpului, despre bijuterii vintage, despre arhivele caselor de moda si despre parfumuri care nu au nevoie de o promovare excesiva pentru a deveni memorabile. O esenta care nu apartine exclusiv vremurilor sale, insa care reuseste intr-o maniera cu totul aparte, sa le confere o aura magica. Acesta este poate cel mai inalt compliment pe care il poti face unei compozitii olfactive.

In imaginarul occidental, perla a fost timp de secole una dintre cele mai sofisticate metafore ale feminitatii. Poate tocmai de aceea marile portrete feminine europene au folosit-o atat de frecvent: de la aristocratia Renasterii si celebra figura enigmatica a lui Vermeer pana la siragurile de perle transformate, secole mai tarziu, de Gabrielle Chanel intr-unul dintre codurile modernitatii feminine. Daca bijuteriile purtate de Regina Maria au traversat de-a lungul vietii sale registre de la estetica victoriana la Art Nouveau, influente bizantine si apoi Art Deco, ultima parte a vietii sale a fost marcata vizual mai ales de perle si diamante. Documentele pastreaza inclusiv referinte la un colier de perle comandat la Paris si la o bijuterie cu o perla mare, in forma de para, aflata in grija Cartier in anii ’20.

Unul dintre parfumierii cu care Miraj colaboreaza astazi este Luca Maffei, parfumierul italian care, in 2019, a recreat Mon Boudoir, parfumul personal al Reginei Maria, cu ocazia centenarului.

Creat de un parfumier italian, Miraj Perla este construit in jurul unei arhitecturi oriental-ambrate care porneste de la bergamota italiana, lamaie de Sorrento si ghimbir, continua cu acord de caviar, iasomie si heliotrop si se aseaza, in final, pe patchouli, lemn de santal si vanilie. Intr-un parfum care s-ar fi putut construi foarte usor in jurul florilor albe, vaniliei si lemnului de santal, alegerea unui acord de caviar este tocmai gestul care il scoate din zona confortabila. Nu vorbim, desigur, despre mirosul literal al ingredientului. In limbaj olfactiv, acordul construit in jurul ideii de caviar aduce o impresie minerala, sarata, usor marina, aproape metalica pe alocuri si extrem de interesanta langa caldura pielii.

Iasomia introduce senzualitatea florilor albe, in timp ce heliotropul aduce acea textura pudrata, cremoasa, aproape tactila pe care o asociez inevitabil cu marea parfumerie feminina clasica. “Pudratul” a fost multa vreme unul dintre marile coduri olfactive ale feminitatii. Pudra de orez, pudriera purtata in poseta, manusile, toate aceste obiecte care au disparut partial din gesturile cotidiene, au ramas depozitate undeva in memoria colectiva a frumusetii. Iar Perla le evoca fara sa le reproduca, avand suficienta memorie cat sa nu para un parfum construit intr-un vid cultural.

Regina Maria a inteles ca poti fi fascinata de frumusete fara sa fii superficiala. Ca poti iubi bijuteriile, florile, costumele, arta decorativa si culorile si, in acelasi timp, sa fii o femeie cu forta politica, inteligenta, curaj si constiinta istorica. Si a mai inteles, poate instinctiv, ca rafinamentul nu diminueaza forta unei femei, ci dimpotriva, in anumite context, o face si mai vizibila. Iar aceasta este o lectie demna de a fi retinuta si adusa intr-un prezent al expunerii permanente, care face dintr-o compozitie plina de mister, o forma aproape radicala de eleganta. Un parfum menit sa redea feminitatii complexitatea care o caracterizeaza, si care penduleaza intre lumini si umbre, intre delicatete si siguranta de sine, intre cerebralitate si incadescenta. Asemenea unei perle pe care atunci cand o plimbi usor intre degete, descoperi ca nu are niciodata o singura culoare.

Credit foto: Alex Boldisor

Miraj Perla: exercitiu de memorie olfactiva, feminitate si eleganta

LUXUL DUPA LUX

Impartaseste-mi opinia ta

error: Content is protected !!