Marsala: culoarea anului 2015 si coordonatele integrarii sale in vestimentatie

La inceputul lunii decembrie 2014, Institutul Pantone – autoritatea mondiala in ceea ce priveste prognoza si decriptarea tendintelor cromatice in toate arealurile industriei de design – dezvaluia mult asteptata culoare a noului an 2015: Marsala. Dupa Emerald – PANTONE 17-5641 (2013) si Radiant Orchid – PANTONE 18-3224 (2014), Pantone codifica culoarea anului 2015 – Marsala – PANTONE 18-1438 si supune atentiei un spectru de asocieri mai permisiv si mai bogat ca niciodata.

In aparenta extrem de diferite, Emerald, Radiant Orchid si Marsala (culorile vedeta ce au marcat ultimii trei ani), ascund de fapt un dualism cuceritor, acesta constituind si unul dintre motivele pentru care au fost imbratisate cu atat de mult patos in toate aspectele lifestyle-ului cotidian supus unui dinamism si unei perpetue transformari. Emerald a relevat dorinta de descoperire, de escapism, de evadare a gandirii din tiparele clasice, Radiant Orchid a reamintit de rafinamentul de salon, alaturat unor extravagante temperate si unui imaginar posibil, iar Marsala a intuit perfect aspiratiile unui 2015 aflat sub patronajul spiritual al Caprei de Lemn, simbolul chinezesc a carui diagrama sugereaza un echilibru ideal si o stabilitate surprinzatoare (toate cele cinci elemente fundamentale – lemn, apa, pamant, foc si metal – se regasesc in proportii similare pe diagrama).

Marsala trimite cu gandul la reputatul vin produs in zona Siciliei, servit in mod traditional ca aperitiv intre primele doua dish-uri principale ale unei mese (alaturi de specialitati de branzeturi – gorgonzola, roquefort, parmezan etc) sau ca desert la temperatura camerei (un excelent insotitor pentru tiramisu, zabaione sau cookies). Superba nuanta de rosu-rubin imprumuta din caracteristicile licorii care de-a lungul secolelor a cucerit atat masa muncitoare cat si pretentioasa nobilime: robustete, claritate, echilibru al aromelor si un melanj perfect de nuante deslusite intr-un pahar de cristal.

Marsala emana pe de o parte vitalitate (rosul-rubin) si incredere, iar pe de alta parte denota eleganta, rafinament si sofisticare (o culoare care a innobilat incaperile cu tavane inalte ale conacelor si palatelor regale din epoca victoriana, care a insotit inaltii prelati in ceremoniile religioase, care a fost captata in incrustatiile bijuteriilor cu pietre pretioase sau ale cameelor de secol XVIII si care a conferit un plus de stil si farmec tinutelor semnate de primul couturier – Charles Worth – sau de Jeanne Lanvin la cateva decenii distanta).

Mai mult decat atat, Marsala raspunde nevoii acute de stabilitate, dragoste si caldura a unei societati in esenta divizate, supuse nenumaratelor influente mediatice, dornica de a-si regasi propriile repere: subtonul brun al culorii sugereaza natureletea, firescul, apropierea de mediul natural, lipsa de pretentii si de ostentatie, evadarea din mediile restrictive, impersonale si dominate de reguli stricte – cladirile de birouri din otel si sticla, reci si sobre vs. mobilierul din lemn, parchetul, accesoriile si ustensilele traditionale ce amintesc de zonele rurale, de cadrele campenesti, de trainicia conacelor si a caselor ramase in analele bibliotecilor, de semineurile din cabanele montane etc.

Insa dincolo de toate, Marsala reprezinta pretextul perfect al adoptarii nestingherite in lifestyle-ul cotidian, fiind o culoare extrem de permisiva si de adaptabila oricarui context (de la mediile care impun un formalism “de riguer” si pana la cele care isi refuza etichetele) sau oricaror tipuri de personalitate (de la cele profund dramatice, pana la cele vadit optimiste si serene precum cerul clar al unei zile de vara).

Cum integrezi Marsala in garderoba feminina

Sofisticata si de o eleganta subtila, chintesenta a rafinamentului si a fastului temperat, Marsala poate fi dispusa atat singular in varianta color-block, putandu-se miza pe alternarea texturilor (efectul este potentat de tesaturile bogate si compacte precum catifeaua, brocartul sau tweed-ul), a gradelor de opacitate a materialelor sau a naturii fibrelor. In egala masura insa, Marsala se alatura admirabil tonurilor neutre (in special celor calde si paletei de gri-uri sau grej-uri) si culorilor complementare: galben auriu, bronz, turquoise, albastru marin, coral, liliac, piersica, rose prafuit etc.

Thakoon, Valentino si Victoria Beckham SS 2015

  • in cazul unei culori complexe precum Marsala, fiecare nuanta care este alaturata are menirea de a evidentia un subton aparte – in cazul de fata, subtonurile de brun, ambra, auriu care imprima perceptiei de ansamblu a culorii acea bogatie si “corpolenta”
  • cea mai buna modalitate de integrare a culorii in garderoba (in cazul in care nu ati purtat nimic similar pana in prezent) consta in adoptarea sa in “portii mici”, astfel incat sa puteti digera treptat si sa experimentati fara a simti ca sunteti fortate sa iesiti cu totul din zona voastra de confort: o curea fina, o geanta, o palarie, o esarfa, o pereche de pantofi/ochelari de soare sau un imprimeu discret, se pot constitui in variante demne de luat in seama si de alaturat gamei cromatice preferate
  • daca nu stapaniti foarte bine asocierile cromatice, indicat ar fi sa simplificati: fie mizati pe un color-block, fie introduceti tonuri neutre de gri, grej, olive sau camel
  • cea mai sigura investitie cromatica sub umbrela Marsala se regaseste fara doar si poate in zona marochinariei: culoarea este indeajuns de versatila pentru a alege o poseta din piele cu finisaje impecabile, un portofel sau de ce nu o coperta din piele pentru noua agenda pe 2015
  • in asociere cu auriu (pantofi, curea sau poseta plic), Marsala isi poate face aparitia fara probleme pe covorul rosu, indiferent ca acesta din urma este asternut cu ocazia unei premiere cinematografice in L.A sau cu prilejul unui classy cocktail la un roofbar bucurestean
  • alaturata nuantelor neutre, Marsala devine o varianta ideala pentru conturarea unui look office pliat codurilor vestimentare corporatiste, insa modern si actual: un sacou in nuanta cu o camasa din poplin/matase si o pereche de pantaloni gri, o fusta conica alaturata unei bluze camel, o pereche de pantofi cu toc mediu purtati la un costum negru/bleumarin, o curea subtire ca accent singular dispus pe o rochie plisata sau usor cambrata, o esarfa purtata cu un sarafan etc.

Cum integrezi Marsala in garderoba masculina

Dat fiind ca Marsala se apropie foarte mult de tonurile de maro, brun sau burgund care domina zona vestimentatiei si cea a accesoriilor masculine, drumul culorii spre garderoba domnilor nu ar trebui sa fie deloc unul dificil. O gura de aer proaspat intr-un dressing dominat de brunuri, negru, griuri si variatiuni pe teme de albastru, Marsala denota o eleganta aristocrata si imprima acea doza de sofisticare de care orice gentleman modern are nevoie.

Berluti, Dolce&Gabbana, Perry Ellis SS 2015

  • daca un costum in nuanta vi se pare o alegere dificila momentan, atunci puteti opta pentru o camasa din poplin purtata la un sacou gri petrol sau la unul brun inchis sau pentru o vesta din lana fina juxtapusa unei camasi beige/gri uni sau in carouri pentru zilele de weekend sau Casual Fridays
  • o cravata din matase si o batista in nuanta, asociate unui costum cafeniu/maro deschis
  • o curea din piele si o pereche de pantofi la un costum gri/brun
  • un tricou polo ideal pentru weekend sau pentru vacante, in asociere cu o pereche de pantaloni albi sau beije din bumbac
  • o cravata tricotata purtata cu o camasa uni si un pulover in V intr-o nuanta calda
  • un papion sau o cravata cu o tesatura plina la un costum clasic negru
  • o pereche de butoni purtati cu o camasa simpla alba

 

Citeste si „Marsala: culoarea anului 2015 si coordonatele integrarii sale in machiaj

Marsala: culoarea anului 2015 si coordonatele integrarii sale in vestimentatie

Eleganta si rafinament de Sarbatori: magia rochiei care confera serii aura nobletii

Marsala: culoarea anului 2015 si coordonatele integrarii sale in vestimentatie

Marsala: culoarea anului 2015 si coordonatele integrarii sale in machiaj

Articole recente

There are 2 comments

Dă-i un răspuns lui gildaAnulează răspunsul

error: Content is protected !!