Intens. Hipnotic. Senzual. Efectul unui ruj mat este indiscutabil, indiferent de tendintele in machiaj sau de contextul in care acesta este utilizat. Asemenea femeii care il poarta, rujul mat nu accepta jumatati de masura, iar atunci cand vine vorba despre (re)afirmare lucrurile devin si mai serioase. Noua generatie de rujuri lichide mate Lancome Matte Shaker duce performanta la un cu totul alt nivel, machiajul buzelor nefiind nicicand mai precis si in acelasi timp mai simplu de realizat.
Pana recent rujurile au fost strict domeniul cosmeticii decorative, insa marile laboratoare nu au incetat sa caute formula perfectiunii absolute. Chiar si atunci cand anumite produse pareau sa isi fi atins potentialul maxim. Cu o densitate ridicata si infuzate cu pigmenti ultra-saturati, rujurile mate castigau detasat orice competitie in care rezistenta pe buze era supusa unor teste aprige. Totul insa cu un pret: disconfortul asociat senzatiei de uscare accentuata a buzelor si explicabil prin absenta ingredientelor emoilente din compozitie. Ce-i drept, nu le poti avea pe toate, sau cel putin nu pana in clipa in care iti este demonstrat contrariul. Lancome indrazneste sa acorde sezonul acesta rolul principal rujurilor lichide mate din noua gama Matte Shaker, care combina intr-o formula de exceptie, calitatile estetice (culoare, textura, finish) cu cele de ingrijire (vitamina E care previne uscarea buzelor si asigura un confort sporit in timpul purtarii).
“Trebuie sa il aplici pe buze pentru a vedea exact cum se simte. Dincolo de culorile de care te vei indragosti, vei vedea ca nu seamana cu nimic din ce ai incercat pana acum”, imi spunea Alexandru Abagiu – National Make-up Artist Lancome – inainte de evenimentul de lansare al noii game Matte Shaker. Indemnul lui Alex nu a fost deloc intamplator, dupa aproape doua saptamani de utilizare constanta, putand afirma cu toata convingerea ca Matter Shaker constituie o experienta senzoriala deplina… si cat se poate de personala (precum o confesiune).
Laboratoarele cosmetice Lancome au conceput o formula bi-fazica, situata la granita dintre o emulsie de tip apa-in-ulei si un gloss, ce are la baza tehnologia Ultra Thin Film care permite acoperirea suprafetei buzelor cu pigmenti saturati si intensi, dispusi intr-un strat aproape imperceptibil. Rezultatul: o textura care invaluie buzele asemenea unui voal de matase si care confera o noua definitie sintagmei “second-skin”. Daca ati incercat delicioasele lip gloss-uri Juicy Shaker, cu siguranta stiti exact despre ce este vorba: o senzatie de contopire perfecta cu buzele, pentru un efect cat de se poate de lejer (nici vorba de senzatie lipicioasa), catifelat si reconfortant.
Surpriza prilejuita de catre noul Matte Shaker rezida in culoarea de impact, care nu isi pierde din intensitate de-a lungul orelor si in aspectul mat al buzelor obtinut fara niciun compromis la capitolul senzorialitate. Un ruj lichid mat care nu usuca deloc buzele si pe care uiti ca il porti? Lancome Matter Shaker transforma in realitate ceea ce pana nu demult era doar un vis. Marturisesc ca nu putine au fost datile in care am renuntat la aplicarea unui ruj mat din considerente legate strict de conditia buzelor, in special pe timpul iernii. Lancome Matte Shaker mi-a schimbat insa perceptia asupra modului in care ar trebui sa arate si mai ales sa se simta pe buze un ruj mat, eliminand din ecuatie orice temere si transformand “optiunea” in deprindere cotidiana. Chiar si dupa 8-9 ore de la aplicarea initiala, Matte Shaker arata impecabil, culoarea ramanand amprentata pe buze, fara a depasi conturul acestora indiferent de activitatile desfasurate.
Aplicarea corecta a unui ruj mat rezistent la transfer presupune urmarea cu strictete a catorva etape: conturarea buzelor cu ajutorul unui creion, pornind din zona mediana a acestora, utilizarea unei pensule pentru un dozaj precis a cantitatii de produs si pentru o precizie sporita si revenirea la final asupra zonelor care necesita mici retusuri, astfel incat “decupajul” creat sa fie unul perfect (mai ales daca este vorba despre un ruj rosu intens care contrasteaza cu aspectul de portelan al tenului si cu un machiaj discret al ochilor, in nuante naturale).
Lancome Matte Shaker faciliteaza insa intreg procesul, gratie tipului de aplicator cu care este prevazut: un burete cu varful ascutit care permite o aplicare precisa cu un singur gest si cu ajutorul caruia poate fi urmat indeaproape conturul natural al buzelor (sau dupa caz, usor depasit pentru a echilibra raportul volumetric intre buza superioara si cea inferioara). Desigur, Matte Shaker se poate aplica in tandem cu un creion contur de buze, insa acest lucru nu este obligatoriu. Rujul lichid mat are o rezistenta de invidiat, iar pigmentii pactizeaza atat de bine cu suprafata buzelor, incat raman exact in locul in care au fost dispusi, pana in momentul demachierii. Daca va doriti o definire si mai precisa a conturului buzelor, dupa ce ati aplicat rujul, apelati la un produs corector/concealer pe care sa il aplicati cu ajutorul unei pensule subtiri in jurul buzelor, urmand ca apoi sa il difuzati in exterior.
Cum obtineti un finish mat? Inainte de a utiliza produsul, agitati de cateva ori continutul, pentru a va asigura ca emulsia este perfect omogena. Apoi rotiti capacul si cu ajutorul aplicatorului “cushion” repartizati rujul pe suprafata buzelor, pornind din centru catre extremitati. In doar doua minute, rujul se usuca si capata un aspect mat, intens, imposibil de ignorat.
Lancome Matter Shaker (107 lei) este disponibil in sapte nuante vibrante si luminoase, de la beige-nude si pana la magenta: Magic Orange – un oranj delicios, ideal pentru pielea atinsa de soarele verii, Beige Vintage – nude beige, Energy Peach – o nuanta calda de beige piersica, Red’y in 5 – rosu flamboaiant, Kiss Me Cherie – rosu caramiziu, Pink Power (preferatul meu din colectie) – un roz intens revitalizant si Yummy Pink – o nuanta de roz usor mai temperata, perfecta pentru a acompania plimbarile romantice lungi pe Riviera.
Credit foto: Tiberiu Rahau