Cred ca dintre toate prezentarile de la Pasarela 2009, cea a lui Istvan Cimpan s-a numarat printre cele mai comentate. M-as fi bucurat daca respectivele comentarii ar fi fost pozitive, insa din pacate marea lor majoritate s-au plasat intr-o zona a derizoriului. Istvan nu le merita, insa in momentul in care nu iti organizezi in mod riguros prezentarea, trebuie sa fii pregatit sa iti asumi si partea de critici.
Colectia mi-a placut intr-un anumit procent, insa nu pot spune ca a impresionat cu ceva anume sau mi-a adus in fata ochilor acel dram de inedit. Cu toate acestea proiectul lui Istvan nu este lipsit de consistenta. Detaliile au fost foarte bine realizate, finisajele asemenea. Pacat ca nu a reusit insa sa se vada acest lucru.
Mai jos aveti o parte a cronicii scrisa pentru HotCity.ro, iar aici puteti citi intregul material. Voi ce parare aveti?
Am inteles foarte bine ce a vrut sa transmita Istvan Cimpan prin colectia sa, insa pacat ca lucrul acesta nu a reusit sa fie pus in valoare asa cum ar fi trebuit. Pe de o parte erau interesante de remarcat detaliile fiecarei piese in parte si finisajele.
Eu am reusit sa observ toate acestea dat fiind ca m-am pozitionat intr-o zona a salii pe unde modelele treceau foarte aproape de mine. Ceilalti invitati nu aveau insa cum sa observe decat daca priveau extrem de atent tinute.
Spun ca este pacat pentru ca au fost cateva elemente inedite care merita mentionate. Spre exemplu monezile pe care Istvan Cimpan le-a folosit pe post de nasturi si care i-au servit la accesorizarea sacourilor. Sau pensele din partea din spate a camasilor care le modifica din punct de vedere al volumetriei.
Pe de alta parte, nici modelele nu au servit prea bine scopului prezentarii. In mod cert Istvan si-a dorit sa puna in valoare anumite tipologii masculine, insa cred ca putea sa opteze pentru o alta modalitate de a face acest lucru. Nu de alta dar aparitia modelelor a distras complet atentia de la tinute si a starnit chiar mici controverse in sala.
Ceea ce mi-a placut din colectia lui Istvan Campan a fost modul in care s-a gandit sa redefineasca sacoul, prin intermediul jocului de materiale si al insertiilor de tricot. Trimiterea este in mod evident inspre zona de casual, insa la fel de bine putem vorbi si despre o tinuta de club sau de petrecere.
Abia acum, cand la randul meu am fost pusa in situatia de a edita un material despre Istvan Campan, am dat peste aceasta intrebare ridicata de catre „Adina Necula.com”.
Am fost prezenta la aceasta defilare, nu am avut o pozitie neaparat proasta, dar nici dintre cele mai bune ( ma refer la asezarea in randurile privitorilor ) – intr-adevar nu am reusit sa surprind detaliile despre care ni se vorbeste in cronica semnata „Hotcity”, dar traiesc cu convingerea ca acest lucru se intampla la toate colectiile, detaliile marunte ( ca si dimensinu, nu importanta ) precum nasturii sau bratarile putand fi receptate exclusiv de cei bine pozitionati.
Ca intotdeauna, critica din Romania nu este una constructiva si bine intemeiata, bazata pe argumente puternice si de importanta, de unde rezulta si textul mai sus amintit ( Hotcity.ro ). Nu ne mai raportam la ceea ce se vede, ci la ceea ce nu se vede.
Oamenii s-au departat de mult de functionalitatea in moda, de aceea cauta mereu „senzationalul”. Daca o colectie ramane in niste parametrii, ea va fi mai putin spectaculoasa. Defapt acest cuvant este aproape impropriu. Sau ar trebui sa fie.
Din punctul meu de vedere, colectia Blurred ID a fost o colectie-concept foarte bine gandita si foarte potrivita momentului in care se afla Campan, din punct de vedere al carierei. Este o colectie extrem de accesibila, purtabila, adecvata consumului si usor de digerat – ceea ce este foarte bine, pentru ca, repet, de asta are nevoie un designer cu un background mai putin rasunator, in punctul de a-si castiga clientela.
Trebuie sa ne mai gandim si la latura practica a functiei de „designer”, potrivit careia artistul trebuie sa si vanda pentru a putea crea o industrie. Abia dupa ce acest scop este atins, poate incepe sa creeze de „amorul artei”, sau pentru creatie.
Modele nu au distras, dimpotriva, au sustinut conceptul. Eu am gasit fiecaruia un loc in peisaj si l-am incadrat perfect, reusind sa interceptez si mesajul subliminal pe care artistul l-a transmis. Pana una alta, vorbim aici de un concept care se cheama „Blurred ID”…
Draga mea, cred ca fiecare stilist/fashion editor/critic de moda in parte are dreptul sa isi exprime parerea privitor la o colectie sau alta. De aceea exista atatia oameni implicati in industrie si implicit atatea pareri. In cazul in care ai o alta opinie, ti-o poti exprima desigur in mod liber, fara insa a ataca in vreo forma persoanele care nu ti-o impartasesc.
Absolut, corect ! Sunt de acord cu tine. Nu am atacat pe nimeni, desi, din pacate, de multe ori asta reiese din modul „inflacarat” si impulsiv cu care scriu. E „trade-mark” deja : ) Cei care ma citesc, s-au obisnuit. Atacul, daca vrei sa ii spunem asa, nu se indreapta catre criticii in sine ci catre critica ( continut ) care in general este acida si negativa. Mi-ar placea sa citesc mai mult de bine si sa se surprinda in primul rand partile pozitive si apoi cele negative.
Spun asta pentru ca industria de fashion de la noi chiar are nevoie de sustinere si promovare.
M-am lovit prea mult de persoane care blamau tinerii designeri romani si care, influentate de toata aceasta critica de specialitate, nu le recunosteau potentialul.
Replici de genul ” de ce sa cumpar un sacou semnat de X cand pot sa cumpar unul semnat D&G”…