Ochii sunt o poarta mereu deschisa catre suflet, dar si catre frumusete, iar analizati cu atentie, prin lupa unui specialist in iridologie, ei releva totul despre sanatatea pielii, despre elementele care influenteaza in mod direct longevitatea, si chiar despre predispozitia catre anumite afectiuni de ordin dermatologic. Nu este nicio presupunere sau aproximare la mijloc, ci stiinta pura integrata intr-un act medical realizat cu o precizie matematica, care nu lasa loc de interpretari sau de erori. Iar aspectul si mai interesant, este acela ca analiza iridologica este realizata de specialist fara niciun fel de aparatura sofisticata, doar cu o lupa si o sursa de lumina. Alin Ghinea are o profesie aparte, putin spre deloc cunoscuta in Romania, insa extrem de apreciata peste hotare, acolo unde a si urmat studiile universitare. In Londra se afla unul dintre cele patru institute de iridologie din lume, iar Alin este unul dintre putinii romani care l-a absolvit. Va invit sa parcurgeti un material #ladylike care exploreaza universul frumusetii, dincolo de evidente si de lucrurile deja cunoscute, un material care adauga noi perspective conceptului de “holistic beauty”, si care merita salvat si recitit pentru ca nu aduce in discutie nici produse, nici branduri, nici terapii, ci informatii valoroase cu aplicabilitate concreta in viata de zi cu zi, valabile si acum si peste cateva decenii.
Daca stau bine si ma gandesc, prima intalnire cu Alin Ghinea cred ca a fost una providentiala. Cautam raspunsuri, culmea, la o afectiune de ordin cutanat, pe care in mod normal nu as fi avut nicio problema sa o gestionez, insa care de saptamani bune nu parea sa se amelioreze, in ciuda numeroaselor discutii cu dermatologi. Imi aparuse pe bratul drept, aparent fara vreo explicatie, o pata rosie, destul de extinsa, ce semana cu o iritatie sau cu o reactie a organismului la un alergen, dar care nu raspundea la niciun tratament topic sau oral. Se intampla in urma cu vreo doi ani, undeva prin toamna, cand prin prisma unei colaborari am cunoscut-o pe sotia lui Alin, Tania, de profesie kinetoterapeut, care la vremea respectiva coordona o clinica de prestigiu. “Trebuie sa te vada neaparat Alin”, mi-a spus atunci Tania, observand portiunea rosiatica de pe bratul meu. Am spus imediat DA, in primul rand pentru ca nu discutasem pana atunci cu un specialist in iridologie, si in al doilea rand pentru ca realmente eram dispusa sa incerc orice pentru a solutiona problema cu care ma confruntam. Fara urma de indoiala, programarea la un consult iridologic la Alin a fost cea mai buna decizie si totodata, piesa lipsa din puzzle. Asa cum aveam sa aflu ulterior, majoritatea pacientilor lui Alin vin pentru “second opinion”. Insa toate premisele indica faptul ca lucrurile se vor schimba si ca iridologia nu va constitui doar o optiune de ultim moment, ci o alegere primara si fireasca.
Alin Ghinea: In cazul meu, as putea spune ca este mai degraba o misiune de destin, pentru ca atunci cand aveam 14 ani am fost la un iridolog si am ramas atat de surprins de ceea ce mi-a spus printr-o simpla privire in ochi, incat am stiut ca aceasta este profesia pe care imi doresc sa o urmez. Iar cand a venit momentul, am plecat la Londra, acolo unde se afla unul dintre cele patru Institute de Iridologie din lume. Puteam sa raman in multe locuri pentru ca am consultat atat in Europa, cat si in Statele Unite. Dar iarasi, intervine destinul. Pur si simplu am simtit ca trebuie sa revin in tara si sa practic aici. Nu aveam niciun argument logic, eram necasatorit, fara copii, insa daca as fi acceptat cu siguranta viata mea ar fi aratat cu totul si cu totul diferit. Aveam doua propuneri extrem de tentante, una din New York și cealalta din Philadelphia, si imi amintesc ca dupa ce am stat o saptamana sa ma gandesc, tot ma simteam cu inima stransa si nu intelegeam de ce. Raspunsul a venit abia mai tarziu.
Din punct de vedere mental, emotional si fizic, suntem suma stramosilor nostri – pana la sapte generatii in urma. Eu analizez inclusiv matricile comportamentale, adica acele tipare care se observa in iris si care sunt mostenite.
Alin Ghinea
Din punct de vedere mental, emotional si fizic, suntem suma stramosilor nostri – pana la sapte generatii in urma. Inclusiv zona spirituala confirma de mii de ani treaba asta, iar in prezent incercam pe cat posibil, cu ajutorul stiintei epigenetice si a iridologiei, sa oferim raspunsuri la o serie de afectiuni pe care oamenii nu isi explica de unde le-au dobandit. Eu analizez inclusiv matricile comportamentale, adica acele tipare care se observa in iris si care sunt mostenite. Multe astfel de tipare de comportament, daca nu sunt evidentiate la un moment dat pe parcursul vietii, pot genera probleme de sanatate, pentru ca orice boala, indiferent cum este denumita si cum se manifesta, are la origine o matrice comportamentala clara.
In mod surprinzator, pe cat este de mica suprafata irisului, pe atat de multe informatii ne poate oferi. Pe de alta parte, daca este sa ne gandim la structura neuronala, care adaposteste practic “softul” nostru de operare, irisul este enorm. 25% din semnele de pe iris sunt mostenite de la parinti, 50% de la bunici, iar 25% este filiera transgenerationala, cu mult in urma. Exact aceste semne au, bineinteles, si o valoare clinica care ne vorbeste despre individ, despre predispozitiile fizice si emotionale, despre matricile comportamentale etc. Iridologia pune cap la cap toate informatiile, completeaza puzzle-ul cu piesele lipsa, explica extrem de multe lucruri, si sunt convins ca va deveni in urmatorii ani cea mai importanta metoda de diagnosticare. O sa fac chiar pariu pe treaba asta.
Iridologia este metoda care analizeaza afectiunile curente, afectiunile mostenite si identifica predispozitiile fizice si emotionale. Insa mai mult decat atat, cu ajutorul iridologiei putem depista locul cel mai vulnerabil din organism pentru manifestarea unei boli. Orice boala care apare in corpul fizic, are o zona sensibila.
Pe mine ma intereseaza ca prin iridologie sa identific mai multe chestiuni: locul cel mai vulnerabil – inseamna ca noi acolo trebuie sa avem cea mai mare grija, si predispozitiile fizice. Noi toti venim pe aceasta lume, inclusiv cu un bagaj fizic. Bagajul acesta fizic inseamna si puncte forte si puncte sensibile. Fiind sensibile, respectivele sunt predispuse la boli. Ce inseamna predispozitie sau preventie? Practic, ce sa fac si sa nu fac pentru a nu ma imbolnavi. De exemplu, daca tatal meu a avut un diabet, ce ar trebui sa evit sau la ce ar trebui sa am grija, tinand cont ca am o predispozitie ereditara de 30% pentru ca boala sa se manifeste.
Tot prin iridologie putem descoperi, spre exemplu, starea sistemului imunitar. Sa nu uitam ca am trecut de curand printr-o pandemie, iar treaba asta nu numai ca a afectat corpul fizic, ci si profilul emotional. Emotiile au un impact enorm asupra sistemului imunitar. Le spun acest lucru tuturor pacientilor ca un corolar al oricarei scheme de tratament. Atunci cand ramai pozitiv, sansele tale de vindecare sau de ameliorare cresc semnificativ. Am avut pacienti pe second opinion, care in urma unui soc emotional au facut cancer. Apropos de emotia pe care o resimte corpul fizic, daca nu ajungem intr-o zona de maxim risc si vulnerabilitate, lucrurile mai pot fi corectate. Insa modul in care gestionam emotiile este foarte important in acest proces.
Orice stare are un corespondent hormonal chimic, pozitiv sau negativ. Nu exista neutru. Toti cei care gandesc pozitiv se vindeca de doua ori mai repede.
Alin Ghinea
In ultima perioada, am observat ca din ce in ce mai putini oameni raman prezenti. Majoritatea dintre ei sunt pe pilot automat – ori se situeaza inainte, ori in spate, insa aproape niciodata in prezent. Ori cea mai mare forta o avem cand traim in momentul prezent, aici si acum. Nu avem forta cand suntem cu mintea in viitor și ne gandim la cum va fi viata noastra sau la cum ne-ar placea sa fie, si nu avem forta nici cand suntem nostalgici sau ne blamam pentru anumite greseli sau alegeri pe care le-am facut in trecut. Inclusiv pentru mine ca specialist este o chestiune foarte importanta sa fiu prezent, iar acest lucru ma ajuta in diagnosticare, in punerea la punct la schemelor de tratament etc.
Si inca un lucru care imi doresc sa fie retinut: orice sentiment are un corespondent hormonal. Daca eu traiesc in timpul prezent si asociez cu o stare pozitiva, imi creez in organism acel suc chimic de hormoni pozitivi – serotonina, endorfine, dopamina etc., care ma vor ajuta ca ceea ce imi propun sa se intample, sa se cuantifice intr-un fel sau altul.
Asadar, orice stare are un corespondent hormonal chimic, pozitiv sau negativ. Nu exista neutru. Toti cei care gandesc pozitiv se vindeca de doua ori mai repede. Si am studii concrete in suportul acestei afirmatii, la care se adauga o cazuisitica extrem de vasta. Pe de alta parte, nu e deloc usor sa incerci sa convingi un om care are o anumita experienta de viata si anumite probleme, sa gandeasca pozitiv. Ma confrunt zilnic cu treaba asta. Pentru mine este o provocare sa determin o persoana sa gandeasca macar 30% pozitiv, sau cel putin sa o conving sa nu mai gandeasca negativ si astfel sa fie cumva pe zero.
Tehnologia ne pune la dispozitie fel de fel de instrumente pentru a diagnostica inclusiv afectiunile genetice, ceea ce bineinteles este de mare ajutor. Iridologia vine cu un aport extrem de important in zona emotionala, si chiar daca pentru acesta lucru exista si metode psihologice, acestea din urma nu sunt suta la suta corecte pana la final. De asemenea, iridologia ne ajuta in analiza imunitatii organismului, in special atunci cand vine vorba de predispozitia unei persoane inspre boli autoimune. Prin analize specifice ne dam ceva mai greu seama de asta.
Vad multe doamne cu probleme de infertilitate, din pacate. Si foarte multe fete tinere care au o slabiciune a sistemului imunitar, care la un moment dat se poate rasfrange asupra capacitatii de a ramane gravide. Identificate din timp, aceste vulnerabilitati sau zone sensibile, pot fi corectate. In prezent sunt extrem de putine analize care indica cu precizie cauza unei boli.
Putem face un RMN sau un CT, pentru a vedea starea actuala a organelor, insa astfel de analize imagistice nu ne ofera niciun fel informatii asupra punctului din care s-a dezvoltat o afectiune, ci doar asupra modului in care respectiva se manifesta in momentul prezent. Vin cu inca un exemplu: copiii diagnosticati cu ADHD. Este o boala care se depisteaza dupa varsta de 7 ani. Cu ajutorul iridologiei, putem vedea mai din timp lucrurile care nu sunt in regula, inclusiv traumatismele obstreticale care au afectat copilul la nastere. De asemenea, intalnesc multi parinti care sunt preocupati de imbunatatirea performantelor sportive ale celor mici care viseaza sa devina tenismeni, fotbalisti, atleti, ciclisti etc., insa care nu au rezistenta la efort. Iridologia ofera raspunsuri si la acest capitol – putem vedea capacitatea fizica de a obtine rezultate dar si cea de recuperare, precum si emisfera dominanta (zona de talente si aptitudini), astfel incat parintii sa stie in ce directie sa isi indrume copiii pentru a avea succes si a fi fericiti.
Toate organele sunt proiectate pe iris. Irisul este o harta completa si complexa a organismului.
Alin Ghinea
Absolut! Toate organele sunt proiectate pe iris. Irisul este o harta completa si complexa a organismului. Frumusetea nu tine doar de partea fizica, ci are mai multe aspecte, pornind de la zona emotionala. Daca ne referim la partea fizica, vad foarte multe adolescente cu probleme de piele. Prin iridologie reusesc sa identific care sunt problemele pe zona aceasta si bineinteles sa recomand si un tratament, de cele mai multe ori cu succes. Foarte multe femei au probleme cu limfa care afecteaza inclusiv aspectul si calitatea pielii. Lucrurile astea se vad cu mult timp inainte de a se manifesta. Cam cu cat timp? Pai, de exemplu, o predispozitie sau o structura limfatica. Cand zic structura, ma refer la bagajul cu care o persoana a venit pe aceasta lume. Depinde apoi ce face respectiva pentru ca boala sa nu se manifeste. In perioada adolescentei o piele incarcata poate fi usor trecuta cu vederea, insa pe masura trecerii timpului, lucrurile se pot complica.
De asemenea, sanatatea digestiva este foarte importanta pentru zona de beauty. Dereglarile digestive pot afecta gatul si decolteul, dar in acelasi timp pot afecta si sanatatea genitala. Pentru ca totul se leaga in organism. Acelasi lucru este valabil pentru liniile de stres. Cu cat aceste linii sunt mai bine conturate, si mai numeroase, cu atat impactul asupra pielii va fi mai mare. De asemenea, odihna de noapte, capacitatea organismului fizic și mental de a se odihni, se vede pe iris, iar asta are un efect major asupra regenerarii celulare si a sanatatii pielii. De cate ori s-a intamplat sa dormim corect ca numar de ore, insa sa ne trezim la fel de obositi cerebral? Organismul uman este ca o baterie de telefon. Cand s-a descarcat, ramane descarcata, pana cand decizi sa faci ceva pentru a o reincarca. In momentul in care ajungi intr-o astfel de stare, scade capacitatea corpului de a se autoapara. Cu referire la piele, nu mai exista o reactie din partea sistemului imunitar. Pe acest fond apar inflamatii, infectii si boli cutanate.
Pielea este foarte bine proiectata pe iris. Ne imaginam irisul ca un cadran de ceas, cu o curba. Pielea este proiectata pe toata suprafata irisului, la marginea acestuia. Cu cat marginea irisului este mai intunecata, cu atat pielea este mai incarcata si are de suferit sau va suferi in mod cert anumite afectiuni daca nu se produce o detoxifiere corecta.
Atunci cand o persoana trece printr-o perioada foarte stresanta mental, emotional, fizic, sau are un soc, imunitatea scade foarte mult si exista mari sanse de manifestare pentru problemele cutanate autoimune. De asemenea, mai sunt si o serie de afectiuni care apar pe fond infectios. Aceste infectii se pot mosteni la randul lor si se pot vedea in analiza iridologica. Stresul oxidativ in schimb, este o chestiune mai complexa, care porneste tot de la emotii. Traim in orase foarte poluate si cu foarte multi factori de stres, atat de mediu, cat si interni. Ideal ar fi ca la final de saptamana sa incercam sa mergem in zone in care gradul de poluare este mai scazut, insa la fel de bine putem gestiona stresul oxidativ si din alimentatie.
Consumul unei cantitati suficiente de apa este esential. Acizii grasi, mai ales pentru doamne, sunt foarte eficienti si ajuta mult in combaterea stresului oxidativ, si in regenerarea organismului. Sunt anumite proceduri pe care oricine le poate face acasa si pe care le recomand pacientilor, astfel incat sa-si curete pielea foarte, foarte bine. Odihna de noapte este de asemenea extrem de importanta, iar aici am in vedere minim sapte ore si jumatate legate de somn. Abia atunci incepe lichidul limfatic sa se curete si ne trezim si noi odihniti. Multe afectiuni mintale sunt strans legate de stresul oxidativ, de la stari depresive si pana la tulburari comportamentale grave.
Important este ca in momentul in care o persoana afla o astfel de informatie, sa se opreasca un moment asupra ei, sa o analizeze si sa o valorifice in avantajul sau. Iar acest lucru este ideal sa se intample cand inca nu sufera de ceva, cand inca nu exista acea disperare de a gasi o solutie pentru ca ii este afectata serios calitatea vietii. Intotdeauna ii prezint pacientului atat cea mai buna varianta, cat si cea mai realista cu putinta. Pentru ca in final, respectivul trebuie sa fie capabil sa o integreze in viata de zi cu zi, la modul concret.
Zaharul stim bine ca este unul dintre cei mai mari inamici ai frumusetii si ai sanatatii. Insa in mod paradoxal, in ciuda faptului ca exista sute de documentare, de studii si de articole care subliniaza impactul nociv al zaharului asupra organismului, sunt din ce in ce mai multi oameni care il consuma cu obstinatie. Iar cand in cadrul unei sesiuni de analiza iridologica le spun ca ar trebui eliminat dulcele, reactia imediata este “va rog nu imi interziceti dulcele”. Iar atunci incerc sa minimizez riscurile si incep negocirile referitoare la tipul de “dulce”, caci poate fi o felie de tort sau una de pepene, o lingura de crema de ciocolata sau una de unt de arahide etc. Intre orele 16:00 – 18:00 impactul unui aliment dulce asupra ficatului si pancreasului este mult mai mic. Dar daca este vorba despre un obicei de a consuma desert noaptea, inainte de culcare, problema nu se mai pune daca se va instala diabetul, ci in cat timp. Deci, iata cat de important este sa incerc sa gestionez si sa introduc in viata reala ceea ce am auzit sau ceea ce am citit.
Ne imaginam irisul ca un cadran de ceas si in același timp, ca un covor. Cu cat acest covor este mai fin si fara prea multe semne, individul este predispus la o buna longevitate.
Alin Ghinea
Da, se poate vedea pe iris predispozitia ereditara la longevitate. Cum anume? Asa cum spuneam mai devreme, ne imaginam irisul ca un cadran de ceas si in același timp, ca un covor. Cu cat acest covor este mai fin si fara prea multe semne, individul este predispus la o buna longevitate. Daca acest covor nu este atat de fin si are pete maro, anumite suprafete care se intretaie, sau mici crapaturi, acel ins este predispus la o longevitate medie. Conteaza foarte mult ce face si persoana respectiva. Doar pentru ca bunica mea a trait 102 ani, nu inseamna ca eu pot sa fac ce vreau, pentru ca mostenesc o anumita predispozitie. Daca nu am grija, nu o sa profit corect si nu o sa beneficiez de genetica aceasta de longevitate. In schimb, o persoana care are o predispoziție medie la longevitate, dar care are grija, poate sa traiasca in ani concreti mai mult decat cea care s-a nascut cu o ereditate mai buna.
Nu exista un tratament, fie alopat, fie (mai ales) naturopat, care, luat la nesfarsit sa iti faca doar bine.
Alin Ghinea
Iti dau un exemplu concret. Am avut odata un pacient, un domn 50 și un pic de ani, care avea senzația de bila in vezica. A facut investigatii, nu s-a descoperit nimic la prostata. Nici in urma analizei irisului nu am remarcat vreo urma de inflamatie. Discutand insa cu dansul, am aflat ca la el in familie, toti barbatii obisnuiesc sa bea zilnic doua cani cu ceai de coada-calului. In marele glosar de fitoterapie scrie ca o exagerare a consumului de ceai de coada-calului iti creeaza senzatia de bila in vezica. Deci iata, repercursiunile daca pot spune astfel, ale nestiintei. Apoi mai exista un factor important: decenta. Nu exista un tratament, fie alopat, fie (mai ales) naturopat, care, luat la nesfarsit sa iti faca doar bine.
Toți avem stres. Nu exista persoana fara stres, pentru ca structura sociala, din pacate, ne supune la mai multe tipuri de stres – personal, profesional, social etc. Nu degeaba stresul este considerat principalul factor in formarea unei boli. Cum gestionam stresul? Eu spun tuturor pacientilor sa isi noteze pe o foaie doua pasiuni. Unii vor sa danseze, sa deseneze, sau sa inoate, altii merg la pescuit, urca pe munte, joaca tenic etc. Ceea ce e important de retinut este ca fiecare in parte trebuie sa invete sa isi gestioneze cat mai eficient timpul, apropos de supape, astfel incat saptamanal sa introduca cele doua pasiuni in program, pe cat posibil de des.
Multi dintre pacienți imi spun “pai si de unde sa stiu care sunt acele supape?”. Iar aici este o problema. Inseamna ca ei nu mai traiesc cu adevaarat, pentru ca nu se mai bucura de nimic. Cand le spun acest lucru, imediat cad pe ganduri, iar eu ii indemn sa isi aminteasca ce anume le placea sa faca in copilarie, sau in adolescenta, studentie etc. Dupa doua luni de tratament se intorc complet schimbati. Si asta pentru ca le-am dat supapa. Ce inseamna supapa? Cum spuneam si mai devreme, orice emotie are un corespondent chimic hormonal, iar in ceea ce priveste stresul, acesta este cortizolul. Ca sa poti anula acesti hormoni stresori, trebuie sa vii cu hormoni pozitivi. Si atunci lucrurile se contrabalanseaza. Un exces de cortizol nu face bine nici creierului, nici stomacului, nici pancreasului si nici ficatului.
La fel stau lucrurile si cu alergiile si intolerantele. Noi, ca specie, suntem adaptati pe un anumit tip de climat. Avem un anumit fel de a ne alimenta și o anumita calitate a alimentelor. Cand incercam sa tot modificam, corpul nu mai stie cum sa reactioneze.
70% din imunitate se afla in microbiom. Acest microbiom poate sa fie dereglat atat pe sistem nervos, cat si pe o nutritie inadecvata.
Alin Ghinea
70% din imunitate se afla in microbiom. Acest microbiom poate sa fie dereglat atat pe sistem nervos, cat si pe o nutritie inadecvata. Desigur sunt si alti factori. Stresul afecteaza insa cel mai mult microbiomul. Iar acum vine intrebarea pacientului: “Pai cum domne? Exista om fara stres?”. Nu, nu exista. Depinde cum gestioneaza fiecare stresul. De asemenea, zaharul deranjeaza teribil microbiomul, pentru ca fara sa ne dam seama, consumam zilnic cantitati enorme de zahar ascuns in diverse alimente din supermarket. De aceea este extrem de important sa petrecem mai mult timp la cumparaturi, sa citim cu atentie etichetele produselor si sa fim mai constienti de ceea ce alegem sa punem in cos. Sa nu uitam ca toate bolile inflamatorii sunt in directa legatura cu consumul de zahar. Si bunicii nostri il consumau, la fel insa cum mancau si o bucata de carne de la pasarile crescute in gospodarie, insa nu in fiecare zi, ci o data sau de doua ori pe saptamana. Cei mai multi dintre ei erau oameni simpli, nu citeau carti de nutritie, site-uri de specialitate si nu ascultau nici podcast-uri, in schimb aveau o igiena alimentara si un bun simt care generatiilor actuale pare ca le lipseste cu desavarsire.
Si cand vorbim despre microbiom, dar si despre longevitate, cred ca trebuie sa cautam raspunsurile mai ales in copilarie. Sunt multe documentare despre “blue zones”, areale lipsite de poluare, in care oamenii se bucura de o longevitate peste medie, dar mai ales de o calitate exceptionala a vietii. Le urmarim, ramanem pe ganduri, aspiram sa ajungem sa le vizitam, insa nu ne dam seama ca respectivele se afla atat de aproape de noi. Si in Romania avem blue zones, nu atat de multe ca pe vremuri, insa din fericire inca mai exista in zonele rurale din centrul si nordul tarii.
Capacitatea insului de adaptare este foarte importanta si pentru sanatate, si pentru longevitate, pentru ca la cum evolueaza lucrurile, peste cativa ani vom avea la indemana instrumente pe care astazi nici nu ni le putem imagina.
Alin Ghinea
Oamenii vin la mine din mai multe motive, insa in principal atunci cand nu si-au gasit rezolvarea in alte parti sau prin metode alopate. De asemenea, vin pentru second opinion, ca sa confirme sau sa infirme un diagnostic, sau atunci cand vor sa-si prelungeasca viata, pentru ca iridologia merge foarte bine pe identificarea zonelor de predispozitie. Si mai este o categorie interesanta: persoanele care se stabilesc intr-o alta tara si care pur si simplu nu reusesc sa se adapteze biologic la climat. Multi romani, care au o anumita structura si culoare a irisului, au plecat sa lucreze in zone mai nordice, si de aici si problemele de adaptare. Ei au nevoie de mult soare pentru a functiona la parametri normali din punct de vedere fizic, mental si emotional, iar in lipsa acestuia, dupa aproximativ sase luni – un an, incep sa apara dezechilibre si tulburari – stari anxioase, depresive etc.
Capacitatea insului de adaptare este foarte importanta si pentru sanatate, si pentru longevitate, pentru ca la cum evolueaza lucrurile, peste cativa ani vom avea la indemana instrumente pe care astazi nici nu ni le putem imagina. Adaptabilitatea cred ca depinde foarte mult si de cultura. Este practic o masura a fiecaruia. Cu cat un om este mai adaptat, cu atat are o minte mai deschisa. O minte inchisa va apartine intotdeauna unui om inchistat, iritat, frustrat, si este opusul longevitatii, pentru ca toate aceste emotii negative isi pun amprenta asupra sanatatii.
In general zona de analize si de investigatii se face pe segmente. Pe iris in schimb este proiectat intreg organismul, cu zone tari si zone sensibile, si cu atat de multe indicii care ne ajuta sa identificam in mod precis cauza problemelor de sanatate, si predispozitiile. Daca vrei, iridologia este cea care ofera raspunsuri concrete, gen “evrika”!