Universul frumusetii imprumuta de zeci sau chiar sute de ani principiile care se afla la baza functionarii corecte si echilibrate a organismului, in incercarea de a transpune in cosmetica ceea ce medicii nutritionisti se straduiesc sa transmita clientilor: “esti ceea ce mananci”. Dincolo de dictonul arhicunoscut si deseori trecut cu vederea, se afla un adevar de netagaduit: pielea, cel mai mare organ al fiintelor umane, reflecta cu prisosinta starea de sanatate a organismului si nu intamplator meniurile atent concepute din punct de vedere nutritional se alatura meniurilor de beauty, concentrate in ritualuri menite sa redea pielii tonusul, luminozitatea si fermitatea.
Programele de detoxifiere nu se constituie defel intr-un moft sau intr-o tendinta pasagera ci pot fi percepute drept o continuare adaptata modernitatii a ceea ce la inceputul anilor ’30, Elizabeth Arden sau Helena Rubinstein introduceau in celebrele institute de frumusete: sucurile proaspete obtinute din fructe si legume atent selectionate, servite asemenea unor bauturi de frumusete in completarea tratamentelor cosmetice.
Explicatia este una cat se poate de simpla: indiferent ca ne aflam in anii ’30-’40 sau in 2015, clientii au in permanenta nevoie de indrumare si consiliere nutritionala, alimentatia corecta si benefica pentru piele, par si unghii fiind infinit mai dificil de deprins decat ordinea aplicarii produselor de beauty incluse in ritualul matinal si in cel nocturn (mai ales intr-un mediu tributar ideii de “on the go” si a variantelor alimentare rapide, accesibile prin prisma pretului si indeajuns de tentante incat sa creeze dependete vinovate).
De-a lungul anilor am testat nenumarate programe de detoxifiere a organismului, insa asa cum explicam si in articolele tematice publicate in ultimele trei saptamani, misiunea de indentificare a unui meniu care sa intruneasca in totalitate principiile unei nutritii echilibrate, cu potential de a fi urmat nu doar cateva zile, ci de a dezvolta o deprindere vitala, nu a fost una deloc usoara. Intalnirea cu specialistul in nutritie Cristina Mirica si urmarea programelor de detox Iconic Health, au fost de natura sa imi ofere raspunsurile indelung cautate si sa se constituie intr-o garantie a excelentei.
Modernitatea ne-a invatat sa ne descurcam singuri in multe aspecte ale cotidianului, pornind de la ideea anularii dependentelor si urmarii principiului “do it yourself”, care si-a gasit o aplicabilitate holistica si pe alocuri paguboasa daca este sa ne gandim la auto-medicatie sau la retetele de beauty preparate in bucatarie si administrate in mod necontrolat tenului. Pe de alta parte insa, tot modernitatea ne-a facilitat contactul cu specialistii in diferite areale profesionale si ne-a confirmat faptul ca apelul constant la acestia nu reprezinta un moft sau o dependenta incadrata in segmentul celor mentionate anterior, ci o dovada de maturitate si de constientizare a nevoii fiecaruia dintre noi de a identifica cele mai eficiente variante pentru buna functionare fizica si psihica.
A te complace in ideea conform careia scutesti timp si resurse financiare creandu-ti singur planuri alimentare sau cosmetice, reprezinta o dovada de ignoranta. Rezultatele niciodata nu vor fi cele scontate, iar timpul si banii alocati ulterior “reparatiilor” se vor dubla fara doar si poate: diete nechibzuite care conduc la o slabire brusca si apoi la acumulare de kilograme cu viteza luminii, regimuri extreme care pe termen lung genereaza carente in organism relevate la nivelul pielii, al parului sau al unghiilor, extrem de dificil de atenuat, disfunctii metabolice care in timp pot conduce la afectiuni grave etc.
Sucurile presate la rece incluse in programele de detoxifiere si integrate ulterior in meniul alimentar zilnic, reprezinta veritabile concentrate de sanatate care nu pot fi furnizate decat de centrele specializate. Absolut toate aparatele de preparat sucuri naturale (inclusiv cele de ultima generatie) destinate uzului casnic si existente pe piata, utilizeaza acelasi principiu al centrifugarii, altfel spus extragerea sucului din pulpa la o viteza foarte mare, proces in urma caruia enzimele si vitaminele din legume si fructe se distrug: forta centrifuga impingand rapid sucul in exterior, determina ca mineralele si substantele fitochimice sa ramana in pulpa, iar datorita rotii de macinare, enzimele sunt deteriorate (datorita frecarii care degaja o temperatura ridicata) si in contact cu aerul sucul oxideaza foarte repede.
Prin presarea la rece, storcatoarele performante extrag sucul extrem de lent, reducand la minim reactiile oxidative, datorita vitezei mici de rotatie sucul nefiind incalzit si mentinandu-si intacte enzimele si vitaminele. Acest tip de stocatoare de ultima generatie sunt produse de branduri care se bucura de certificare si recunoastere internationala, iar toate centrele ce propun meniuri de detoxifiere investesc sume considerabile (de ordinul zecilor de mii de euro) pentru achizitia celor mai eficiente variante.
Tendinta atunci cand se prepara acasa sucuri din fructe si legume este aceea de a obtine produse gustoase si menite a genera sentimentul de comfort psihic. Indiferent ca este utilizat un aparat de stoarcere sau un blender, rezultatul este “apa cu zahar” sau amestecuri de fructe si legume sub forma pasata (smoothie), apetisante datorita dulcetii, insa defel concentrate pe rezultate optime pentru organism. De cele mai multe ori, retetele sunt preluate din meniurile restaurentelor sau sunt utilizate ingrediente dispuse in asocieri axate pe unicul deziderat al deliciului culinar.
Sucurile presate la rece din programele de detoxifiere sunt in schimb concepute pe baze stiintifice si fara a elimina din schema preocuparea pentru un gust bun, tolerat de cat mai multi clienti, au in vedere compensarea dezechilibrelor (datorate consumului de prea multe alimente acidifiante – carne si branzeturi) si reminalizarea organismului (pierderile de rezerve bazice datorate tendintei naturale a organismului de a consuma din acestea in dorinta de a se echilibra).
Nu intamplator, sucurile concepute de Iconic Health vizeaza atat asigurarea dozei de energie necesare unui start ideal al zilei, cat si sprijinirea si favorizarea digestiei, precum si reactivarea metabolica, preintampinand astfel instalarea unor afectiuni grave si totodanta fluctuatiile de greutate: asocieri de curmale, cicoare, maca, lapte de caju si esenta de vanilie cu rol energizant, revitalizant si echilibrant in ceea ce priveste nivelul colestorulului (sucurile Cajulatte consumate la prima ora), sucuri care favorizeaza digestia obtinute din fenicul (un sprijin digestiv exceptional, diuretic si energizant care ajuta la combaterea oboselii generale), mar verde, castravete, menta si ghimbir, sucuri care au ca efect stimularea tranzitului intestinal, stabilizarea PH-ului organismului (raportul acid-alcalin aflat in dezechilibru si care favorizeaza aparitia bacteriilor), eliminarea surplusului de apa si stimularea matabolismului (sfecla rosie, mar verde, fructe de padure, tulpina de telina, lamaie) sau sucuri care refac rezerva alcalina bazate pe aportul de vitamine, minerale si proteine din spanac, broccoli, mar verde si lime.
De asemenea, ordinea consumarii sucurilor de detox este extrem de importanta: organismul are propriul sau ritm de functionare, iar orice abatere se traduce prin dezechilibre. Acesta este si motivul pentru care recomandarea specialistului in nutritie si planul personalizat de detox reprezinta o investitie inteligenta si bine plasata in sanatate si in frumusete (in urma unei diete de detox veti observa cum se modifica calitatea pielii si a tenului, datorita aportului de vitamine cu rol esential in reinnoirea celulara si de antioxidanti care lupta impotriva radicalilor liberi si a metalelor grele ce denatureaza membranele celulare, conducand la fragilizarea epidermei, la pierderea elastinei si a colagenului, la formarea ridurilor profunde si a petelor pigmentare). Fiecare suc din programul Iconic Health este insotit de o eticheta pe care este inscrisa ora de consumare, iar meniul se schimba odata cu inaintarea in program, tocmai pentru a obtine efectele de detox scontate si pentru a reactiva si reechilibra organismul.
Citeste si: interviurile cu specialistul in nutritie Cristina Mirica – AICI si AICI – precum si experienta mea cu programele de detoxifiere Iconic Health.
[…] AICI, secretele sucurilor presate la rece Iconic Juices si rolul acestora in detoxifiere – AICI. Iar in timp ce parcugeti materialele, impreuna cu Iconic Health va pregatesc o surpriza (detalii […]