Chanel No 5 nu reprezinta doar o esenta emblematica pentru universul parfumeriei, ci exprima un intreg areal multi-cultural, cu referinte profunde in miscari artistice, curente literare, miresme ascunse in gradini suspendate si extrem de multe povesti invaluite intr-o aura de mister.
N°5, Extrait
Credit: CHANEL – Daniel JOUANNEAU – Didier ROY
Un parfum nascut dintr-o idila romantata, capabil sa traverseze decadele si sa ramana in ciuda trecerii timpului, la fel de modern, recognoscibil si capabil sa se reinventeze in sufletul fiecarei femei care il poarta. Un parcurs caruia ii putem intrevedea doar punctul de plecare, insa nu si o destinatie precisa, un parcurs fascinant dincolo de orice limite sau limitari, asa cum marturisea Brad Pitt intr-unul dintre clipurile dedicate Chanel No 5 lansate la finele anului trecut.
In anul 1921 cand Gabrielle Chanel a dezvaluit No 5, o adevarata revolutie olfactiva s-a produs in universul parfumeriei. No 5 a fost parfumul care a demontat orice teorie cunoscuta si care a depasit cu eleganta si gratie conventiile, neavand o nota dominanta capabila a fi identificata cu precizie printre cele nu mai putin de 80 de ingrediente incluse in formula. No 5 a captat esenta feminitatii, lasand loc rescrierii capitolelor functie de evolutia societatii. Fara vreo referinta specifica (spre deosebire de parfumurile perioadei care sugerau o nota clara de roze, iasomie sau liliac), No 5 s-a prezentat asemenea unui manifest atent gandit si consistent la nivel de semnificatii.
Gabrielle Chanel fotografiata in apartamentul sau de la Hotel Ritz (Paris). Imaginea a aparut pentru prima data sub forma unui vizual de promovare al parfumului, in paginile Harper’s Bazaar in anul 1937.
Credit foto: François Kollar © Ministère de la Culture
Médiathèque du Patrimoine, Dist. RMN
Numarul de laborator s-a „intamplat” sa fie si cel care i-a adus cel mai mult noroc lui Gabrielle Chanel de-a lungul vietii. Iar Mademoiselle a stiut prea bine, ca abordarea altminteri radicala, avea sa o propulseze in liga avant-gardei si sa ii asigure lui No 5 un destin fulminant.
In perioada 5 mai – 5 iunie, Palais de Tokyo din Paris gazduieste o expozitie inedita dedicata culturii Chanel No 5, al carei curator, Jean-Louis Froment a semnat si editiile precedente care au avut loc la Pushkin State Museum for Fine Arts din Moscova, la National Art Museum din Beijing si recent la Opera House in Canton.
Palais de Tokyo
Credit foto: Thierry Depagne
Lucrari de arta, fotografii, documente pretioase relevate din arhive si numeroase obiecte care conecteaza universul Chanel No 5 cu miscari de avant-garda si cu momente aparte, vor fi dezvaluite in cadrul expozitei, surprinzand atasamentele create intre Chanel si arta de-a lungul timpului: trimiteri catre destinatiile preferate ale lui Gabrielle Chanel – Venetia, Rusia sau vila sa, La Pausa sau catre creatiile prietenilor sai artisti – Cocteau, Picasso, Apollinaire, Stravinsky, Picabia.