Sfera cosmetica a evoluat atat de mult in ultimii ani, incat nu mai putem vorbi despre produse cu utilizare universala sau despre aceleasi beneficii aplicabile unei intregi categorii. Dintr-un produs pe care in urma cu cativa ani il puteam cumpara de la supermarket, neavand alternative rezonabile, industria de beauty a gasit modalitatea prin care nu doar sa diversifice formulele, ci sa creeze sub-game specializate, ducand actul de infrumusetare la un nivel superior.
In marile boutique-uri de cosmetice, cremele de corp sunt prezentate in zone special amenajate si grupate in functie de perioada anului. Mai mult decat atat, companiile producatoare lanseaza odata cu inceperea fiecarui sezon, game in editie limitata, care au la baza ultimele tehnologii in domeniu si care vin sa raspunda unor repere constiente ce tin de mirosuri, gusturi sau arome specifice. Totul pentru a hrani atat pielea, cat si placerea femeilor de a utiliza produse inovatoare.