Exista o fascinatie aproape universala pentru lux. O fascinatie alimentata de istoria marilor case de moda, de estetica impecabila a obiectelor exceptionale, de promisiunea exclusivitatii si, nu in ultimul rand, de aspiratia catre o existenta in care frumusetea, confortul si privilegiul par sa se intalneasca firesc. Si totusi, dincolo de aceasta reprezentare seducatoare, luxul autentic isi dezvaluie adevarata substanta abia atunci cand invatam sa privim dincolo de etichete, de preturi si de simbolurile vizibile ale statutului social.
Pentru ca luxul nu se rezuma la ceea ce ne permitem sa cumparam. El presupune o cultura a calitatii, o intelegere a valorii intrinseci, respect pentru mestesug si pentru timpul investit in realizarea unui obiect, dar si o anumita educatie a gustului. Este o forma de discernamant care se construieste in timp, prin experienta, curiozitate si contact nemijlocit cu excelenta.
Am ales sa dedic cea de-a cincea conversatie din seria aniversara Ladylike, prin care celebrez 20 de ani de feminitate, viziune si inspiratie, unei femei care a avut privilegiul de a descoperi luxul din interior, de a-i intelege mecanismele si de a-i cunoaste, dincolo de stralucirea aparenta, exigentele si valorile fundamentale.
Ana Maria Genoveva Conache si-a construit parcursul profesional in universul unor branduri internationale de referinta, de la Louis Vuitton si MAC Cosmetics pana la FREYWILLE, acumuland experiente care i-au rafinat nu doar intelegerea industriei, ci si propria perspectiva asupra frumusetii, leadershipului si artei de a trai. Formarea sa in economie si marketing, completata de interesul pentru psihologie, contureaza profilul unui profesionist pentru care relatia dintre oameni, emotie si valoare reprezinta esenta unei experiente autentice de lux.
Conversatia noastra traverseaza teritorii fascinante. Patrundem in culisele marilor case de lux, descoperim importanta manufacturii si a povestilor care confera identitate obiectelor, analizam diferenta dintre valoarea autentica si artificiile de marketing, dintre consumul ostentativ si rafinamentul discret. Vorbim despre psihologia achizitiilor, despre fidelitatea fata de un brand, despre provocarea de a conduce oameni si despre felul in care inteligenta artificiala ar putea redefini experientele exclusiviste, fara a putea inlocui dimensiunea profund umana a acestora.
Dar poate cea mai frumoasa directie a dialogului nostru este aceea in care luxul inceteaza sa mai fie o categorie comerciala si devine o expresie a libertatii personale.
Libertatea de a alege. De a-ti acorda timp. De a savura cafeaua de dimineata intr-o ceasca vintage, ascultand jazz. De a purta o bijuterie pentru emotia pe care ti-o trezeste, nu pentru admiratia pe care ar putea sa o provoace. De a intelege ca starea de bine, echilibrul interior si relatiile autentice sunt privilegii pe care niciun obiect, oricat de pretios, nu le poate substitui.
Am descoperit in Ana Maria o interlocutoare care vorbeste despre lux cu luciditatea celui care ii cunoaste mecanismele si cu sensibilitatea celui care a inteles ca adevarata valoare nu are intotdeauna nevoie sa fie demonstrata. O femeie care priveste frumusetea dincolo de aparente si care asociaza puterea nu cu statutul sau cu dominatia, ci cu rezilienta, generozitatea si capacitatea de a-i sustine pe ceilalti.
Cand am venit prima data in Bucuresti si am realizat ce inseamna un oras mare, comparativ cu un oraș de provincie, am avut un sentiment de maretie, pentru ca, trebuie sa recunosc, oricate minusuri as gasi in prezent traiului in Capitala, oportunitatile care il acompaniaza sunt cu adevarat extraordinare. Cu toate acestea, cred ca nu am avut constiinta luxului pana cand nu a aparut Louis Vuitton pe piata din Romania si pana cand nu am avut experienta de a face parte din echipa brandului. In momentul cand a avut loc recrutarea pentru aceasta marca de prestigiu eram inca in facultate, in anul 2, si lucram la magazinul iStyle din Bucuresti Mall, aspect relevant pentru poveste, deoarece intr-un fel prima etapa a interviului acolo s-a desfasurat. Practic, a fost vorba despre un mistery shopping realizat de catre doi reprezentanti ai firmei de recrutare, aparent un cuplu, pe care i-am intampinat si consiliat, iar la finalul interactiunii si-au dezvaluit identitatea, mi-au lasat o carte de vizita, si m-au invitat la un interviu pentru un brand de lux ce urma sa soseasca in Romania.
Nimeni nu avea voie să spună pentru cine se realizează recrutarea, cu atat mai mult cu cat respectiva se desfasura in conditii aparte si cumva exceptionale. Iti spun sincer ca eram nu doar curioasa, ci imi propusem cu tot dinadinsul sa dezleg puzzle-ul, pentru ca aflasem ca firma de headhunting responsabila de recrutare, nu selecta la momentul respectiv pozitii de baza sau middle, ci doar top management. Ulterior aveam sa descopar si ca a fost singura colaborare pentru care compania a acceptat sa faca headhunting pe teren.
Au urmat șase luni de interviuri, mai intai la companiei de recrutare, apoi cu directorul de magazin, pozitie care era deja ocupata, cu directorul zonal de la Louis Vuitton, cu HR-ul lor etc. După ce au ales toată echipa, au organizat un training. Nu am fost toti in acelasi loc. Eu am fost in Praga o luna si jumatate, o perioada aparent destul de lunga, insa extrem de necesara pentru o imesiune totala in universul Louis Vuitton, pentru a vedea in detaliu cum se intampla lucrurile, pentru a le simti, pentru a putea absorbi informatia. In esenta a fost o forma de educatie, pentru ca nu este suficient sa cunosti amanunte tehnice despre produse, sa ai abilitatea si calitatile necesare pentru a le vinde, ci trebuie sa intelegi niste aspecte de profunzime care sa ajute sa oferi clientilor o experienta de lux autentic. Iar aici e vorba despre cum ar trebui sa se simta o persoana care trece pragul unui boutique de lux, cum interactionezi cu respectiva, cum ii transmiti informatia, cum o consiliezi si cum contribui concret la “educatia” ei dincolo de shopping-ul propriu-zis.
De abia în timpul trainingului, am aflat mai mult despre ce înseamnă luxul, si chiar îmi aduc aminte una dintre întrebările din interviu, în care trebuia sa ne imaginam cine vor fi clienții din magazin. A fost amuzant când mi-am dat seama că toti cei care ne aflam acolo am raspuns cam la fel, fara sa ne fi cunoscut inainte sau fara sa fi avut nici macar o interactiune.
Profilul clientului unui marci de lux, in acceptiunea noastra, era urmatorul: persoana publica, sau persoana cu bani care isi permite, care a avut acces la produse prin faptul ca a putut merge in alte tari si astfel a cunoscut brandul intr-un mediu privilegiat. Marea surpriza a fost sa constant ca in realitate, lucrurile erau complet diferite, si sa descopar clienti pentru care luxul este sinonim cu valoarea intrinseca a produsului, care inteleg ce e aia manufactura, care stiu de ce un portofel e mai scump decat o geanta. Cateodata, datorita detaliilor si cu cat mai cu cat e mai mic obiectul respectiv, cu atat se munceste mai mult si sunt mai mulți pași pe partea de manufactura.
Si mai este un aspect. In lumea asta a luxului, de fapt, cine are banii si posibilitatea de a-si cumpara calitate inalta prefera produse care sa fie discrete, adica doar pentru cunoscatori. Ca neinitiat nici nu îți dai seama că persoana din fața ta deține un produs de lux scump, care altminteri nu se remarca prin logo-uri sau prin insemne recognoscibile, ci prin calitate. Am ajuns la concluzia că luxul înseamnă mai degrabă capacitatea de a putea alege, si ca timpul în ziua de azi a ajuns un lux absolut.
La început am avut cu toții partea de training in magazine, unde am invatat cum se primesc produsele, cum se etichetează, cum se face marfa, cum se aplică partea de recepție, partea de apel, de self service și de reparații. Am făcut foarte mult shadowing și de abia după aceea am ajutat clienții. Ajunsesem și noi la un moment dat să servim clienții care vorbeau limba engleză, cu ajutorul din spate a oamenilor cu experiență din magazinul respectiv, insa asta dupa ce am urmat training-uri de produs pe fiecare categorie de piele si de modele de genți, incepand de la procesul de prelucrare a pielii si pana la manufactura propriu-zisa. Despre fiecare model în parte a existat câte o poveste, pentru că la sfârșitul zilei nu vindeai doar produsul și calitatea, vindeai un story. Povestile autentice sunt cele care vand produsele de calitate. Si cred ca asa vor sta mereu lucrurile, indiferent de cum va evolua piata de lux. Oamenii in esenta cumpără emoțional.
Apoi după trainingul de bază și după ce s-a deschis magazinul din Bucuresti, într-adevar fiecare membru al echipei a avut câte o categorie de care se ocupa. Eu mă ocupam de accesorii și small leather goods. Au urmat alte traininguri la Paris, în Budapesta, pentru lansările de accesorii, curele, ochelari – “Fancy accessories” cum se numesc la ei – și am avut inclusiv training-uri pe partea de reparații care s-au realizat chiar la service-ul de lângă Paris, unde era unul dintre punctele in care se produceau genti, si indeosebi valize de calatorie, inclusive acelea cu invelisul tare. Acolo ne-au arătat cum să reparăm diferite lucruri, de la fermoare pana la mânere la genți. Insa dincolo de partea tehnica am vazut cata munca si dragoste asaza oamenii care lucrau la respectivul service in repararea fiecarui produs in parte. Vorbim despre o munca manuala si despre piese trimise din toata lumea la service. Ori daca nu ai si placerea de a reconditiona lucrurile, nu poti excela, pentru ca tot ceea ce ajungea acolo avea in spate o istorie cativa zeci de ani. Dupa aceasta experienta, am inteles pe deplin “de ce-ul” din spatele unei piese de lux și mi-a venit mult mai ușor să explic clientilor această valoare, si dupa caz sa rezolv obiectiile cu incredere si in cunostinta de cauza.
Este o diferenta enorma intre partea teoretica si cea practica, atunci cand nu doar cunosti etapele de realizare a unui produs, ci treci tu insuti prin ele.
Din fericire mi-am dat seama destul de repede că nu mi-ar plăcea să stau la un birou, în spatele ghișeului sau să nu am acces la oameni. Mi-am dat seama că îmi place să lucrez cu oamenii și după aceea mi-am dat seama că încă din liceu și după aceea, în facultate și chiar și la primele joburi, aveam tendința de a organiza lucrurile și de a ajuta oamenii să rezolve problemele sau de a ne organiza ca și echipă, de a prelua într-un fel rolul ăsta de team leader. Si a mai contat si intuitia. Pur si simplu am simtit cand pot oferi mai mult, astfel incat evolutia a fost cumva una naturala, fireasca.
E greu sa lucrezi cu oamenii, dar e si cel mai frumos din toata experiența pe care am avut-o până acum. De asemenea, e important ca din pozitia de leader sa poti creste alti leaderi. Si sa iti doresti sa faci asta. Exista o chimie reala intre membrii unei echipe, iar daca la inceput am avut tendinta de a ajuta colegii sa creasca prin a-i ghida, ulterior mi-am dat seama ca foarte mult conteaza să vină de la ei partea asta, sa-si doreasca sa faca urmatorul pas, sa-si doreasca sa evolueze. Si am avut obiceiul, atunci cand am vazut potential, sa le spun de la început că sunt dispusă să împart cunostințele pe care le am și să-i ajut să se dezvolte, dacă au nevoie, pentru urmatorul pas. Adică am fost transparenta din start si nu mi-a fost teama ca dacă împărtășesc cunoștințele pe care le am, o să-mi ia cineva locul. Iar atunci oamenii au reacționat in consecinta, am putut să lucrăm eficient, am împărtășit informațiile, și am simtit o sustinere reala. E mare lucru într-o industrie atât de rarefiată și atât de restrânsă cum e industria de lux, în care se pătrunde foarte greu și în care lucrurile parcă sunt bătute în cuie și imuabile.
Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului să intru în echipe care nu stiau mare lucru de la managerii lor, tocmai din ideea de a nu imparti informatiile. Experienta mi-a dovedit insa ca ca daca e sa se termine o poveste, se termina indiferent. Dar mi se pare gresit ca la sfarsitul zilei sa sufere brandul, sa sufere oamenii care il lasa in urma, si asta doar pentru ca tu nu ai impartasit informatiile de teama sa nu iti ia altcineva locul.
In mod cert cele din perioada pandemica, din 2020, atunci cand regulile erau foarte stricte si cand practic nu exista termen de comparatie, nu se stia cat va dura, in schimb trebuia sa faci cumva sa supravietuiesti. In toata tarile, daca sediul central se inchidea, automat se inchideau si reprezentantele. Și atunci am fost nevoita ca impreuna cu echipa de la Freywille sa gasim variante locale prin care sa sustinem business-ul si sa platim tot ce era de platit pana isi reveneau la normal lucrurile – salarii, chirii, facturi obligatorii. Una din cele mai riscante decizii a fost aceea de a merge noi cu produsele de lux catre clienti. Să mergi să reprezinți acasă o marca de prestigiu, in mod cert nu e ceva ce aș mai face neaparat sau aș mai face vreodată, Dar pe moment a fost o soluție care a functionat.
Riscul a fost si mai mare, pentru că atunci nu aveam încă carnet și mergeam cu transportul în comun, cu taxi, deci exista si o probabilitate deloc de neglijat de a ma imbolnavi. Sau de a imbolnavi pe cei cu care intram in contact. Clientii insa au fost extrem de receptivi si de incantati de idee, mai ales ca din cate stiu nimeni nu s-a mai gandit la o astfel de metoda de a oferi un serviciu de lux si ultra-personalizat. Am avut o situatie in care am fost la client doar pentru a schimba marimea la o bratara. Și atunci impactul a fost cu atât mai mare cu cât nu aveam nimic de obtinut noi ca si companie, vreo incasare suplimentara. Era doar vorba de a reuși să ducem toată experiența la un bun sfarsit de care să fie încântat clientul, cu atât mai mult cu cât cumparase deja produsul si era un cadou pentru o persoana draga. Lux înseamnă și să găsești genul acesta de soluții în situații mai delicate, să reușești să găsești o cale prin a duce povestea mai departe, dar și prin a nu dezamăgi într-un fel, pentru a arata ca la sfarsitul zilei nu e doar despre bani. Bineînțeles, orice companie este interesata si de venituri, pentru ca este normal, dar cel maim ult conteaza fidelizarea clienților și imaginea imaginea brandului. Imagine care infinit mai mult decat o campanie în care vinzi ceva.
După ce am intrat în domeniu și am lucrat cu diferite branduri, doar ideea de a oferi, a cumpăra, sau a accepta un produs care nu este achizitionat de la reprezentanta mi se pare un afront pentru tot acel savoir-faire, mestesug autentic si pentru munca depusa de oamenii din mainile carora au iesit piese remarcabile. Am văzut replici foarte, foarte bine facute, pe care probabil nici nu ai cum sa le recunosti dacă nu stii de exemplu ca o anumita culoare sau un anumit tip de piele nu au existat niciodata in colectie. De asemenea, am vazut si piese originale in locuri la care nu m-as fi asteptat, ca de exemplu in transportul in comun, iar atunci mi-am dat seama imediat ca persoana respectivă nu știe ce poartă.
Identificarea unei replici nu este o chestie ușor de realizat. Am foști colegi cu care am lucrat, care nu reusesc sa isi dea seama de un fake nici dupa ce au plecat de brand. Cred ca trebuie sa ai intr-un fel si ochiul format. Sunt anumite detalii si la bijuterii si la genti sau portofele, pe care daca le cunosti bine, iti dai seama. La o geanta, de exemplu, niciodata monograma nu e taiata, cusatura nu e stramba, nu sunt ate iesite, nu are piese metalice lipsa. Vopseaua de pe maner este uniforma, nu se ia, nu se decojește. Nu are piese metalice lipsă. Își menține calitatea în timp.
Mereu am mers pe ideea ok, daca nu ma pricep, hai sa intreb la specialist, pentru ca eu daca as primi un produs cadou de la un brand pe care nu-l cunosc si nu reusesc sa-mi dau seama daca e real sau nu, as merge si as intreba. Sub nicio forma nu as purta produsul respectiv fara sa verific daca e sau nu original.
In ceea ce priveste bijuteriile, în momentul ăsta îmi vine foarte ușor să-mi dau seama din detalii. Am văzut bijuterii vintage foarte vechi, care nu se mai regasesc in colectiile Freywille, dar mi-am dat seama instant că sunt originale. La ce ne uităm? La calitatea emailului, montura, detalii decorative etc. Nimeni nu știe să facă partea de email, așa cum se întâmplă la Freywille și e ușor de recunoscut dacă stai puțin printre produse, daca le studiezi putin sau daca esti un client pasionat. La fel de bine sunt și clienți care cumpără numele brandului și atunci e posibil să nu-și dea seama dacă primeșc originalul sau replica. Adică depinde foarte mult de ei și de interesul fiecăruia in parte.
Daca te uiți la bijuterii, fiecare detaliu e bine definit și există o anumită cromatică pe care o respectă. Dar mai e o chestie foarte interesantă pentru fiecare piesă dintr-o colecție. Partea de design este realizată de la zero pentru fiecare în parte. Sa îți dau un exemplu: daca găsești o pereche de cercei si un pandantiv care au acelasi design copiat, c clar ca e ceva dubios, pentru că la Freywille se lucrează design-ul de la zero pentru fiecare piesă. Apoi ar mai fi partea de cum este încastrat emailul în montură. Se poate observa o aplicare uniformă, fara goluri, o montura simetrica etc.
Sunt branduri unde se mai poate pacali ochiul, altele in care iti e un pic mai greu sa realizezi replici. Spre deosebire de alte branduri unde stiu clar cum se cumpara, se desfac gentile pana la cel mai mic detaliu pentru a le putea reproduce, la Freywille, emailul fiind realizat din culori minerale, iar fiecare culoare se pune separate si apoi se arde, nu prea ai cum sa o “desfaci” ca sa vezi cum o pui la loc. Si atunci se observa destul de usor daca e ceva in neregula.
De-a lungul anilor am descoperit că luxul autentic ține de altceva și nu neapărat de produs. Cel mai mare lux pe care o femeie și-l poate permite e să își permită să fie femeie, să aibă grija de ea, să se răsfețe. Uite, pentru mine e un mic lux, ca să spun așa, să reușesc să îmi beau cafeaua într-un set vintage, că sunt pasionată de așa ceva și mi-am adunat o mică colecție în ultimul an. În ultima vreme, si mai ales dupa pandemie, consider un mic lux să pot să savurez cafeaua în fiecare zi, în altă ceșcuță, să citesc un pic, să ascult putina muzică. De obicei îmi place dimineața jazz la cafea. Si mai e ceva important legat de o resursa care nu se mai reface: timpul. Am invatat sau mai bine zis m-am auto-educat să îmi permit luxul atunci când simt că nu mai pot, să iau o pauză. Și am ajuns, apropo de bijuteriile de la Freywille, să reușesc să le integrez în ținutele mele de zi cu zi, să reușesc să le port astfel încât să mă faca să mă simt bine. De obicei, mi le aleg în functie de emoția din ziua respectivă. E pentru mine, nu e pentru cei din jur. Am ajuns să îmi dau seama că luxul e pentru tine ca persoană, nu pentru a fi văzut, deși la bază se cumpără pentru a se vedea.
Consider că există o perioadă în viață în care într-adevăr muncim mai mult, dar consider că trebuie făcută și asta cu cap, pentru că la sfârșitul zilei, dacă ajungi acolo, efectiv clachezi. Eu am avut un episod de burnout din care am reușit să-mi revin, dar pentru care am muncit inclusiv la neuroni. Epuizarea te poate duce in pragul de a experimenta niște simptome fizice din care să nu-ți mai revii niciodata complet. Și atunci realizezi ca totul a fost degeaba.
Dupa ce am nascut, am realizat cu atât mai mult acest lucru si workholica fiind, mi-am dat seama, la timp din fericire, ca copilul meu are nevoie de mine sanatoasa, pentru a-i putea oferi ceea ce are nevoie.
Cu mare greutate am reusit sa prioritizez starea de bine, mai ales ca de multe ori am avut senzatia ca e ceva egoist. Noi nu am fost crescuți să ne punem pe primul loc, nu aveam aceasta cultura a pretuirii de sine. Prima data cand am auzit că e important sa faci intai ceva pentru tine si de abia apoi pentru ceilalți, să-ți umpli întâi cana ta ca să poți să torni în cana altora, a fost in avion. Când îți spune clar insotitoarea de zbor, întâi îți pui masca ție și după aia copilului sau cuiva căruia vrei să-i acorzi ajutor, iti dai seama ca e perfect logic.
Lucrurile nu se pot schimba, evident, de la o zi la alta, insa eu am abordat strategia pasilor mici dar constanti. Merg cel puțin o data pe saptamana la yoga și dacă sar o săptămână, simt cum mă agit pe interior mai mult. Meditatia, posturile, mantrele, totul ajută să îmi mențin echilibrul interior și am observat și productivitatea cum crește atunci când starea de bine e prezentă. E un alt fel de stare de bine, diferita de indeplinirea nevoilor de baza – mancare, imbracaminte, locuinta etc. Ca sa fii bine, trebuie sa iti doresti acest lucru, si sa te preocupi atat de exterior, cat si de interior, de partea de cultivare a spiritului, de dezvoltare personala.
In mod cert suntem suma experientelor pe care le traim. Nu incape discutie. Iar nivelul la care ne situam la un moment dat, reflecta nivelul de trai. Cand acesta din urma creste, ne adaptam foarte usor. Și ce consideram astăzi o experiență de lux e posibil peste o anumită perioadă să ni se pară ceva normal, pentru că ne încadram în altă perioadă a vieții și am trecut la alt nivel. Imi amintesc foarte bine de una dintre experientele din Praga, cand cei de la Louis Vuitton au organizat o masă pentru noi, în care efectiv totul era aparte, dorindu-si sa ne faca sa ne simtim bine, chiar daca noi nu eram familiari cu nimic din ce se intampla. Acelasi sentiment l-am avut si prima data cand am fost cu sotul si cu cel mic la munte, si cand am luat masa impreuna. Câteodată poate sa fie orice preparat in farfurie. Conteaza mai mult cu cine il imparti.
Între epatare și aprecierea savoare fair-ului. putem vorbi astăzi despre un lux discret, profund individual. Sunt persoane la care poți recunoaște o armonie extraordinara cu care îmbină elementele dintr-o tinuta, tot ceea ce le compune imaginea, de la accesorii si bijuterii, pana la culorile hainelor, texturile alese, parfumul pe care il poarta, machiajul. Nu e vorba doar despre a avea niste piese frumoase, de calitate, ci despre a stii sa le porti. Iar acest lucru tine foarte mult si de atitudine. Daca o geanta de exemplu, nu rezoneaza intern cu purtatoarea ei, se va simti o oarecare stangacie. Unele lucruri se si invata pe parcurs si se pot rafina.
În esență, luxul personal înseamnă să porți lucrurile pe care le ai, si să te simți confortabil în ele. Adică, dacă le-ai primit sau dacă ți le-ai achiziționar și nu le porți pentru că nu știi cum să le combini și nu te simți confortabil în ele, înseamnă că degeaba le ai.
Apirantul entuziast, este cel care abia cunoaste universul luxului si strange bănuț cu bănuț sa isi cumpere produse, de cele mai multe ori din inceputul de gama, pe care chiar le poartă și se bucură de ele odată ce și le-a achiziționat. Colecționarul, pe de alta parte, ajunge să facă un ban, să gasească un rost și să adune efectiv cat mai multe obiecte. Din punctul meu de vedere, la un moment dat nici nu ajunge sa le poarte pe toate sau să le folosească pe toate. Dar depinde și ce anume colecționează. Cu referire la bijuterii, sunt și colecționari care își completează seturile deja detinute într-o anumită perioadă, și atunci le și poartă. Depinde de persoana la persoana.
Persoanele care au bani, din pacate, sunt impartite in doua categorii: unele care epatează și unele care cunosc lumea luxului de mult timp, care isi permit sa achizitioneze produsele dorite, dar care nu cumpara decat foarte rar din impuls. Aceasta tipologie poate ajunge cu mare usurinta la un nivel net superior de perceptie a luxului si a valorii intrinseci a obiectelor, pentru ca nu mai au nevoie sa isi etaleze statutul, nu mai au nevoie de validare sociala, nu mai sunt dornice de a fi cu orice pret recunoscute si admirate, ba din contra. Am intalnit de-a lungul anilor persoane care cu toate ca ar putea sa isi cumpere cu lejeritate toate modelele noi dintr-o colectie, cauta, cerceteaza, si investigheaza un anumit design care poate nu se mai produce, pentru ca isi doresc piese unice, pe care nu le poarta toata lumea, si pe care reusesc sa le integreze foarte usor si cu o naturalete incredibila in cele mai firesti tinute. Astfel de clienti nu au nevoie de expunere, iar multi dintre ei nu au nici macar conturi pe social media.
Din punctul meu de vedere, da, se poate transpune, daca ne gandim la calitatea unui produs, la ecologie, pentru că inclusiv a transmite un produs dintr-o generatie in alta este un lucru ecologic. Prin transpunerea ideologiei luxului putem să spunem că eliminăm și partea de consumerism, pentru că odată ce ai mai puține produse, care sunt durabile si de foarte buna calitate, automat nu mai intri in în zona aia de shopping compulsiv, in care trebuie sa ai neaparat ceva ce apare nou intr-o colectie. Extrem de importanta este si zona de manufactură. Ideea e că cumperi chiar și brandurile locale. Eu am ajuns în ultima perioadă să apreciez foarte mult astfel de branduri. Într-adevăr, uneori prețurile sunt mai mari, dar știi calitatea materialului, stii că sunt făcute intr-un număr mai mic de produse, nu mass-market. Știi că obții și ai parte de after self service, dacă e cazul. Dacă se rupe ceva, se întâmplă ceva. ai la cine să apelezi, se rezolvă. Si faptul ca a fost lucrata de niste oameni manual, sustine categoric un ecosistem la baza.
Brandurile de lux, în primul rând, au și o anumită vechime pe piață, au o anumită istorie, o anumită evoluție care dovedește faptul că au reușit să se adapteze și să susțină valorile pe care le au o perioadă lungă de timp. Sunt branduri care reușesc să își țină clienții aproape si totodata sa aducă clienți noi, intelegand ideea că mereu trebuie sa vii cu ceva adaptat prezentului, dar să păstrezi valorile care au pus pe hartă numele brandului.
Sa spunem ca avem un brand nou de fashion intrat pe piata, care mizeaza pe niste textile cunoscute si apreciate ce-i drept, și care din comunicare reiese ca se pozitioneaza in zona luxului. Sau mai bine zis, se auto-pozitioneaza acolo. Cum poți tu, ca nou business, a apărut pe piață să te poziționezi totuși în zona aia. Dacă tu spui că ești un brand de lux, înseamnă că nu ești rege. Pentru că luxul nu trebuie trambitat, el se vede. Luxul trebuie să vorbească singur, nu neapărat să se vândă la început.
In prezent, mi se pare o provocare foarte mare pentru brandurile noi care vor să intre în lumea asta, să fie declarate de către ceilalți ca branduri de lux, altfel decât prin preț, prin etichetă sau prin alte artificii. Au nevoie clară de poziționare, dar poziționarea eu aș face-o altfel decat declarativ. Aș prefera să merg către persoanele care apreciază astfel de lucruri și să îmi caut un ambasador de brand care are niște valori comune cu brandul meu și atunci să-l promovez din zona asta vizual foarte evidentă, dar nu foarte țipătoare. Exclus persoane foarte cunoascute, vedete, staruri etc. Aș alege varianta de mai multe persoane care au comunități mai mici, dar care au aceleasi valori si care sunt si încântate de colaborarea cu brandul respectiv. Adică it’s not only about money. E vorba si de placerea de a face un lucru si de a te asocia cu cineva.
Si aici, sunt diferite tipologii de clienți. Sunt clienți care sunt in mod real interesați de cultura de brand, si am intalnit de-a lungul anilor astfel de persoane care la momentul respectiv stiau mai multe decat mine despre istoria brandului, persoane mai in varsta care au calatorit mai mult, care au avut mai multe experiențe etc. Dar există și persoane care automat se rezumă doar la a cumpara un produs scump. Evident, toti sunt clienti ai brandului si toti sunt tratati la fel. Dar se cunoaște atunci când ai un client care vrea să integreze cultura asta de brand in propriul stil de viata. Faptul că o discuție durează mai mult, ca este interesat de povesti despre istoria brandului, despre cum a fost făcut produsul, despre ce se mai întâmplă in prezent etc. Curiozitatea nativă de a descoperi mai mult decât de a face o tranzacție
Noi, în România, avem ocazia de a vedea foarte bine diferența asta. Majoritatea celor care vin in mall, sunt clienți “tranzacționali”, dornici de a face o achizitie, nu de a descoperi povestea pieselor pe care le cumpara, mestesugul care se afla la baza lor, emotia cu care au fost create, inspiratia etc. Pe de alta parte, clientul de butic care își dorește experiența, vrea să bea o cafea, să asculte informații despre brand și despre noua colecție, cunoaste deja foarte multe lucruri despre produse, si de cele mai multe ori vine pentru a petrece ceva timp in magazin.
Unul dintre repere e clar calitatea. Pentru ca un produs care se deterioreaza singur in timp, nu prea ai cum să îl lași moștenire. Pe lângă calitate conteaza sa fie si de la o firma care inca exista pe piata si eventual poate oferi service. Dar pentru mine un produs pe care il poti lasa mostenire ar trebui sa aiba si o semnificatie emotionala, sa fie relevant momentul când l-ai primit sau motivul pentru care l-ai achiziționat. La fel este si cu parfumurile, un areal de care sunt foarte pasionata. Desi am peste 100 de parfumuri, sunt cateva pe care atunci cand le port îmi dau o anumită stare pentru ca imi aduc clar aminte ce anume au imprimat in mine când le-am purtat sau rememorez niște evenimente care m-au marcat.
In primul rand, este mirosul de lacramioare si mirosul de liliac, pentru ca sunt foarte aproape de ziua mea de nastere si le primeam foarte des inca din copilarie cand le asociam cu bucuria de a petrece ziua de nastere cu prietenele. Iar din aromele mai noi, da, sunt parfumurile pe care mi le-am achiziționat de-a lungul timpului, dar care le-am folosit in anumite momente si au ramas memorabile. Unul dintre ele țin minte că îl folosea una din clientele noastre dragi de la Louis Vuitton și avea un silaj foarte puternic. Efectiv eram îndrăgostită de cum se simțea și de mirosul pe care îl lăsa în urmă. Apoi ar mai fi Eau Tendre de la Chanel, si Molecule 01 de la Escentric Molecules pe care l-am folosit într-o anumită etapă din viata mea, si care imi aduce acum foarte multă bucurie când îl port.
De asemenea, iubesc parfumurile Hermes pe care le asociez cu cate un anotimp. De fiecare data cand le folosesc, am un sentiment de forta interioara amplificata. Recent am primit încă un parfum de la Hermes, Twilly, si am ramas impresionată de cum se simte pe piele, cu toate ca piperul nu este neaparat unul dintre ingredientele mele preferate in parfumerie. Mai imi place foarte mult gama Alien de la Mugler și m-am simțit foarte confortabil purtând fiecare parfum in parte, la fel si creatiile Tom Ford, Tobacco Vanilla fiind printre favoritele mele.
De multe ori, imi place sa fac layering, si combin parfumurile intre ele, sau folosesc ca baza Molecule 01, iar apoi un parfum mai lejer, sporindu-i astfel longevitatea pe piele.
Pentru mine a contat mult faptul că am pornit la baza de la Louis Vuitton și am avut acolo un training foarte bine pus la punct pe partea de customer service si de fidelizare a clientilor, deoarece mi-a venit oarecum natural să transpun tot ceea ce am invatat și la celelalte branduri. In prezent toate marcile isi doresc sa aduca experientele din zona de lux, in zona de mainstream, iar aici clientul are doar de castigat. Dar si brandul, pentru ca nu e suficient ca o persoana sa cumpere o data din magazin, ci sa revina cu drag si cu placere, chiar daca nu are neaparata nevoie de un produs. Cea mai mare provocare consta in fidelizarea clientilor, iar pentru asta trebuie sa le oferi experiente unice si mai ales autentice.
Sincer, majoritatea achizitiilor produselor de lux au la baza factori emotionali. Nu pot sa zici ca le vinzi pentru ca că satisfac o nevoie de baza, mai ales dacă ne gândim la piramida lui Maslow. O decizie rațională vine mai degrabă atunci când esti pus in situatia de a alege între două piese, dar te duci mai mult pe ce însemnatate. Adică nu cumperi doar din impuls. Și mai sunt momente când mergem și idealizăm astfel de achiziții, tocmai pentru că avem o lipsă de dopamină și experienta in sine ne face să ne simțim mai bine.
Cred că există inclusiv percepția la modul subconstient că cine își permite luxul are toate celelalte nevoi deja îndeplinite. Adică chiar și persoanele care nu isi permit isi dau seama ca cei care o fac nu mai au problemele lor de zi cu zi. După aceea cred ca intervine partea de aspirațional. Atunci cand crești ca si individ si ajungi sa iti identifici niste dorințe, ai trecut de zona de nevoi și începi să-ți faci anumite placeri, sa te rasfeti putin. Mai este apoi etapa cand reusesti sa intelegi exact ce înseamnă, si apreciezi altfel, cand lucrurile nu se mai întâmplă pentru exterior, ci se întâmplă pentru tine. Iar atunci intervine latura cerebrala. Nu de fiecare data cand ai o suma de bani investesti in produse de lux si contientizezi ca trebuie sa te preocupi si de alte paliere, nu doar sa-ti indeplinesti niste dorinte perene.
Cu toate ca lucrurile tind inspre digital si cu siguranta va exista un soi de integrare a luxului cu aceasta zona, experiența de lux intotdeauna va ramane una face-to-face, in care o să poți să simți produsele, să le vezi, să fie cineva acolo pentru tine versus să descoperi singur niște lucruri. Cu cât mai mult ne vom duce înspre digital, înspre virtual, cu atât luxul va deveni mai puternic, în sensul în care va deveni mai rarisim. Si din aceasta perspectiva, va fi din ce în ce mai rar și mai căutat. Cu cât o intervina maim ult digitalizare, cu atât conexiunea umană și cu cineva care să te facă să te simți special prin atenția pe care ți-o acorda ție personal, va fi din ce in ce mai căutată și va fi definitorie pentru brandurile de lux.
Pe de alta parte, cred că e normal ca toate brandurile să își dezvolte și partea de AI, pentru că vine o generație foarte, foarte îndemânatică în tot ceea ce privește digitalul. Insa totodata nu trebuie să își piardă identitatea. Probabil se va ajunge în punctul în care buticurile și magazinele fizice vor fi din ce în ce mai puține, dar brandurile de lux ar trebui să rămână acolo prezente pentru a oferi o altfel de experiență. Nu aș merge nici prin a exclude cu totul această digitalizare și parte de inteligență artificială, dar aș merge spre o îmbinare și spre o potentare a experientei clientului. O experiență VR pe site-ul brandurilor cu siguranta ar fi de ajutor pentru clienții din alte orașe care nu ajung în magazinele fizice. I-ar ajuta sa vada cum vine o bratara pe mana lor, cum se incadreaza o geanta la inaltime si la constitutie etc.
Am început cu Finanțe-Bănci la ASE. După aceea am făcut marketing, tot la ASE. Inclinatia catre psihologie, am descoperit-o în timpul propriul proces de psihoterapie, când mi-am dat seama că mi-ar plăcea foarte mult să reușesc să ajut și eu pe alti oameni. In momentul in care ajungi să rezolvi niste lucruri și vezi niste patternuri, si identifici niste scenarii, poti sa navighezi mult mai usor în ele, indiferent de context, pentru ca esti mult mai prezent, iti dai seama ce ai de facut si care este traseul. Decizia de urma o facultate de psihologie a fost pentru mine doar primul pas. Formarea ulterioara este cea care conteaza cel mai mult. Insa pana acolo, in mod cert aplecarea spre acest domeniu mi-a fost de mare ajutor in a-mi coordona echipa, in a intelege nevoile oamenilor si nu in ultimul rand, in a ma intelege mult mai bine pe mine.
Noi ca femei, nu avem inca curajul sa fim pe deplin femei. Frumusetea cred că vine din interior, dar e ceva cultivat și făcut în mod constant, nu neapărat legat de imagine. La sfarsitul zilei ce auzeam cand eram mai mica? Cum e interiorul, asa se vede si exteriorul. Sunt persoane pe care le intalnesti si poate nu sunt aranjate, machiate, dar au acel glow, acea energie, acea feminitate deja prezentă si manifesta. Nu intotdeauna reusim să fim “zen”, insa e important sa ne acceptam starile si emotiile, sa fim deschise, să creștem, să evoluăm, să învățăm să primim feedback, sa invatam sa mergem in cercuri cu oameni care ne ajuta, sa fim mai putin amenințate de potentialul femeii de langa, sa ne sustinem mai mult.
Cred ca cele doua se influenteaza reciproc. Puterea e inteleasa gresit in foarte multe contexte. Eu consider puterea atunci cand reusesti sa te ridici, dupa ce cazi de mai multe ori, sa o iei de la zero, sa zambesti poate atunci cand nu ai chef si stare. Pe de alta parte, frumusetea adevarata este cea care se vede in privire, frumusetea aceea de caracter si nu neaparat frumusetea fizica. Am intalnit si de-a lungul timpului persoane nu neaparat frumoase fizic, dar in compania carora uiți că trece timpul. Și atunci, da, acolo cred că e o frumusețe și o putere cumva îmbinate, dar care nu au legatura cu ce se înțelege prin definitia din DEX.
Frumusetea asociata luxului a făcut rău unor generații care au fost influențate de imaginile nu tocmai reale de media și care au marcat pe viață atat fete cat si baieti. Imi amintesc cand mi-am cumpărat prima paletă de farduri de la Ruby Rose. Am resimtit oarecum acest lucru ca pe un lux, pentru că era prima dată când îmi permiteam să îmi iau din banii mei, din primul salariu, o paletă de farduri care să ma ajute să mă simt frumoasă, să mă aranjez. Pe masura ce crestem și se adapteaza nivelul de trai, tot extindem definitia luxului si a frumusetii. Eu percep acum frumusetea prin prisma a ceea ce îmi văd ochii, mai mult decât ceea ce pun pe mine. Apropos de călătorii si de momentele de calitate pe care pot să le petrec in general in compania oamenilor.
În primul rând, un SPF foarte bun. Mi-am dat seama pe parcurs, testând mai multe produse și mai multe branduri, că trebuie să adaptăm ceea ce gasim pe piata la nevoile noastre personale. Și în ideea de a adăuga un plus de frumusete, un plus de stralucire frumusetii deja native a persoanei pe care o machiezi, inclusiv eu pentru mine, nu de a acoperi niște trăsături și nu de a pune o mască, la propriu. Nu aș pleca de acasă fără SPF, fără mascara și fără un fard sau creion de sprâncene.
Mi-as dori ca fiecare femeie sa se iubeasca mai mult pe sine, sa isi acorde o mai mare atentie, sa se preocupe de ceea ce se afla in interior, sa isi cultive calitatile si sa nu se desconsidere niciodata. Si sa nu uite, ca frumusetea adevarata si puterea, vin din ajutorul pe care il acorda celor din jur, din sustinere si din incurajare.
Dior Cinnamon Glaze 2026: cand machiajul devine o expresie a luxului gourmand si a frumusetii festive
Articole următoare
