“Nu-i da Doamne omului cat poate duce!”. Aceste vorbe mi-au alimentat in ultimii 20 de ani un workholism extrem si m-au facut sa trec peste semnalele de neputinta ale organismului. Pana in ziua in care am realizat ca cea mai mare victorie era sa pot face cativa pasi cu dureri de spate suportabile. Si cu un zambet amar pe buze. Stiu ca asemenea mie mai sunt milioane de oameni. Oameni care au fost invatati ca pentru a face performanta trebuie sa inchida ochii la durere, oboseala sau orice alt semn de “slabiciune” si sa isi depaseasca limitele. Oameni care se complac ridicand din umeri in semn de acceptare a situatiei, si care isi asaza sanatatea in categoria de “optionale”. La final de iunie, cand Alina Aliman, redactorul-sef al revistei A List Magazine, m-a intrebat daca nu as vrea sa scriu un articol pentru numarul de toamna in care sa abordez un subiect de health, am acceptat fara sa clipesc. Pentru ca aveam deja subiectul in minte, si pentru ca imi doream ca prin propriul exemplu sa trag un semnal de alarma si sa aduc in atentie un lucru de care nu vorbeste nimeni, dar care afecteaza pe toata lumea.
Ieri dimineata, la evenimentul de lansare al nr.24 din A List Magazine, toti cei cu care m-am intalnit si cu care am discutat despre articolul meu din revista, mi-au marturisit cu o lejeritate surprinzatoare ca si ei se confrunta cu probleme lombare si ca isi doresc de multa vreme sa mearga sa isi faca niste investigatii si sa apeleze ulterior la specialisti in kinetoterapie. Si cu toate acestea, in niciunul dintre cazuri, iar aici ma refer la 20-30 de persoane, insa cu siguranta sunt cateva mii sau sute de mii care sufera in tacere la ora actuala, intentia nu a fost acompaniata de o actiune concreta. Pana cand durerea nu se cronicizeaza si pana cand nu se transforma intr-o criza, prea putini se gandesc sa ii acorde atentie.
“Binele” este pentru mai tarziu, pentru cand vom avea timp de el, pana atunci e doar istoveala, epuizare si surmenare, caci doar “Roma nu s-a construit intr-o zi” si nici nu suntem singurii de pe lume care lucreaza pana la miezul noptii, dorm putin si se hranesc cu cafea. Toti vorbim despre cum sa facem mai mult si mai repede, despre cum sa fim mai eficienti si mai productivi, insa nimeni nu discuta despre pretul pe care suntem nevoiti sa il platim. Nu pentru a ne plange sau pentru a ne lamenta, ci pentru a ne da seama ca normalitatea nu este sinonima cu durerea si ca organismul nostru nu va tolera la nesfarsit lipsa noastra de atentie si de grija.
Lucrez asemenea multor alti oameni intr-o industrie creativa, iubesc sa scriu, caci asta fac de cand ma stiu, insa in ultimele luni a trebuit sa reinvat sa ma iubesc in primul rand pe mine. “Viata fara dureri de spate” este mai mult decat un articol, este o confesiune si un indemn la a schimba ritmul, la a ne pune in miscare nu doar mintea, ci si corpul, si la a ne accepta si respecta limitele. Ganditi-va la asta!
Chanel Poudre Lumiere: unul dintre cele mai adaptabile si permisive highlightere pe care le-am incercat vreodata
Articole recente
