O privire profunda, percutanta, asemenea unei feline care isi asteapta prada. O privire insinuanta, plina de intelesuri si subintelesuri, capabila sa strapunga sufletului oricarui muritor si sa dezvolte pasiuni mistuitoare. Machiajul toamnei 2013, mizeaza din plin pe contraste, pe decupaje menite sa evidentieze cu precadere cele mai senzuale zone ale chipului: ochii si/sau buzele.
Deloc intamplator, noile produse lansate de marile branduri cosmetice, exceleaza la capitolul textura si completeaza arealul lansarilor “hibrid”, avand drept unic scop facilitarea aplicarii. Nicicand nu a fost mai usor sa trasezi un contur perfect al ochilor cu ajutorul creionului, sa obtii gene incredibil de lungi, de un negru precum cerul noptii sau sa adaugi o linie prelunga pe pleoapa superioara, pentru un machiaj de un rafinament si de o eleganta extrema.
Una dintre tendintele majore in machiajul acestui sezon are in vedere latura grafica. Look-ul nu este unul defel flamboaiant, ci mai degraba marseaza pe precizia si pe detaliile care transforma machiajul intr-un exercitiu de hasurare desavarsit. Extrem de importante sunt proportiile si definirea acestora, stapanirea temeinica a tehnicii de aplicare si precizia conferita de produsele de ultima generatie.
L’Oreal Paris lanseaza pentru toamna-iarna 2013-2014, doua produse care alcatuiesc un duo imbatabil in boudoire-ul feminin: mascara Volume Million Lashes Noir Excess si eyeliner-ul Silkissime.
Mascara Volume Million Lashes Noir Excess aduce cu sine o serie de “excese” care pur si simplu creeaza dependente. Nimic nu este prea mult atunci cand vine vorba despre gene alungite, multiplicate la infinit si cu un aspect aproape ireal. Nu este niciun secret ca de-a lungul anilor am dezvoltat capitole de amor intregi cu mascara L’Oreal Paris, insa Volume Million Lashes Noir Excess duce povestea la un cu totul alt nivel.
Ieri dupa-amiaza, cand curierul a sosit cu noile produse la usa mea, ma pregateam de o noua intalnire si in mod evident de schimbarea machiajului realizat la primele ore ale diminetii. Nu mai aveam decat 15 minute la dispozitie pentru a ma demachia si a realiza un look perfect, asadar mi-am pus toate sperantele in duo-ul Volume Million Lashes Noir Excess si Silkissime. Iar rezultatul m-a surprins cat se poate de placut. Din cateva miscari simple, am obtinut un contur al ochilor ideal si gene mai lungi si mai bogate decat as fi sperat vreodata.
Volume Million Lashes Noir Excess (57 lei) beneficiaza de cea mai mare periuta multiplicatoare si de un dozator anti-incarcare, care previne orice adaos nedorit de produs si care are grija ca pe fiecare geana sa fie repartizata cantitatea optima de mascara. Mai mult decat atat, pigmentii neo-black introdusi in formula, releva cel mai intens negru pe care l-am intalnit pana in prezent la o mascara.
Surpriza si mai mare a venit insa din partea eyeliner-ului Silkissime, care mi-a permis redarea unui look cu tenta retro, inspirat de perioada anilor ’60 in mai putin de 5 minute. Dintotdeauna aplicarea eyeliner-ului s-a constituit intr-o etapa care a necesitat in cazul meu extrem de multa atentie, deoarece usorul tremur al mainilor nu serveste defel rapiditatii sau preciziei atunci cand vine vorba de un machiaj prin excelenta grafic.
Eyeliner-ul Silkissime (55,90 lei) s-a dovedit insa un aliat de nadejde, permitandu-mi sa trasez cu usurinta liniile de grosimi diferite atat pe pleoape inferioara cat si in zona conturului ochilor, textura sa matasoasa, asigurand o alunecare ultra fina si cat se poate de usoara. Pentru prima data, m-am putut bucura de un rezultat complet waterproof si de o rezistenta incredibila timp indelungat. Superliner-ul Silkissime este disponibil in trei nuante: Seductive Black (negru intens), Brown Temptation (maro ciocolatiu) si Moonlight Blue (albastru).