Imi amintesc de primele reportofoane, de interviurile urmate de discutii interminabile despre materiale, calapoade, accesorii realizate manual si schite raspandite prin cele mai ascunse unghere. Mirosul colii hasurate, usor intepator, creioanele colorate pastrate in cutie metalica, aburii cafelei inaltandu-se printre pilonii din lemn, tiparele ingalbenite de vreme, creta alba si boldurile aterizate in cutiile de la dropsurile verzi…
Reproducere dupa pictura lui Carle Vernet – The Toilet of an Attorneys Clerk
In 2010 preferam poliesterul pentru ca este la fel de sintetic ca tot ceea ce ne inconjoara. In extensis, devine chiar organic, in conditiile in care anomalia este perceputa ca stare de normalitate, iar naturaletea ramasita a unei epoci comprimata in analele bibliotecilor.
Discursurile lungi citite de pe foaie, putin apasat cat sa mascheze lipsa de consistenta, pun pe un piedestal aceleasi minti destoinice care au stiut cum sa profite la maxim de un context fragil pe fondul unei stari de fapt cronice.
Sindrofiile s-au mutat in online, iar din licorile aromate prelinse in paharele de cristal, nu a mai ramas decat un ton cafeniu pe o batista pudrata cu petale de trandafir bulgaresc.
Zoom-ul pe poza a luat locul atingerii directe, al perceptiei senzoriale, iar moda s-a transformat intr-un teren de joaca al expertilor regasiti pe toate drumurile. Pixelii aproape ca nici nu mai sunt bagati in seama, atunci cand plasmele asteapta inflacarate aplauze frenetice invaluite in rotocoale de fum.
Creativitatea naste monstrii in mintile orbite de luminile blitz-urilor, iar ceea ce nu poate fi explicat prin apelul la repere, poate fi inventat oricand si oriunde. In final, cortina cade asemeni plumbului pe carambul cizmei.
