In fiecare an, imi propun ca luna august sa fie dedicata cat mai mult lecturii. Pentru ca timpul imi permite, pentru ca lucrurile se deruleaza parca cu o anumita lentoare, pentru ca orasul e mai linistit si din alte o mie de motive, momentele de bucurie si raspunsurile extraordinare care vin peste mine odata cu lecturile de august, sunt inegalabile si irepetabile. De ce? Pentru ca niciun august nu este la fel ca cel de dinainte, avand o alta personalitate, purtand cu sine o alta experienta si invatandu-ma o alta lectie. Acest august mi se pare ca are deja o compozitie perfecta. De abia a inceput, insa il simt coplesitor de tandru, fermecator de gentil si plin de invataminte. Am pariat pe patru lecturi, alese cu entuziasm de pe Libris.ro, care sper sa te inspire si sa iti trezeasca pofta de a calatori, atat fizic cat si prin cotloanele imaginatiei. Mie cel putin mi-au acompaniat dupa-amiezele aromate cu ceai de ghimbir si diminetile lenese de weekend.
David Brooks este unul dintre cei mai pertinenti, carismatici si in acelasi timp savurosi jurnalisti americani, articolele sale din New York Times, The Washington Post, The Wall Street Journal sau The New Yorker, determinand orice cititor (pasionat sau nu mersul societatii sau de temele politice) sa ii aprecieze scriitura sincera, punctata cu ironii subtile si adevaruri ridicate la fileul celor carora stiu sa fructifice un serviciu bun. In cazul de fata, un serviciu scriitoricesc cu un har mai mult decat evident. Ii citesc de ani buni articolele in publicatiile online mai sus amintite si nu putine au fost datile in care m-am gandit ca mi-ar placea sa lecturez mai mult dintr-un subiect social, tratat in stilul sau deja cunoscut: cu un umor fin si un simt al observatiei unic, defel partinitor.
“Bobo in paradis” nu este prima carte scrisa de David Brooks, insa pentru mine este cea mai fascinanta si mai reala dintre toate. Si asta pentru ca este despre vietile noastre si ale celor de langa noi, despre deprinderi, atitudini, dileme, complexe, triumfuri si scenarii cu repetitie care oricand pot servi drept teme de conversatie. Insa mai mult decat atat, “Bobo in paradis” constituie poate cea mai dureros de sincera radiografie a elitelor actuale, a noii clase burghezo-boeme (bourgeois – bohemian, de unde si termenul “bobo”), plina de contradictii, generatoare de coduri sociale diferite si legitimata de “fineturi” (nu acele fineturi raportate la codul bunelor maniere sau la o educatie aleasa, ci detalii ce servesc unui scop nobil si aparent altruist – protejarea planetei – dar care de fapt implica o lista lunga de privilegii si de resurse materiale). In capitolele cartii ai surpriza sa regasesti profilul comportamental al vecinei care isi comanda intotdeauna o cafea dintr-un amestesc bio, al prietenei care plateste jumatate din salariul mediu pe economie pe o esarfa din fibre naturale produsa de un brand de lux care considera ca este o strategie inteligenta sa mai vorbesti din cand in cand despre sustenabilitate sau al colegei de birou care ia cina doar la restaurante care ii sustin pe producatorii locali si care isi justifica prin aceasta preturile cu mult peste medie.
Tonul nu este nici pe departe unul moralizator, David Brooks neemitand judecati de valoare, ci analizand doar cu umor si ironie cumpatata stilul de viata si mentalitatea elitelor educate, in scopul unei intelegeri profunde, dincolo de statistici si a unei descifrari a simbolurilor sociale care alcatuiesc cultura hibrida atat de in voga. Brooks o denumeste “a treia cultura”, iar codul corectitudinii financiare care o guverneaza este excelent detaliat:
Regula nr.1: Numai oamenii vulgari cheltuiesc sume exorbitante de bani pentru ce inseamna lux. Oamenii cultivati isi limiteaza cheltuielile masive la ceea ce este necesar.
Regula nr.2: Este perfect acceptabil sa cheltuiti o multimer de bani pentru orice este de “calitate profesionala”, chiar daca n-are deloc de-a face cu profesia dumneavoastra.
Regula nr.3: Trebuie sa practici perfectionismul lucrurilor mici.
Regula nr.4: Niciodata nu poti avea destula textura.
Regula nr.5: Clasele educate sunt asteptate sa faca un pas inapoi.
Regula nr.6: Se asteapta ca elitele educate sa arunce sume enorme de bani pe lucruri care, de obicei, sunt ieftine.
Regula nr.7: Membrii elitei educate prefera magazinele care le ofera o paleta de produse mai larga decat se poate dori, dar in care nu este vorba despre lucruri atat de vulgare ca preturile.
Nu mai este deja un secret faptul ca fac nota discordanta in cercul de amici atunci cand vine vorba despre bestseller-uri. Din orice domeniu. In mod paradoxal, ultimele luni mi-au prilejuit doua surprize nesperate din categoria cu pricina, prima dintre acestea fiind cartea “Cum sa opresti timpul” – Matt Haig (recomandarea o gasesti AICI), iar cea de a doua romanul “Ora de aur”, scris de Ann Leary, autoare cunoscuta pentru textele de fictiune si nonfictiune din publicatiile literare si revistele culturale new-yorkeze.
“Ora de aur” se numara printre acele carti “balsam pentru suflet”, asa cum imi place sa denumesc lecturile care imi dau o stare plenara de bine, de la primul rand si pana la ultimul. Personajul principal al romanului, Hildy Good, este agent imobiliar intr-un vechi port situat pe Coasta de Est a Statelor Unite si un analist destoinic al comportamentului oamenilor. Chiar daca in roman este mentionata o matusa vrajitoare si se speculeaza pe seama mostenirii anumitor calitati iesite din comun, as spune mai degraba ca Hildy si-a alcatuit un algoritm unic pe baza caruia poate descifra si intui cu usurinta atat caracterul cat si intentiile clientilor. Mai precis, descrierea caselor in care locuiesc cei pe care ii intalneste, serveste drept indiciu al unei analize psihilogice cu un fundament solid.
Imi plac casele in care se vede ca sta cineva. Uzura e un semn de sanatate. O casa devenita impersonala de prea multa ordine ma face sa ma gandesc la neintelegerile dintre soti in aceeasi masura ca o casa in care domneste dezordinea.
Insa nu neaparat despre case si cei care le locuiesc este vorba in roman, ci despre importanta aventurii personale, despre decizii mai mult sau mai putin inspirate, despre ascensiune si cadere in gol, despre motivele pentru care merita sa acceptam schimbarea in bine, folosindu-ne de orice pretext avem la indemana. Chiar si de nevoia mutarii intr-o casa noua sau despre magica ora de aur, menita sa reaseze puzzle-ul interior si sa ne indemne la o confesiune. Pentru ca exact acesta este sentimentul resimtit in momentele in care reiei firul narativ: o femeie de pe care ai invita-o fara regret la micul dejun, iti dezvaluie cu mult umor si autoironie, tumultul lumii sale interiorare, fara a te impovara. Iar partea incitanta este ca poti gasi in roman doar ceea ce cauti. Totul depinde de unghiul din care privesti paharul – pe jumatate plin sau pe jumatate gol.
De-a lungul anilor am rasfoit, fara nicio exagerare, o mica biblioteca de volume dedicate nutritiei, bunei conduite alimentare si dietelor, chiar daca nu m-am numarat niciodata printre adeptii regimurilor drastice sau al listelor cu kcal.
Pana sa parcurg cartea redactata de dr. Simona Tivadar – medic primar specializat in diabet, nutritie si boli metabolice – nu m-as fi gandit ca un domeniu atat de complex si de sensibil, poate fi privit si intr-o maniera degajata, amuzanta si nu in ultimul rand, detasata. “Medicina, nutritie si buna dispozitie” nu este o carte care te invata ce sa mananci, de cate ori pe zi, cate grame si la ce ore pentru a scapa intr-o luna de kilogramele acumulate intr-un an. Nu regasesti in interiorul volumului liste cu alimente si kilocaloriile corespunzatoare acestora si nici tabele care sa te indemne sa notezi tot mananci dupa momentul zero, adica dupa decizi sa faci marea schimbare si sa pui in aplicare regimul miraculos care iti va schimba viata. In schimb, gasesti abordate intr-o maniera care tradeaza experienta vasta a specialistului in nutritie (nu a unui amator culegator de informatii disparate) atat teme recurente si frecvent intalnite in media sau demontari de mituri si enunturi cu iz pseudostiintific, cat si informatii valoroase, reale si fundamentate despre biochimie si alimente.
Dr. Simona Tivadar a inceput in urma cu cativa ani sa scrie pamflete medicale pe pagina sa de Facebook, fara urma de resentiment, ci doar cu extrem de mult umor. Umor care ascundea de fiecare data cate un adevar stiintific. “Rasul impreuna cu doctorul in nutritie nu ingrasa!” este de parere autoarea cartii publicate la initiativa editurii Humanitas si menite a oferi raspunsuri pertinente la numeroase intrebari despre vitamine, antioxidanti, mancare sanatoasa, trendul vegan, gluten si multe alte dileme “in voga”. Bref, simplu, fara ornamentari inutile si cu o scriitura atat de cursiva si de fina, incat te tine in priza si te face sa zambesti la fiecare capitol. Putine sunt cartile care ma dermina sa ma intorc la anumite pasaje pentru ca mi-au placut atat de mult, incat nu vreau sa le uit intr-un cotlon al mintii (cel putin nu prea curand), iar “Medicina, nutritie si buna dispozitie” pot spune cu mana pe inima ca face parte din exclusivistul cerc al lecturilor pur si simplu frumoase, logice si rationale.
Iata cateva dintre fragmentele mele preferate:
“Cura de slabire cu alge e eficienta doar atunci cand esti un pescar amarat pe o insula si e furtuna o saptamana intreaga: o sa mananci niscaiva pesti sarati si alge, ca nici macar in cocotier nu te poti sui ca sa vanezi o nuca. […] Algele contin fibre alimentare, nimic in plus fata de orice legume. Si minerale care se gasesc oricum in orice aliment fara nume exotic.”
“Ananasul. Nelipsit din extractele naturale, eventual bio, care pretend ca topesc grasimea ca si cum ar fi napalm. Principiul active clamat este bromelaina, o enzima care desface legaturile intre lanturile proteice din alimentele pe care le consumam. Un fel de triferment cum ar veni. Poate contribui maximum la fragezirea carnii (de aceea se asaza felii de ananas printre halcile de care puse la frigare in chrurrascariile din Brazilia si Argentina) sau la usurarea digestiei atunci cand ne-am umflat cu mititei si fleici la gratar. Nu reduce absorbtia grasimilor pe care le-am mancat si nici nu are cum sa topeasca grasimea de pe fund si burticica, dovada vie a exceselor alimentare in raport cu efortul fizic individual.”
“Tocanita cu gluten nu te jefuieste de energie. […] Care sunt alimentele hoate? In primul rand graul, zice acest clarvazator al digestiei. Ca deh, exista enteropatie glutenica (boala celiaca), o boala care ataca “intestinul mic” (as completea eu: si creierul mic, in cazul in care ala mare lipseste). […] Boala celiaca e o afectiune serioasa, iar diagnosticul se pune prin teste (medicale) si biopsie intestinala; intoleranta la gluten nu exista in absenta bolii celiace. Balonarea sau digestia mai dificila nu inseamna automat intoleranta la gluten ori lactoza, cum bat campii toti guru internautici cu sase clase. Poate fi un sindrom de intestine iritabil (nu permeabil), care e o afectiune comuna si mult mai banala, chiar daca e neplacuta.”
Relatia mea cu alergatul a fost in ultimii ani, una cu suisuri si coborasuri, pana in clipa in care am inteles ca si acest tip de miscare, la fel ca oricare altul, trebuie invatat pentru a putea avea efectele scontate. Altfel spus, pentru a ma ajuta in mod real, nu pentru a-mi pune piedici sau a-mi genera frustrari. Sunt convinsa ca si tu, la fel ca mine, te-ai resemnat nu doar o data la adapostul afirmatiei “nu pot sa alerg mai mult” sau “alergatul este pentru altii, nu si pentru mine”.
Ei bine, dupa ce o perioada indelungata de timp am fost ferm convinsa ca organismul meu nu este programat sa alerge, un profesor doctor in medicina mi-a deschis ochii si m-a trimis in locul meu preferat – biblioteca – pentru a invata cum sa practic jogging-ul si cum sa imi imbunatatesc performantele. De atunci si pana in prezent, am parcurs mai multe volume dedicate programelor de antrenament, insa de departe cel mai practic si mai edificator mi s-a parut “Anatomia alergarii”, redactat de catre Dr. Patrick Milroy (sef al serviciilor medicale din cadrul Road Runner Club si medic sportiv in cadrul mai multor competitii internationale) si Joe Puleo (fost atlet de triatlon, in prezent antrenor principal de cross-country si de atletism la o serie de centre americane de prestigiu).
Informatiile sunt foarte bine structurate si evidentiate in cuprinsul cartii, iar ilustratiile se dovedesc a fi de un real ajutor pentru a intelege mai bine modul in care functioneaza oasele, organele, muschii, ligamentele si tendoanele pentru a pune in miscare corpul. Intelegand cum functioneaza “mecanismul” interior, iti pot da seama cum si cat trebuie sa investesti in jogging. Iar aici ma refer la anumite activitati menite sa intareasca musculatura si sa sustina miscarea specifica de alergare. De ce? Pentru ca in lipsa unei bune pregatiri fizice, iesitul la alergat poate deveni sursa unor grave probleme de sanatate, pe fondul unor dezechilibre anatomice amplificate de solicitarile sistemului osteo-muscular implicat in alergare.
Ti se poate parea ireal sa citesti despre cum trebuie sa alergi si totusi, dupa primele capitole, vei descoperi ca totul are logica si ca miscarea, chiar daca pare ceva foarte natural, inseamna mult mai mult decat o efercescenta de moment, o preocupare constanta si o responsabilitate. Pentru ca a alerga mai bine, nu presupune neaparat a alerga mai repede.
Cinci rasfaturi cosmetice Bio Alchimia pe care trebuie sa le incerci vara aceasta
Articole următoare
Express beauty: Londa Professional Fiber Infusion, tratamentul ideal pentru parul degradat si lipsit de vitalitate
Articole recente
