In urma cu un an si jumatate, ma aflam fata in fata cu Didier Grumbach, presedintele Chambre Syndicale Francaise de la Haute Couture, intrebandu-l care sunt impresiile sale asupra sistemului modei romanesti. „Exista un sistem functional aici?”, a venit imediat replica.” Ei nu tocmai functional, insa faptul ca va aflati la Bucuresti este un semn al faptului ca cel putin exista interes”, am completat eu. „De ce nu ar exista interes? Moda este aceeasi, doar actorii se schimba. Muncesti sa devii un actor bun sau ramai la filme de categoria a doua. Totul depinde de cat esti dispus sa te implici si sa te dedici studiului.”
Dupa 20 de ani, moda romaneasca se autodistruge. Scoala a devenit un apanaj al celor idealisti, in biblioteci sunt asezate reviste drept sursa de inspiratie, volumele cu adevarat valoroase fiind folosite drept suporturi pentru cutiile cu bolduri, iar piesele colectiilor isi gasesc posesoarele in cluburi, acolo unde sunt prezentate voalat printre aburii alcoolului amestecat cu fumul tigarilor slim.
O relatie amoroasa cu nabadai care este condimentata cu aromele unei telenovele autohtone. Cel putin reteta care face audienta si care atrage contracte de publicitate a fost imediat descarcata in fisierele creierului si marcata ca prioritara in inbox-ul ravasit de spam-uri al unora dintre designeri.
Cum s-a ajuns in acest punct critic al scenariului, din care se pare nu mai exista iesire? Sa ne intindem cateva minute pe canapea, sa lasam deoparte negura care ne inconjoara si sa ascultam vocea care ne indeamna sa analizam in mod realist si cu maxima sinceritate contextul:
Citeste continuarea articolului meu aici: http://www.hotcity.ro/cum-aratam/cu-moda-la-psihiatru
