In week-end am revazut unul dintre cele mai fermecatoare musical-uri pe care le pastrez cu drag in arhiva: „Silk Stockings„. Fred Astaire si Cyd Charisse contureaza o poveste romantata, intr-o perioada in care societatea resimtea o nevoie acuta de a se hrani cu optimism si de a gasi noi modalitati prin care sa isi recapete elanul.
Dupa o lunga perioada de absenta din garderoba feminina, datorata constrangerilor Celui de-al doilea Razboi Mondial (nylon-ul din care incepusera sa fie confectionati ciorapii era directionat spre realizarea parasutelor si a corturilor), ciorapii din nylon revin treptat pe piata, iar calitatea acestora evolueaza gratie dezvoltarii mijloacelor tehnologice ( o paleta mult mai generoasa de nuante, ciorapi mai fini si in acelasi timp mai rezistenti) .
Mai mult atat, daca nylon-ul produsese o revolutie in industria modei (ciorapii din nylon ajunsi pentru prima oara in magazinele din New York au inregistrat vanzari uriase in randul clientelor) incepand cu anii 1940-1942, odata cu refacerea economica post-razboi, Japonia si ulterior China isi reiau statutul de lideri mondiali in producerea si exportul de matase, ciorapii fini confectionati integral din matase devenind un simbol al luxului si al rafinamentului.
Seara, la petrecerile mondene sau la restaurant, femeile alegeau cei mai frumosi ciorapi din matase, negri sau culoarea pielii, ca un adevarat accesoriu fashion si ca un insemn al feminitatii supreme. Cyd Charisse in pelicula „Silk Stockings” schimba in mod sugestiv ciorapii negri opaci de zi, cu unii din matase bej, in timp ce se pregateste pentru a iesi in oras. Sub perna unui fotoliu sta ascuns secretul care invaluie in senzualitate picioarele femeii, ca o a doua piele, fara a descoperi in exces.
Luxul nu este nici pe departe privit drept un capriciu la indemana celor cu generoase conturi in banca, ci ca o preocupare fireasca si obligatorie pentru propria imagine, adaptata momentelor zilei.
