Albastrul Klein: o poveste despre indrazneala, curaj si compatibilitati nebanuite

Cu o zi inainte ca Yves Klein sa se casatoreasca cu Rotraut Uecker, artistul s-a oprit la un mic magazin de antichitati si a cumparat o coroana, pe care odata ajuns acasa avea sa o picteze in albastru si sa i-o ofere sotiei sale drept cadou de nunta. “El era Regele Albastrului, iar eu Regina sa.”, declara cu tristete si amaraciune in glas tanara germanca, muza si modelul lui Klein, ramasa vaduva dupa doar sase luni de la ziua nuntii. Fiecare culoare ascunde o poveste fascinanta, insa dintre toate cele trei culori primare, albastrul pare sa releve cele mai multe paradoxuri: este speranta inaltata catre cerul senin al verii in care Yves Klein si-a pus ambitia de a transforma ultramarinul in cel mai stralucitor albastru cu putinta si de a-i conferi o viata proprie, este bucuria micilor sau marilor reusite, este libertatea navigarii pe o mare de posibilitati, insa in egala masura este si flacara mistuitoare de dor sau socul “electrizant” al tristetii.

Foto: Dragos Alexandru Costea | Outfit: Sense

Albastrul Klein nu este o culoare a compromisurilor ci a asumarii, a indraznelii si a curajului de a trai cu intensitate, de a face mereu nu unul, ci doi pasi inainte, indiferent de obstacole sau de riscuri. Teoria culorilor pe care am studiat-o in primii ani de cariera stipuleaza foarte clar ca albastrul este o culoare rece, extrem de importanta in arta decorativa si pretioasa la propriu daca este sa tin cont de faptul ca o buna perioada de timp pigmentii albastri au fost obtinuti din minerale – lapis lazuli si azurit, zdrobite, macinate fin si amestecate cu agenti de legare cu uscare rapida. Insa teoria artistului german Josef Albers, pe care am aprofundat-o ulterior, mi s-a parut mult mai interesanta, deoarece ascundea o urma de relativitate si de subiectivism: in functie de felul in care interactioneaza cu fundalul, o culoare poate suferi variatiuni in ceea priveste gradul de luminozitate si de intensitate (de aici si perceptia de “mai calda” sau “mai rece”). In esenta, acelasi albastru poate fi atat perceput, cat si simtit in mod diferit. Psihologia culorilor sustine intrutotul aceasta abordare nuantata si tot ea este cea care explica de ce in vremuri complicate si nesigure, oamenii se simt atrasi intr-o maniera aparte de albastru. Pe de o parte este vorba despre albastrul deschis care imbie la calm si echilibru, iar pe de alta parte este vorba despre atractia albastrului intens, de impact.

Toamna-iarna 2020-2021 repune in drepturi indeosebi albastrul Klein, o culoare exploziva, energica si dovedit indispensabila pentru transmiterea emotiilor. In luna mai a anului 2015, un studiu in randul electoratului realizat in zece tari din patru continente, a relevat cat se poate de clar apetenta majoritatii populatiei pentru culoarea albastra (in mod cu totul surprinzator, chiar si in China, unde a devansat rosul traditional cu cateva procente semnificative). De ce atunci cand vor sa isi faca auzita mai bine opinia oamenii aleg sa fie acompaniati de albastru Klein? Este aceeasi explicatie care face lumina asupra contextului social actual: perspectiva schimbarii, careia i se alatura capacitatea de metamorfoza, albastrul Klein fiind practic o “entitate” noua, nascuta din ultramarin si albastru de Prusia.

Yves Klein considera ca albastrul sau nu are o dimensiune clara si ca reprezinta tot ceea ce este mai abstract in natura tangibila si vizibila. De aici si panzele monocrome din anii ’50, organismele marine transpuse in sculptura si impregnate cu albastru profund, si viziunea sa asupra sensibilitatii umane, exprimata inclusiv prin proiectele utopice, desenele sau machetele la care a inceput sa lucreze incepand cu 1959.

In 1989, Gaston Adam, un comerciant de vopseluri si de materiale pentru pictura, s-a mutat de la Versailles in cartierul Montparnasse, pe bulevardul Edgar-Quinet. 13 ani mai tarziu, artistiti celebri ii frecventau boutique-ul, printre acestia numarandu-se Matisse, Picasso si Derain, cel din urma student la vremea respectiva la Academia Julian. In anii 1954-1955, Yves Klein a devenit unul dintre clientii VIP ai magazinului Adam, achizitiile sale de pigmenti, pensule, rollere si adezivi depasind cu mult nevoile obisnuite ale unui artist. Édouard Adam, cel care preluase fraiele afacerii, era pasionat de judo, disciplina pe care Yves Klein o aprofundase in anii petrecuti in Japonia. Acesta a fost punctul comun de la care proprietarul boutique-ului si Klein au inceput sa dialogheze si ulterior sa devina chiar amici. Intr-una dintre vizitele la magazin, Yves l-a rugat pe Édouard sa ii arate toata gama de pigmenti disponibili, doi dintre acestia atrangandu-i in mod special atentia: albastru de Prusia si ultramarin. Albastrul de Prusia l-a sedus prin intensitate, insa parca nu era exact ceea ce isi dorea. Cateva zile mai tarziu, insotit de bunul sau prieten, pictorul roman Horia Damian (apropiat de altfel si al lui Constantin Brancusi si Salvador Dali), s-a decis asupra ultramarinului.

Culoarea pe care isi dorea sa o obtina Yves Klein era un ultramarin pur, care sa redea pe cat posibil pigmentul original. Pictorul renascentist Cennini considera ultramarinul drept o culoare “ilustra, frumoasa si perfecta”, de o rara calitate si extrem de pretioasa. Decenii la rand procedeul extrem de meticulos si timpul indelungat de extragere a lapislazuli (piata semipretioasa din care se obtinea pigmentul ultramarin) a determinat cresterea constanta a pretului. Kassia St. Clair aminteste chiar intr-una dintre scrierile sale, faptul ca in contractul din 1515 pentru “Madona cu harpiile” era stipulat clar ca haina Sfintei Fecioare trebuia pictata cu ultramarin “de cel putin cinci florini uncia”. La inceputul anilor 1830, ultramarinul autentic (nu cel sintetic) costa 8 guinee uncia. Ultramarinul francez era insa semnificativ mai ieftin si costa intre 1 si 25 de silingi o livra, insa cu toate acestea multi artisti se plangeau ca este prea unidimensional si mat. Din cauza ca particulele aveau aceeasi dimensiune, iar lumina era reflectata egal, pigmentului ii lipsea profunzimea. Yves Klein a simtit acelasi lucru in momentul in care a inceput sa valorifice ideea de pigment pur si ulterior sa o transforme intr-o marca internationala – International Klein Blue.

Cu ajutorul lui Édouard Adam, care departe de a avea studii in chimie, ci doar dorinta de a-si ajuta prietenul, pe impetuosul Yves Klein, pigmentul ultramarin pur avea sa isi gaseasca mediul ideal pentru a straluci la adevarata lui intensitate. Dupa mai multe experimente, cateva dintre ele cu produse aduse de peste Atlantic, Édouard Adam a identificat o solutie de acetat de vinil, produsa si comercializata la vremea respectiva de Rhone-Poulenc, care permitea culorii intense de albastru sa se apropie de claritatea si de stralucirea pigmentului original. Succesul a fost unul rasunator. In 1957, Édouard Adam acoperea cu albastru Klein o suprafata de 150 de metri patrati intr-o sala de teatru din Germania, iar Yves isi vedea visul devenit realitate. O experienta in sine, un amalgam de emotii, nu doar o culoare.

Efectul albastrului asupra mentalului depinde intotdeaua de intensitatea tonului, iar Kallen Haller, principala autoritate internationala din domeniul psihologiei aplicate a culorilor, vine cu explicatia: albastrul Klein ne ajuta nu doar sa indraznim mai mult, ci sa si depasim obstacolele si impasurile. Cu cat tonurile de albastru sunt mai saturate si mai inchise, cu atat devin mai stimulative pentru mental, crescand puterea de concentrare. Dintre multele forme de terapie pentru care putem opta in aceste vremuri complicate, cea prin culoare in afara faptului ca este estetic placuta si extrem de relaxanta, functioneaza intr-o maniera unica. Trebuie doar accesata si aprofundata.